CSJ. Decizia nr. 1186/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1186/2003

Dosar nr. 3929/2002

Şedinţa publică din 7 martie 2003

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 244 din 13 septembrie 2001, Judecătoria Darabani a condamnat, printre alţii, pe inculpaţii:

-R.M. şi

-B.A.F. la câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen.

S-a reţinut că, la 29 noiembrie 2000, inculpaţii R.M. şi B.A.F. au sustras conductori electrici în valoare de 4.282.895 lei din reţeaua de înaltă tensiune (dezafectată) a Firmei C., aparţinând SC S. SA Dorohoi.

Tribunalul Botoşani, prin Decizia penală nr. 834/ A din 20 decembrie 2001, a admis apelul declarat de inculpaţii B.A.F. şi R.M. şi a înlăturat agravanta prevăzută de art. 209 lit. i) C. pen., menţinând celelalte menţiuni ale sentinţei de mai sus.

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 335 din 8 mai 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.M.

Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 şi pct. 71 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, considerându-le ca fiind contrare legii.

Se susţine prin recursul în anulare că:

- faptei săvârşite de inculpatul R.M. i s-a dat o greşită încadrare juridică prin omiterea stării de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie, prevăzute de art. 37 lit. a) şi b) C. pen.;

- instanţele nu au dat eficienţă dispoziţiilor legale prevăzute de art. 40 C. pen., în cazul inculpatului B.A.F.

Prima critică formulată prin recursul în anulare este întemeiată.

Potrivit art. 37 lit. a) C. pen., există recidivă postcondamnatorie când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an.

De asemenea, conform art. 37 lit. b) din acelaşi cod, recidiva postexecutorie există când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Potrivit art. 39 alin. (2) C. pen., în cazul recidivei prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa cea mai rămas de executat şi o pedeapsă aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.

Din fişa de cazier rezultă că prin sentinţa penală nr. 3380 din 12 noiembrie 1993 a Judecătoriei Timişoara, inculpatul R.M. a fost condamnat la un an închisoare pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a), c) şi e) C. pen., iar prin sentinţa penală nr. 3526 din 12 decembrie 1995 a Judecătoriei Botoşani, acesta a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. (anexele 1 şi 2 la recursul în anulare).

Faţă de aceste condamnări, inculpatul a săvârşit fapta din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, fiind aplicabile astfel şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Dar, inculpatul R.M. se află şi în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 219 din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin neapelare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a), g) şi i) cu aplicarea art. 74, art. 76 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP).

Inculpatul a fost arestat la 10 ianuarie 2001 şi liberat condiţionat la 15 septembrie 2001, executând 8 luni şi 5 zile închisoare.

În fine, prin sentinţa penală nr. 256 din 11 octombrie 2001, Judecătoria Săveni, definitivă prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Totodată, a constatat că această infracţiune este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat la un an închisoare prin sentinţa penală nr. 219 din 9 noiembrie 2000, a aceleiaşi judecătorii, dispunând contopirea celor două pedepse şi executarea celei mai grele de un an închisoare, din care a scăzut timpul arestării preventive de la 10 ianuarie la 15 septembrie 2001.

Pentru executarea pedepsei aplicate, inculpatul a fost arestat de la 30 noiembrie 2001 şi liberat condiţionat la 22 februarie 2002 (2 luni şi 22 zile), rămânând de executat un rest de 33 zile închisoare (Anexele 4 şi 5).

În consecinţă, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., iar în baza art. 39 alin. (2) din acelaşi cod, să contopească pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză cu restul neexecutat de 33 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.

Neprocedând în acest mod, instanţa a pronunţat, sub acest aspect, cu privire la inculpatul R.M., o hotărâre contrară legii.

Este întemeiat şi celălalt motiv invocat în recursul în anulare.

Conform art. 40 C. pen., când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.

Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, în caz de concurs de infracţiuni se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

În speţă, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.A.F., rezultă că prin sentinţa penală nr. 219 din 9 noiembrie 2000, a Judecătoriei Săveni, definitivă prin neapelare, a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen.

Inculpatul a fost arestat de la 10 ianuarie la 12 mai 2001, fiind liberat condiţionat prin sentinţa penală nr. 1175 din 8 mai 2001 a Judecătoriei Săveni, având un rest de executat de 66 zile închisoare (Anexa 3).

Prin urmare, instanţele trebuiau să observe că după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 219 din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Săveni (20 noiembrie 2000), inculpatul B.A.F. a comis la 29 noiembrie 2000, infracţiunea dedusă în prezent judecăţii, ceea ce impune să facă aplicarea dispoziţiilor art. 40 C. pen., respectiv să contopească pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în cauză cu cea de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 219 din 9 noiembrie 2000, să dispună executarea celei mai grele de 3 ani închisoare şi să scadă perioada executată de la 10 ianuarie la 12 mai 2001.

Neprocedând astfel, instanţele au pronunţat, şi sub acest aspect, cu privire la inculpatul B.A.F., hotărâri contrare legii.

Pentru considerentele arătate, recursul în anulare este întemeiat, astfel încât, urmează să fie admis, să se caseze hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea de a se face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) şi art. 39 C. pen., pentru inculpatul R.M. şi a dispoziţiilor art. 40 C. pen., pentru inculpatul B.A.F. şi să se hotărască conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 244 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei Darabani, deciziei penale nr. 834/ A din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Botoşani şi deciziei penale nr. 335 din 8 mai 2002 a Curţii de Apel Suceava privind pe inculpaţii R.M. şi B.A.F.

Casează hotărârile atacate numai cu privire la nereţinerea stării de recidivă privind pe intimatul inculpat R.M. şi la aplicarea art. 40 C. pen., privind pe intimatul inculpat B.A.F.

Constată că intimatul inculpat R.M. este recidivist în condiţiile art. 37 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen.

Conform art. 39 C. pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 244 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei Darabani cu restul de 33 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 219 din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Săveni, în final intimatul inculpat R.M. urmând să execute 3 ani închisoare.

Conform art. 40 C. pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită în cauză, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 219 din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Săveni, în final inculpatul B.A.F. urmând să execute 3 ani închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.A.F. timpul arestării preventive de la 10 ianuarie 2001, la 12 mai 2001.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1186/2003. Penal