CSJ. Decizia nr. 1205/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1205/2003
Dosar nr. 3708/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84 din 16 aprilie 2002, Tribunalul Mehedinţi a condamnat pe inculpaţii:
M.I. la:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen.;
M.C. la:
- 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus timpul arestării preventive de la 7 noiembrie 2001, la zi, şi a fost menţinută starea de arest a acestuia.
Prin aceeaşi hotărâre inculpaţii M.C. şi M.I. au fost obligaţi să plătească, în solidar, părţii vătămate B.G. sumele de 18.000.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 50.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Diferit, inculpatul M.C. a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpata M.I. la plata sumei de 1.500.000 lei cu acelaşi titlu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În dimineaţa zilei, de 31 octombrie 2001, în timp ce numiţii B.V. şi C.E. săpau în grădina părţii vătămate B.G., în jurul orelor 12,00, au fost atenţionaţi de inculpaţii M.C. şi M.I. să înceteze lucrul, deoarece terenul le aparţine. Auzind afirmaţiile inculpaţilor, B.A., soţia părţii vătămate, care se afla în duşmănie cu aceştia de mai multă vreme, i-a chemat pe cei doi lucrători pentru a evita declanşarea unui conflict.
Când partea vătămată B.G. a venit acasă, soţia i-a relatat cele întâmplate, iar acesta a mers în grădina unde i-a găsit pe cei doi inculpaţi, cărora le-a explicat faptul că terenul a fost cumpărat de copiii săi şi că nu au ce căuta acolo.
În aceste împrejurări, când partea vătămată s-a aplecat să ia o grămadă de buruieni tăiate, inculpatul M.C. s-a repezit la acesta şi, pe la spate, l-a lovit în cap cu tăişul sapei pe care o avea asupra sa.
Urmare a loviturii primite, partea vătămată a căzut la pământ, iar inculpatul M.C. i-a aplicat 2 lovituri în cap cu tăişul sapei.
În acelaşi timp, inculpata M.I., cu muchia sapei pe care o avea în mână, i-a aplicat părţii vătămate B.G., care era căzut la pământ, mai multe lovituri în diverse zone ale capului (abdomen, mâini şi genunchi).
Urmare a loviturilor aplicate de inculpatul M.C., partea vătămată B.G. a suferit un traumatism craniio-cerebral cu plăgi contuze ale scalpului parietal şi fracturi ale vaselor craniene frontal şi parietal drept, leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în pericol.
S-a mai reţinut că B.G. a mai suferit leziuni şi la nivelul braţelor şi genunchilor care au necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30 zile îngrijiri medicale şi care au fost produse de inculpata M.I.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii M.C. şi M.I. pe care au criticat-o după cum urmează:
- inculpatul M.C. cu privire la omisiunea de a se constata că în cauză se impunea reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fapta a fost comisă ca urmare a comportării culpabile a victimei.
- inculpata M.I. cu privire la greşita condamnare pentru fapta reţinută în sarcina sa, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că a lovit pe partea vătămată, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, printr-un motiv comun de casare, ambii inculpaţi au criticat hotărârea primei instanţe cu privire la cuantumul, atât al daunelor materiale, cât şi a celor morale pe care le consideră ca fiind prea mari, solicitând reducerea acestora.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 260 din 13 iunie 2002, a admis apelurile declarate de inculpaţii M.C. şi M.I. şi rejudecând cauza a desfiinţat hotărârea atacată şi a decis:
- schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.C. din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., şi în baza acestor din urmă texte de lege, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., condamnarea acestuia la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Din pedeapsa aplicată inculpatului M.C. s-a dedus, în continuare, timpul arestării preventive, începând cu 16 aprilie 2002, la zi;
- condamnarea inculpatei M.I. la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 83 C. pen.
Prin aceeaşi decizie, inculpaţii au fost obligaţi, fiecare, să plătească părţii civile B.G., sumele de câte 9.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale şi respectiv la câte 25.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că prima instanţă a reţinut o corectă situaţie de fapt care este conformă cu materialul probator administrat în cauză, dar cu toate acestea soluţia pronunţată de aceasta este criticabilă, atât în ce priveşte soluţionarea laturii penale, cât şi a laturii civile a cauzei.
