CSJ. Decizia nr. 1203/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1203/2003
Dosar nr. 893/2003
Şedinţa publică din 7 martie 2003
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 februarie 2003, dată în dosarul penal nr. 324/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia, s-a dispus, printre altele, în considerentele hotărârii, respingerea cererii formulate oral de reprezentantul parchetului pentru prelungirea arestării preventive privind pe inculpatul P.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nu există temeiuri pentru a se menţine arestarea inculpatului, iar lăsarea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, învederând că se impune menţinerea stării de arest a inculpatului, prin încheierea atacată instanţa nu a examinat temeiurile arestării ci doar necesitatea şi oportunitatea revocării măsurii arestării printr-un criteriu extraprocesual, neincident în rezolvarea situaţiilor juridice privitoare la arestare.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, inculpatul P.P. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 24 iunie 2002, în stare de arest, alături de alţi 42 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen., art. 26 raportat la art. 72 alin. (1) din Legea nr. 30/1976 cu referire la art. 178 din Legea nr. 141/1997, art. 26 raportat la art. 290 C. pen., art. 289, art. 291 şi art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cererea a fost înregistrată la data de 10 ianuarie 2003, când i s-a fixat primul termen de judecată la 4 februarie 2003, termen la care au fost ascultaţi inculpaţii şi termen la care inculpatul P.P. şi-a retras recursul declarat împotriva încheierii din 21 ianuarie 2003 (un termen intermediar), prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive cu încă 30 zile.
În raport de declaraţia inculpatului, instanţa de fond a luat act de renunţarea la recursul declarat conform art. 3854 combinat cu art. 368 C. proc. pen.
Rezultă aşadar, că din momentul în care inculpatul nu a atacat măsura luată la data de 21 ianuarie 2003, în cauză instanţa a menţinut măsura arestării, măsură care nu a mai fost luată pe un anumit termen.
În Codul de procedură penală, este reglementată prelungirea arestării preventive a inculpatului numai pentru situaţia în care această măsură a fost luată în cursul urmăririi penale, iar dosarul nu a fost înaintat spre judecare instanţei. Această lege nu cuprinde nici o dispoziţie care să prevadă expres competenţa instanţei de a prelungi arestarea inculpatului în timpul judecăţii în primă instanţă sau în căile ordinare de atac şi procedura de prelungire a acestei măsuri preventive.
În aceste condiţii, pot fi atacate cu recurs potrivit art. 159 alin. (7) C. proc. pen., numai încheierile prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive în cauzele aflate în curs de urmărire penală.
În regimul Codului de procedură penală, aflat în vigoare, instanţa de judecată sesizată cu judecarea unei cauze în care inculpatul a fost arestat preventiv, este obligată potrivit art. 300 din acelaşi cod, să verifice legalitatea arestării odată cu verificarea legalităţii actului de sesizare. În cazul constatării că actul de sesizare a fost regulat întocmit şi că măsura arestării preventive a fost legal luată faţă de inculpat, arestarea preventivă rămâne valabilă, în conformitate cu art. 149 alin. (3) C. proc. pen., până la soluţionarea definitivă a cauzei, dacă nu intervine ulterior revocarea ei.
În speţă, instanţa la data sesizării a verificat legalitatea măsurii arestării preventive, măsură pe care a şi menţinut-o la termenele fixate.
Mai mult, deşi nu a existat o propunere motivată a organului care efectuează urmărirea penală pentru prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului aşa cum prevăd dispoziţiile art. 156 C. proc. pen., ci numai o cerere orală a procurorului de şedinţă, instanţa a respins această cerere la termenul din 18 februarie 2003, cu toate că anterior însuşi inculpatul a renunţat să atace măsura arestării şi nu a solicitat revocarea acestei măsuri.
În consecinţă, atâta vreme cât nu există o dispoziţie explicită în legea de procedură penală aflată în vigoare care să oblige instanţa de a examina la fiecare 30 zile legalitatea arestării preventive a inculpatului după îndeplinirea obligaţiei prevăzute în art. 300 C. proc. pen., instanţa trebuia să analizeze situaţia inculpatului în raport de dispoziţiile art. 139 din acelaşi cod, din oficiu sau în urma unei cereri.
Or, în cauză, o astfel de cerere de revocare a măsurii arestării preventive nu s-a făcut de către inculpat, iar instanţa nu a dispus din oficiu revocarea măsurii, motiv pentru care curtea de apel nici nu s-a pronunţat prin dispozitivul hotărârii, ci doar în considerentele acesteia asupra unei cereri a procurorului pentru prelungirea măsurii arestării preventive.
Rezultă, aşadar, că hotărârea revocată a fost pronunţată cu încălcarea legii, motiv pentru care recursul declarat va fi admis, se va casa încheierea din 18 februarie 2003, dată în dosarul nr. 324/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia şi constatându-se că în cauză nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se va menţine starea de arest a inculpatului.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva încheierii din 18 februarie 2003, pronunţată în dosarul penal nr. 324/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul P.P.
Casează încheierea atacată şi menţine starea de arest a inculpatului P.P.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 150.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 12/2003. Penal. Contestaţie în anulare.... | CSJ. Decizia nr. 1205/2003. Penal → |
|---|
