CSJ. Decizia nr. 1187/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1187/2003
Dosar nr. 1325/2002
Şedinţa publică din 7 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 771 din 21 noiembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul L.M. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) s-a dispus achitarea inculpatei L.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. S-a dispus punerea în libertate a inculpatei.
S-a confiscat de la inculpată cantitatea de 2,64 grame heroină.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 12 iunie 2001, organele de poliţie au făcut o percheziţie domiciliară inculpatei L.M., asupra căreia s-au găsit în chiloţi, o pungă din material plastic în care se aflau 19 punguliţe din celofan, care conţineau 3,11 grame heroină.
De asemenea, la percheziţia corporală s-a găsit asupra inculpatei, în buzunarul fustei suma de 1.262.000 lei, iar în locuinţa acesteia s-a mai găsit suma de 1.700.000 lei şi mai multe seringi hipodermice, unele noi, altele folosite.
Fiind audiată, inculpata L.M. a declarat că cele 19 doze de heroină găsite asupra ei, aparţin inculpatului L.M., acestea fiindu-i înmânate de fiul său, cu 10 minute înainte de venirea organelor de poliţie, pentru a i le păstra, fiind consumator de droguri.
Prima instanţă a apreciat că deţinerea pe timp de numai 10 minute a drogurilor de către inculpată, nu întocmeşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, întrucât există pe de o parte relaţia de rudenie de gradul I între ea şi inculpatul L.M., dar şi lipsa intenţiei, coroborate cu nivelul său de cultură (neşcolarizată).
Împotriva hotărârii primei instanţe, au declarat apel inculpatul L.M. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
La termenul din 7 martie 2002, inculpatul L.M. şi-a retras recursul declarat.
Prin Decizia penală nr. 120/ A din 7 martie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a luat act că inculpatul L.M. şi-a retras apelul declarat şi admiţându-se apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpata L.M. a fost condamnată la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a motivat condamnarea inculpatei prin aceea că legiuitorul nu a făcut nici o distincţie cu privire la timpul efectiv de deţinere a substanţelor stupefiante de către o persoană, chiar dacă au fost ascunse în lenjeria intimă şi nici cu privire la gradul de cultură a celor care comit asemenea fapte.
Această decizie penală a fost atacată cu recurs de către inculpatul L.M., nemotivat, apărătorul considerându-l inadmisibil, precum şi de către L.M. care susţine că este nevinovată, deoarece nu a săvârşit nici o infracţiune.
Potrivit art. 3851 alin. final C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului, oricând apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.
Cum inculpatul L.M. în instanţa de apel, personal şi-a retras apelul declarat în cauză, în Decizia penală nr. 120/ A din 7 martie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, ţinând act de retragerea apelului, sus-numitul nu mai avea posibilitatea legală de a declara recurs.
Ca atare, recursul declarat de inculpatul L.M. este inadmisibil şi urmează a fi respins.
În ce priveşte recursul declarat de inculpata L.M. ,acesta este nefondat.
Analizând actele de la dosar, se constată că instanţa de apel a reţinut o corectă situaţie de fapt, în ce priveşte pe inculpata L.M., confirmată de probele administrate în cauză şi a încadrat faptele comise de aceasta în textele de lege corespunzătoare, aplicându-i o pedeapsă just individualizată.
La art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143 din 26 iulie 2000, "privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri" sunt incriminate, printre altele, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, deţinerea, ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, de mare risc, fără drept, aceste fapte fiind pedepsite cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Este indubitabil stabilit că inculpata L.M. a fost depistată de organele de poliţie deţinând 19 pliculeţe cu 3,11 grame heroină (drog de mare risc), acestea fiind dosite în lenjeria sa intimă.
Nu este nici o probă obiectivă la dosar, care să confirme afirmaţiile inculpatei şi a fiului ei, că ea a deţinut substanţele stupefiante numai timp de 10 minute şi nici cât timp urma să fie păstrate acestea până la distribuirea lor.
Este irelevant, pentru stabilirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fixarea unui termen de deţinere a drogului de către făptuitor, deoarece dispoziţiile legale nu prevăd o asemenea condiţie.
Laturile obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii menţionate sunt îndeplinite numai pentru simpla deţinere, constatată de către organele abilitate.
Ca atare, în mod corect instanţa de apel a reţinut săvârşirea şi vinovăţia inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, critica formulată de recurentă, fiind neîntemeiată.
Neîntemeiată, este şi cererea de a i se reduce pedeapsa aplicată inculpatei, deoarece aceasta nu se justifică, în condiţiile în care toate elementele de circumstanţiere ale faptei şi făptuitoarei, au fost analizate de instanţa de apel, iar pedeapsa aplicată, cuantumul stabilit, a fost bine dozată, ea fiind mult coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a aplicării circumstanţelor atenuante, conform art. 74 şi art. 76 C. pen.
Pentru aceste motive, recursul declarat de inculpata L.M. va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. i lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., ambii recurenţi inculpaţi vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 120/ A din 7 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta inculpată L.M. să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă recurentul inculpat L.M. să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1186/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1188/2003. Penal → |
|---|
