CSJ. Decizia nr. 1194/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1194/2003
Dosar nr. 4298/2002
Şedinţa publică din 7 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 92 din 29 mai 2002, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, a respins contestaţia la executare, formulată de condamnata D.P. privind pedeapsa aplicată prin sentinţa nr. 195 din 10 noiembrie 1997 a Tribunalului Militar Teritorial (definitivă prin neapelare).
A fost admisă sesizarea judecătorului delegat cu executările penale de la Tribunalul Militar Teritorial şi, în temeiul art. 869 alin. (3) C. pen., s-a revocat executarea, la locul de muncă, a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 195 din 10 noiembrie 1997 a Tribunalului Militar Teritorial, dispunându-se emiterea unui nou mandat pentru executarea acestei pedepse, în regim de penitenciar, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pentru pronunţarea acestei hotărâri s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 7/1993 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, a fost condamnată D.P., pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (deducându-se durata arestării preventive în perioada 10 aprilie 1992 – 29 ianuarie 1993) prin muncă la S.C. F. S.A. Rm. Vâlcea.
Deoarece, această societate şi-a restrâns activitatea, la 18 noiembrie 1993 a comunicat Tribunalului Militar Teritorial, că nu mai poate asigura loc de muncă condamnatei, instanţa dispunând executarea pedepsei prin muncă la SC C. SRL Rm. Vâlcea, unde condamnata s-a şi prezentat.
Ulterior, prin Decizia nr. 51 din 18 decembrie 1995 Curtea Supremă de Justiţie, secţia militară, a casat sentinţa nr. 7/1993 a Tribunalului Militar Teritorial, dispunând rejudecarea cauzei.
Prin sentinţa nr. 195 din 10 noiembrie 1997 (definitivă prin neapelare), Tribunalul Militar Teritorial a condamnat pe D.P la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu executare la locul de muncă.
La data de 15 ianuarie 2002, instanţa a emis un nou mandat de executare a pedepsei, urmând ca sus-numita să execute pedeapsa la SC F. SA Rm. Vâlcea, al cărei acord nu a fost luat, mai ales că în noiembrie 1993, această societate a comunicat că nu poate asigura loc de muncă, fapt confirmat din nou prin adresa nr. 73 din 06 februarie 2002.
În cursul judecării contestaţiei la executare, formulată de D.P. la 18 martie 2002, aceasta a depus şi adresa nr. 1 din 14 martie 2002 a SC C. SRL Rm. Vâlcea, din care rezultă că a lucrat la această societate din noiembrie 1993, până în februarie 1994.
Totodată, prin cererea formulată la 29 aprilie 2002 de D.P., prin apărătorul său din oficiu, în completarea contestaţiei la executare, a solicitat schimbarea locului de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 868 alin. (1) lit. d) C. pen., la SC C. SRL din com. Lădeşti, jud. Vâlcea, depunând şi adresa nr. 12 din 18 aprilie 2002, privind acordul acestei societăţi.
Pentru a verifica dacă într-adevăr SC C. SRL poate asigura executarea pedepsei prin muncă, Tribunalul Militar Teritorial a solicitat precizări referitoare la volumul activităţii şi la organul fiscal unde îşi plăteşte impozitele. Ca răspuns la adresa nr. 1541 din 30 aprilie 2002, prin telegrama din 22 mai 2002, SC C. SRL a solicitat un răgaz în vederea depunerii documentaţiei solicitate, întrucât de la primirea adresei şi până acum patronul a fost plecat din localitate.
La data de 22 mai 2002, Tribunalul Militar Teritorial a trecut la soluţionarea cauzei, deşi apărătorul condamnatei a solicitat amânarea pentru lipsa relaţiilor cerute din oficiu de instanţă de la Camera de Comerţ şi de la SC C. SRL. Instanţa a motivat judecarea cauzei prin aceea că, atâta timp cât telegrama şi adresa nr. 12/2002 ale SC C. SRL, au fost semnate de acelaşi reprezentant legal (R.P., unul dintre asociaţi), tribunalul constată că nedepunerea documentaţiei, respectiv invocata imposibilitate de a comunica datele cerute „constituie o încercare de tergiversare a soluţionării cauzei".
