CSJ. Decizia nr. 1114/2003. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1114/2003
Dosar nr. 5410/2002
Şedinţa publică din 5 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 299 din 5 septembrie 2002 Tribunalul Bacău a dispus condamnarea inculpatului HG la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., timp de 2 ani.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare, s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la datele fixate la Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Bacău;
-să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
-să comunice şi să justifice informaţii de natură, a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se face de către Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere din cadrul Tribunalului Bacău.
S-a atras atenţia inculpatului cu privire la împrejurările care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată prin arest preventiv de la 1 mai 2002 la 21 mai 2002.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul HG a încheiat cu S.R.T. contractul civil de angajament nr. 39803 din 27 martie 2002, în temeiul căruia urma să desfăşoare activitate de control privind existenţa abonamentelor de televiziune la domiciliul sau sediul deţinătorilor de receptoare TV şi să constate acolo unde este cazul, contravenţiile, aplicând amenzi şi stabilind despăgubiri în baza art. 41/1994, OG nr. 2/2001 şi HG nr. 517/1994.
În luna aprilie 2002, inculpatul HG şi-a început activitatea de control în calitate de inspector al S.R.T., fiindu-i eliberată legitimaţia nr. 1228.
Astfel, la data de 21 aprilie 2002 acesta s-a deplasat la magazinul A.F. P. din municipiul Bacău, unde a observat televizoare pe rafturi şi a întrebat-o pe vânzătoare despre existenţa abonamentului TV
Deoarece, nu i-a fost prezentat un astfel de document, inculpatul a revenit a doua zi, găsindu-l pe numitul P.D., reprezentantul legal al A.F. P. care nu i-a putut prezenta actul solicitat, abonamentul TV
Ca urmare, inculpatul i-a adus la cunoştinţă reprezentantului legal că urmează să-i aplice o amendă contravenţională cuprinsă între 10 şi 15 milioane lei şi că datorează S.R.T. o despăgubire de 187.632.000 lei.
În această situaţie, inculpatul a susţinut că numitul P.D. i-a oferit un bun de valoare din cele expuse la vânzare în magazin, cu condiţia să nu mai întocmească procesul-verbal de constatare a contravenţiei, în timp ce P.D. susţine că inculpatul i-a pretins un televizor Sony cu bandă scurtă pentru a nu mai întocmi actele de constatare a contravenţiei.
Totodată, inspectorul HG i-a cerut lui P.D. să-şi facă de urgenţă abonament TV pe numele A.F. P. Numitul P.D. nu i-a putut da pe loc inspectorului HG televizorul solicitat, deoarece nu se afla în stare de funcţionare, însă a propus ca în compensare să-i dea un alt televizor ce urma să-l primească.
Acordul de voinţă fiind realizat, inculpatul HG a strâns documentele, fără a mai întocmi procesul-verbal de constatare, la care îl obligau prevederile contractului încheiat cu S.R.T.
Pentru ridicarea televizorului, inculpatul urma să vină altă dată. Tot atunci, inculpatul s-a arătat interesat şi de o combină frigorifică expusă la vânzare.
La plecare, inculpatul l-a avertizat pe P.D. ca, în situaţia în care nu se va ţine de cuvânt, va aplica legea, adică îl va amenda.
Reflectând asupra celor întâmplate, P.D. a avut bănuiala că HG este un impostor, apoi a ajuns la concluzia că pretenţia acestuia de a plăti S.R.T. despăgubiri pentru o perioadă de 3 ani în urmă, în condiţiile în care magazinul fusese deschis în urmă cu câteva săptămâni, constituie un abuz, o ilegalitate.
Pentru a se lămuri, P.D. a sesizat organele de poliţie.
La data de 29 aprilie 2002, orele 15,15 inculpatul a revenit la magazinul A.F. P., întrebând de patron. Cum acesta nu se afla acolo, i-a adus la cunoştinţă vânzătoarei H.Z. că acceptă să primească un televizor color marca Blaupunkt care funcţiona şi se afla pe raft, expus la vânzare. Aceasta nu i-a putut da inculpatului televizorul solicitat, în lipsa patronului său.
Inculpatul a vorbit la telefon cu patronul magazinului, aducându-i la cunoştinţă că a doua zi, la data de 30 aprilie, în jurul orei 15,00 va reveni pentru a ridica bunurile, conform celor stabilite anterior.
La data şi ora stabilită, inculpatul însoţit de fiul său, H.B., a venit cu autoturismul său Dacia 1310, la magazinul A.F. P. În magazin l-a întâlnit pe P.D. şi pe vânzătoarea H.Z. A indicat televizorul pretins anterior, precum şi telecomanda acestuia.
Inculpatul a ridicat de pe raft televizorul, a ieşit cu bunul respectiv din magazin şi s-a îndreptat spre autoturismul său parcat în apropiere. În momentul în care inculpatul aşeza televizorul pe bancheta din spatele autoturismului, au sosit organele de poliţie, care, fiind sesizate, l-au prins pe inculpat în flagrant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul HG, criticând–o în sensul greşitei individualizări a pedepsei aplicate. Aceasta a arătat în apelul său că faţă de conduita sa ireproşabilă în societate, până la săvârşirea acestei fapte, de competenţa lui profesională, de faptul că nu a avut iniţiativa săvârşirii infracţiunii, denunţătorul fiind cel care l-a determinat să accepte televizorul pentru a nu mai încheia actele de constatare a contravenţiei.
A solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei atacate şi reducerea pedepsei sub limita minimă a textului de lege incriminator, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 380 din 12 noiembrie 2002 Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul HG, solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor atacate, reducerea pedepsei aplicate prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., iar ca modalitate de executare a acesteia, să se menţină aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată, că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză şi i-au aplicat o pedeapsă just individualizată.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, în cauză, se constată că la aplicarea şi menţinerea pedepsei de 4 ani închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, instanţele au apreciat în mod corespunzător criteriile generale de individualizare a sancţiunii penale în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările concrete şi modalitatea de săvârşire a ei, dar şi datele ce caracterizează persoana acestuia, care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul desfăşurării procesului penal şi se află la primul conflict cu legea penală.
Chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale, a avut o conduită bună înainte de comiterea infracţiunii, aceste împrejurări nu justifică reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
În consecinţă, se constată că nu există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului, urmând ca recursul acestuia să fie respins, ca nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul HG să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul HG împotriva deciziei penale nr. 380 din 12 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariu de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1113/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1115/2003. Penal. Art.264 c.pen. Recurs → |
|---|
