CSJ. Decizia nr. 1116/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs în anulare

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1116/2003

Dosar nr. 73/2003

Şedinţa publică din 5 martie 2003

Deliberând asupra recursului în anulare de faţă constată;

Prin sentinţa penală nr. 280 din 29 aprilie 2002, pronunţată de Judecătoria Lugoj inculpatul R.V. a fost condamnat în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a constatat prejudiciul recuperat.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reţinut că la data de 19 februarie 2000, în timp ce se afla cu nişte prieteni în magazinul S.C.D. S.R.L. din Topoloveni, profitând de neatenţia vânzătoarei, inculpatul R.V. a deschis sertarul cu bani şi a sustras mai multe bancnote totalizând 946.000 lei.

Banii sustraşi au fost găsiţi de poliţie asupra inculpatului şi au fost restituiţi părţii vătămate acoperindu-se astfel prejudiciul.

S-a reţinut că în drept fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. e) şi g) C. pen., fiind săvârşită în stare de recidivă post executorie faţă de condamnarea de un an şi 7 luni închisoare dată inculpatului prin sentinţa penală 2099 din 15 mai 1997.

Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare.

Împotriva acesteia procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare susţinând că greşit s-au aplicat dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se starea de recidivă.

Recursul în anulare este fondat.

Din fişa de cazier judiciar precum şi dosarele 10.597/1995, 5701/1996 şi 13.396/1996 ale Judecătoriei Timişoara rezultă următoarele:

Prin sentinţa penală 2659 din 16 august 1995, a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la 3 august 1995, inculpatul a fost condamnat la un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100 şi art. 109 C. pen.

Prin sentinţa penală 2099 din 15 mai 1996, a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la 26 mai 1996, inculpatul a fost condamnat la 7 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2659/95 a Judecătoriei Timişoara, urmând ca inculpatul să execute în total un an şi 7 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 30 iulie la 18 august 1995.

Ulterior prin sentinţa penală 3292 din 13 septembrie 1996 s-a admis contestaţia la executare formulată de inculpat şi s-a dedus arestarea preventivă de la 3 iulie 1995 la 18 august 1995.

Inculpatul a fost încarcerat în executarea pedepsei de un an şi 7 luni închisoare la data de 26 iulie 1996, astfel încât, la momentul comiterii faptei din 19 februarie 2002, această pedeapsă fusese executată.

Faţă de actele dosarului se constată că pedepsele anterioare au fost aplicate inculpatului pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii.

Or potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii.

Aşa fiind greşit s-au reţinut că fapta din 19 februarie 2002 a fost comisă în stare de recidivă şi s-au aplicat dispoziţiile art. 37 lit. b) C. proc. pen.

Existând cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare şi în baza art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârea atacată numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. proc. pen., pe care le va înlătura.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, astfel încât, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 280 din 29 aprilie 2002 a Judecătoriei Lugoj, privind pe inculpatul R.V.

Casează hotărârea atacată, numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1116/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs în anulare