În final, instanţa a apreciat că „deoarece condamnata D.P. nu a făcut dovada că vreo persoană juridică este realmente de acord ca ea să execute pedeapsa prin muncă, nu s-a prezentat în instanţă pentru a lămuri de ce nu a executat pedeapsa la SC C. SRL, a invocat în mod nereal că ar fi executat o parte din pedeapsă la această din urmă societate, tribunalul trage concluzia că ea s-a sustras de la executarea pedepsei, folosind dispoziţiile legale în mod contrar spiritului lor. Pe baza acestor motive, Tribunalul Militar Teritorial, prin sentinţa nr. 92 din 29 mai 2002, a respins cererea condamnatei prin care solicita schimbarea locului de muncă, totodată admiţându-se sesizarea judecătorului delegat şi dispunându-se revocarea executării la locul de muncă a pedepsei de 3 ani închisoare, urmând să fie emis un nou mandat de executare a pedepsei, în regim de penitenciar.
Prin Decizia nr. 75 din 30 iulie 2002, Curtea Militară de Apel a menţinut sentinţa primei instanţe în ce priveşte revocarea executării celor 3 ani închisoare cu executarea la locul de muncă, în apelul declarat de D.P. cu motivarea următoare:
- Deşi hotărârea de condamnare este executorie de circa 5 ani, condamnata a manifestat o regretabilă lipsă de diligenţă şi colaborare cu organele judiciare în vederea executării pedepsei de 3 ani, la locul de muncă.
- Potrivit art. 867 C. pen., este obligatorie prezentarea de către inculpat (condamnat) a acordului scris al unei unităţi care poate asigura locul de muncă şi condiţiile corespunzătoare executării pedepsei.
Se face precizarea că „din economia dispoziţiilor legale care reglementează această modalitate specifică de executare a pedepsei închisorii, se deduce concluzia că obţinerea acordului scris al unei unităţi nu constituie obligaţia instanţei, ci a persoanei care solicită să execute în acest mod, pedeapsa închisorii aplicate".
- În baza art. 869 alin. (3) sustragerea de la prestarea activităţii poate să ducă la revocarea executării pedepsei la locul de muncă, nefiind necesar să se dovedească „sustragerea cu rea credinţă" de la prestarea activităţii.
„Este situaţia condamnatei D.P. care, de-a lungul timpului, a dovedit că, în realitate, nu doreşte să execute pedeapsa, şi justificând pretinsa imposibilitate de găsire a unui loc de muncă, solicită suspendarea condiţionată a executării pedepsei".
- Condamnata nu s-a prezentat la nici un termen în faţa instanţei de executare în vederea soluţionării situaţiei sale juridice.
Se concluzionează că „în mod corect instanţa de executare a dedus din comportamentul condamnatei dorinţa manifestată de a se sustrage prestării activităţii într-o unitate, în sensul art. 867 C. pen."
S-a mai reţinut că la această constatare a contribuit şi cererea condamnatei, care a solicitat iniţial suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu motivaţia că nu poate obţine acordul unei unităţi, deşi nu a făcut nici o dovadă în sensul că în mod real s-a adresat unor astfel de unităţi.
Împotriva deciziei instanţei de apel menţionate, condamnata D.P. a declarat recurs, prin apărător, susţinând că nu s-a sustras de la executarea pedepsei la locul de muncă, însă, din cauza retragerii acordului sau a neacceptării, nu a putut realiza executarea ei şi a cerut schimbarea locului de muncă, depunând Tribunalului Militar Teritorial adresa nr. 12 din 18 aprilie 2002, prin care SC C. SRL şi-a dat acordul ca sus-numita să execute pedeapsa de 3 ani la societatea respectivă.
