CSJ. Decizia nr. 1182/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1182/2003
Dosar nr. 5248/2002
Şedinţa publică din 7 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Arad, prin sentinţa penală nr. 241 din 19 septembrie 2002, a condamnat pe inculpatul B.G., la:
- 4 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin completarea încadrării juridice dată faptei în art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 37 lit. b) din acelaşi cod;
- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
Pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A constatat reparate prejudiciile către părţile vătămate H.M. şi R.V. şi că nu există parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 100.000 lei.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 18 august 2002, până la zi.
În baza art. 191 şi urm. C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare şi s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 300.000 lei către Biroul de Avocaţi Arad, reprezentând onorar avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În noaptea de 17 august 2002, prin escaladarea gardului, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate H.M., de unde a sustras o bicicletă marca Tohan, pe care apoi a vândut-o lui P.L. cu 50.000 lei, iar banii i-a cheltuit pe băuturi alcoolice.
În aceeaşi noapte, a revenit la locuinţa aceleiaşi părţi vătămate, intrând în locuinţă pe poarta pe care anterior o lăsase deschisă şi în timp ce căuta în dulap după bani, s-a sesizat partea vătămată, care a început să strige după ajutor, împrejurare în care inculpatul i-a astupat gura cu mâna, a trântit-o la pământ şi a fugit. La scurt timp, a fost descoperit de poliţie.
S-a mai reţinut în sarcina inculpatului că, la 9 iulie 2002, a intrat în incinta fabricii de încălţăminte din Pecica, de unde a sustras bicicleta marca Tohan, aparţinând părţii vătămate R.V., pe care a vândut-o martorei M.M. cu 50.000 lei.
Pagubele au fost reparate, iar părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut faptele.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 419/ A din 6 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, ce a vizat individualizarea pedepsei.
Prin recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara se consideră că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale şi netemeinice pentru că:
- faptele de furt imputate inculpatului au fost greşit încadrate ca aflate în concurs potrivit art. 33 şi art. 34 C. pen. şi nu ca o singură infracţiune continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- instanţa a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă la tâlhărie, prin încălcarea prevederilor art. 334 C. proc. pen., deoarece, nu s-a atras atenţia inculpatului că are dreptul să ceară amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării.
Neprocedând în acest mod, se conchide, că a fost încălcat dreptul de apărare care nu a mai putut fi asigurat.
- pedeapsa aplicată pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie a fost greşit individualizată, raportat la criteriile menţionate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul este neîntemeiat.
Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru existenţa infracţiunii continuate este necesar ca toate acţiunile sau inacţiunile care prezintă, fiecare, în parte, conţinutul aceleaşi infracţiuni, să fie săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii. În consecinţă, în momentul luării hotărârii, făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea activităţii infracţionale pe care urmează să o desfăşoare, în ansamblu său, cel puţin în limitele ei generale.
În speţă, faptele de furt fiind săvârşite prin modalităţi diferite, în locuri diferite şi la un interval de timp relativ mare, profitând de anumite condiţii prielnice, demonstrează că inculpatul nu a avut încă de la început reprezentarea concretă şi de ansamblu, a activităţii infracţionale desfăşurate ulterior. Ca atare, el a acţionat pe baza unor hotărâri distincte, luate în mod spontan, reînnoite de fiecare dată când s-a ivit prilejul să comită noi fapte de furt, situaţie în care, în mod just s-a considerat de cele două instanţe că, în cazul în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen., cu privire la concursul de infracţiuni şi nu acelea ale art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitoare la infracţiunea continuată.
În consecinţă, sub aspectul învederat, critica adusă hotărârilor nu este întemeiată.
Este, de asemenea, neîntemeiată şi critica adusă în cadrul celui de-al doilea motiv de casare.
Inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.
La ultimul termen de judecată, procurorul a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din dispoziţiile art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., iar apărătorul inculpatului fiind prezent, a declarat că este de acord cu noua încadrare juridică solicitată. După terminarea cercetării judecătoreşti, s-a trecut la dezbaterea în fond a cauzei.
Cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, procurorul de şedinţă a solicitat ca inculpatul să fie condamnat pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen.
Cu acelaşi prilej, apărătorul inculpatului, fără a face vreo obiecţiune la susţinerile procurorului, a solicitat ca la stabilirea pedepsei să se aibă în vedere că acesta a recunoscut faptele şi a fost sincer.
Faţă de cele sus-arătate, condamnând pe inculpat pentru infracţiunea menţionată, nu se poate pretinde că a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., deoarece, apărătorul acestuia a avut în vedere noua încadrare cerută de procuror şi a precizat că ea este corectă, în aceste condiţii nemaifiind necesară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.
Aşa fiind, şi sub acest aspect, critica formulată prin recursul parchetului, este neîntemeiată.
Tot astfel, este neîntemeiat şi motivul de casare vizând pedeapsa stabilită pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, aceasta fiind just individualizată faţă de gravitatea faptei comise şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului care este recidivist, dar cu o comportare sinceră pe parcursul procesului penal.
Criticile formulate fiind deci neîntemeiate şi din oficiu neconstatându-se alte temeiuri de casare a hotărârilor atacate, urmează ca recursul declarat de parchet să fie respins ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 18 august 2002, la 7 martie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 419/ A din 6 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpatul B.G.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.G. timpul arestării preventive de la 18 august 2002, la 7 martie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1181/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1183/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