Sub aspectul laturii penale a cauzei, s-a arătat că din moment ce lovirea părţii vătămate de către cei doi inculpaţi a avut loc într-o grădină, care nu poate fi considerat loc public, încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat este greşită, motiv pentru care urmează a fi schimbată în tentativă la infracţiunea de omor, şi pentru care urmează a fi condamnat.
S-a mai arătat că în cauză, referitor la acest inculpat, având în vedere faptul că a fost sincer pe parcursul procesului penal, cât şi faptul că este o persoană în vârstă, în favoarea lui se va reţine circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Referitor la critica inculpatului M.C. prin care a solicitat a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării, s-a arătat că nu poate fi primită întrucât din materialul probator de la dosar nu rezultă că victima ar fi exercitat asupra sa acte de natura celor arătate în art. 73 lit. b) C. pen., de natură a-i produce vreo tulburare.
În ce priveşte pe inculpata M.I. s-a arătat că „materialul probator demonstrează acţiunea sa violentă asupra părţii vătămate, constând în aceea că a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu sapa peste abdomen, braţe şi genunchi, sens în care sunt evidenţiate declaraţiile martorilor C.E., B.G. şi B.A." şi ca „Reţinând vinovăţia inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 C. pen., instanţa urmează a o condamna la pedeapsa de un an închisoare, menţinând dispoziţiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata prevăzută de art. 82 C. pen."
Cu privire la soluţionare laturii civile a cauzei s-a arătat că prima instanţă a procedat greşit atunci când a obligat, în solidar, pe inculpaţi, la plata despăgubirilor civile patrimoniale şi a daunelor morale către partea civilă „de vreme ce pentru săvârşirea de infracţiuni distincte producătoare de prejudiciu, inculpaţii trebuiau obligaţi fiecare la despăgubiri către partea civilă, astfel că, ţinând cont de participarea acestora la producerea prejudiciului, şi fără a le crea o situaţie mai grea în propria-i cale de atac", motiv pentru care „ei vor fi obligaţi la câte 9.000.000 lei despăgubiri civile materiale şi câte 25.000.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale, către partea civilă".
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpaţii M.C. şi M.I., şi partea civilă B.G.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a criticat Decizia instanţei de apel cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului M.C. pe care o consideră ca fiind greşit individualizată în sensul că este prea blândă, solicitând ca, prin înlăturarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., să fie majorată.
Inculpaţii M.C. şi M.I. au criticat aceeaşi decizie pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel, privind latura penală, cât şi latura civilă a cauzei, conform notelor scrise, depuse la dosar şi anume:
- inculpatul M.C. cu privire la omisiunea reţinerii în favoarea sa a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanţa atenuantă a provocării;
- inculpata M.I. cu privire la greşita sa condamnare, întrucât nu se face vinovată de comiterea faptei reţinută în sarcina sa, pentru care a solicitat a se dispune achitarea.
În subsidiar, inculpaţii au solicitat menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de apel.
Cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei ambii inculpaţi au arătat că, atât despăgubirile materiale, cât şi daunele morale acordate părţii civile sunt exagerate şi nu au corespondent în probele pe care aceasta le-a făcut, solicitând reducerea substanţială a acestora.
Partea civilă B.G. a criticat Decizia instanţei de apel, cu privire la:
- greşita schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.C.;
- greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, constând în aceea că nu i s-au acordat în totalitate daunele materiale şi morale solicitate, respectiv 20.000.000 lei daune materiale şi 100.000.000 lei daune morale.
Asupra recursurilor de faţă:
1. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova se constată că este întemeiat în parte şi pentru considerentele ce se vor arăta.
Reţinând faptul că instanţa de apel a procedat corect atunci când a schimbat încadrarea juridică a faptei privind pe inculpatul M.C., care se face vinovat de săvârşirea acesteia, dar şi atunci când a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante constând în faptul că este o persoană în vârstă şi nu are antecedente penale, având în vedere însă pericolul social al faptei rezultat din modalitatea în care a fost comisă şi a consecinţelor produse, se impune aplicarea unei pedepse mai severe, orientate către limita maximă a textului de lege incriminator, cu respectarea consecinţelor ce decurg din reţinerea circumstanţelor atenuante.
