CSJ. Decizia nr. 1081/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1081/2003
Dosar nr. 3486/2002
Şedinţa publică din 4 martie 2003
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 701 pronunţată la 6 decembrie 2001 în dosarul penal nr. 5389/2000, Tribunalul Iaşi, secţia penală, a condamnat pe inculpatul A.V.C. pentru infracţiunea de furt calificat, în baza art. 208 şi art. 209 lit. g) C. pen., la 3 ani închisoare şi pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., la 5 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus prevenţia de la 14 aprilie 2000 la zi.
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile şi la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 25 martie 2000 inculpatul a participat la o petrecere dată în locuinţa L.E.D.
Inculpatul a fost observat în jurul orei 2,00 ieşind cu o geacă ce nu îi aparţinea, întorcându-se fără aceasta.
Geaca aparţinea părţii vătămate G.I.
Mai târziu, în jurul orei 3,30, când unul dintre musafiri, partea vătămată R.A.O. a ieşit din încăperea de baie, inculpatul l-a lovit şi i-a sustras de la gât lanţul de aur, după care a părăsit definitiv locuinţa.
Inculpatul nu a recunoscut faptele, dar a arătat că l-a lovit pe R.A.O.
În apărarea sa a solicitat audierea martorilor P.L. şi D.I..
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului a fost dovedită fără a se putea demonstra contrariul, prin urmărirea mijloacelor de probă: declaraţiile părţilor vătămate, certificatul medico-legal al părţii vătămate R.A.O., declaraţiile martorilor: U.E., I.C., T.S.C., D.E.L., B.C., P.M.L., procese verbale de confruntare.
La individualizarea pedepsei instanţa a ţinut cont de faptul că inculpatul avea antecedente penale din minorat, nu avea ocupaţie, a fost nesincer, aplicând pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege pentru infracţiuni ale căror elemente constitutive au fost constatate: furt şi tâlhărie.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 202 pronunţată la data de 27 iunie 2002 în dosarul penal nr. 1408/2002, a admis apelul declarat de parchet, numai sub aspectul reţinerii dispoziţiilor art. 40 C. pen. şi al menţinerii beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 321 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 164 din 30 aprilie 1998, pronunţată de Judecătoria Iaşi.
Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat, în termen legal, recurs, fără însă a prezenta motivele criticilor sale în scris sau oral, deoarece a lipsit la judecată.
Curtea a respins cererea nejustificată de a se mai amâna soluţionarea cauzei, după ce i se acordase termen pentru pregătirea apărării.
Avocatul desemnat din oficiu a cerut să se analizeze vinovăţia inculpatului [art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.] şi cuantumul pedepsei [art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.], susţinând motivele pe care inculpatul le invocase în cererea de apel.
Examinând hotărârea atacată şi sentinţa de fond în raport de criticile aduse, cât şi din oficiu, Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Din probele administrate, în mod real instanţele au reţinut situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, astfel încât, condamnarea sa pentru infracţiunile corect încadrate juridic şi care a respectat art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apare corespunzătoare.
Inculpatul a primit o pedeapsă apropiată de minim deşi avea antecedente penale şi a fost nesincer, nu i s-a revocat beneficiul liberării condiţionate, deşi era posibil, aşa încât, nu poate intra în discuţie justeţea cererii sale de a i se reduce pedeapsa.
Recursul fiind nefondat urmează a fi respins în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce prevenţia de 24 ore.
Recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului conform art. 191 şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.C. împotriva deciziei penale nr. 202 din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii de o zi din 14 aprilie 2000.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1080/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1082/2003. Penal → |
|---|