Prin urmare, recursul declarat de parchet fiind fondat, urmează a fi admis, a casa Decizia atacată numai în ce priveşte cuantumul pedepsei aplicată inculpatului M.C., în sensul majorării acesteia.
2. Recursurile declarate de inculpaţii M.C. şi M.I. sunt nefondate.
a) Susţinerea inculpatului M.C. în sensul că în favoarea sa trebuia să se reţină circumstanţa atenuantă a provocării nu este întemeiată, întrucât cum temeinic au reţinut instanţa de fond şi apel, în cauză, din probele existente la dosar nu rezultă în nici un mod că victima ar fi exercitat asupra sa acte de natura celor arătate în art. 73 lit. b) C. pen., prin care să i se provoace o puternică tulburare, sub imperiul căreia să fi acţionat.
b) Critica inculpatei M.I. prin care a solicitat a se dispune achitarea sa pentru motivul că nu a săvârşit fapta pentru care a fost condamnată este, de asemenea, nefondată.
Întrucât cu privire la această critică, invocată şi la judecata în apel, instanţa de apel a răspuns în mod detaliat, motivare expusă pe larg în prezenta decizie, şi pe care instanţa de recurs şi-o însuşeşte pe deplin, se apreciază că reiterarea ei nu se mai impune, urmând a se vedea considerentele la care s-a făcut referire.
Cât priveşte cererea inculpaţilor, formulată în subsidiar, de menţinere a hotărârii pronunţate de instanţa de apel, aceasta nu poate fi avută în vedere decât în ce priveşte pe inculpata M.I., însă în ce priveşte pe inculpatul M.C., nu i se poate da curs având în vedere faptul că pedeapsa aplicată acestuia urmează a fi majorată, ca urmare a recursului declarat de parchet, care se constată că este fondat.
Nu este întemeiată nici critica comună invocată de cei doi inculpaţi cu privire la cuantumul daunelor materiale şi morale acordate părţii civile şi care se constată că nu sunt exagerate, daunele materiale găsindu-şi corespondent în probele de la dosar administrate în acest sens, iar daunele morale, reflectând suferinţele fizice şi psihice ale părţii civile ca urmare a agresiunii exercitate de aceştia.
În consecinţă, recursurile declarate de inculpaţi fiind nefondate, urmează a fi respinse ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ţinând seama şi de faptul că verificând Decizia atacată, din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care să ducă la casare.
3. Recursul declarat de partea civilă B.G. este tardiv.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, dispoziţiile art. 363 şi art. 365, privind data de la care curge termenul se aplică în mod corespunzător.
Astfel, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri, cât şi la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.
Analizând actele de la dosar sub acest aspect de constată următoarele:
Judecata cauzei în apel a avut loc la data de 13 iunie 2002, dată la care partea civilă, conform practicalei deciziei, a fost prezentă, pronunţarea deciziei având loc în aceeaşi zi.
În aceste condiţii termenul de recurs, de 10 zile, prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., a început să curgă începând cu data de 14 iunie 2002, urmând a se împlini cel mai târziu la data de 25 iunie 2002.
Întrucât numita parte civilă a declarat recursul la data de 26 iunie 2002, aşa cum rezultă din data certă de pe plicul în care a fost expediată cererea de recurs, urmează a se constata că termenul de 10 zile a fost depăşit, situaţie în care acesta este tardiv, urmând a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fără însă a se mai putea analiza motivele de casare invocate, tardivitatea recursului rezolvându-se pe cale de excepţie şi fără posibilitatea antamării fondului cauzei.
Pentru considerentele arătate mai sus urmează, cu privire la recursurile declarate în cauză, să se dispună potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 260 din 13 iunie 2002, a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul M.C. Casează Decizia atacată numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului M.C., pe care, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74, raportat la art. 76 C. pen., o majorează de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.C. şi M.I. şi ca, tardiv, recursul declarat de partea civilă B.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.C., timpul arestării preventive de la 7 noiembrie 2001, la 11 martie 2003.
Obligă pe recurenţii inculpaţi şi recurenta parte civilă la plata sumei de câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1203/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1206/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