Recursul este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 867 alin. (1) C. pen., modificat prin Legea nr. 104 din 22 septembrie 1992, instanţa de judecată, ţinând seama de gravitatea faptei şi conduita făptuitorului, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în altă unitate, în toate cazurile „cu acordul scris al unităţii".
Art. 869 alin. (3) C. pen., stabileşte că „dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii", instanţa poate să revoce executarea pedepsei la locul de muncă, dispunând executarea pedepsei într-un loc de deţinere.
La adoptarea unei hotărâri de revocare, instanţa urmează să ţină seama de cauzele nerespectării de către condamnat a îndatoririlor sale.
În ce priveşte condamnata D.P., se constată că aceasta a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare prin sentinţa nr. 7 din 21 ianuarie 1993, cu executarea ei la locul de muncă, respectiv SC F. SA Rm. Vâlcea, emiţându-se mandatul de arestare nr. 8 din 22 octombrie 1993 de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, la data de 18 noiembrie 1993, unitatea respectivă solicitând instanţei schimbarea locului de muncă, deoarece nu mai poate asigura sus-numitei loc de muncă, restrângându-şi activitatea.
Procedându-se la schimbarea locului de muncă a condamnatei, la data de 8 decembrie 1993, s-a emis un nou mandat de executare a pedepsei cu nr. 8/1993, urmând să execute pedeapsa prin muncă la SC C. SRL Rm. Vâlcea. Din documentele trimise de Poliţia Municipiului Rm. Vâlcea întocmite la 23 decembrie 1993 şi 6 ianuarie 1994, rezultă că D.P. s-a prezentat la locul de muncă SC C. SRL, stabilit în mandatul de executare nr. 8/1993.
Această situaţie este confirmată şi de „adeverinţa" nr. 1 din 14 martie 2002 eliberată de SC C. SRL Rm. Vâlcea, din care rezultă că D.P. a lucrat la această unitate din noiembrie 1993 până în luna februarie 1994.
Aceste documente nu s-a stabilit să cuprindă date neconforme realităţii.
Ulterior sentinţa nr. 7 din 21 ianuarie 1993, a Tribunalului Militar Teritorial a fost casată prin Decizia nr. 51 din 18 decembrie 1995 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia militară, cauza fiind rejudecată.
Prin sentinţa nr. 195 din 11 noiembrie 1997, a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, lui D.P. i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu executarea la locul de muncă, respectiv la SC F. SA Rm. Vâlcea, deşi nu exista acordul scris al acesteia.
Se constată că Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, în urma rejudecării cauzei şi pronunţării sentinţei nr. 195 din 11 noiembrie 1997 (definitivă prin neapelare), timp de mai bine de 4 ani, nu a emis mandat de executarea pedepsei de 3 ani închisoare la locul de muncă de către condamnata D.P.
Art. 4221 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 104/1992, stabileşte că „pedeapsa închisorii cu executarea la locul de muncă se pune în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul se emite de instanţa de executare, se întocmeşte în 4 exemplare şi cuprinde, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 420, care se aplică în mod corespunzător şi următoarele date: denumirea, sediul unităţii unde se execută pedeapsa, dispoziţia de executare a pedepsei către conducerea unităţii şi de reţinere şi vărsare la bugetul de stat a cotei prevăzută de lege".
Iar în art. 4222 C. proc. pen., se prevede că „Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare emis, se trimite câte un exemplar unităţii unde se va executa pedeapsa, condamnatului şi organului de poliţie din localitatea în care îşi are sediul unitatea.
O copie de pe dispozitivul hotărârii se trimite de instanţa de executare Consiliului local în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul condamnatul".
Potrivit dispoziţiilor art. 305 din Legea nr. 23/1969, privind executarea pedepselor, cu modificările aduse prin Legea nr. 104/1992, condamnatul cu executarea pedepsei la locul de muncă este obligat să se prezinte la unitatea unde urmează să execute pedeapsa în termen de 5 zile de la primirea mandatului de executare.
Abia, la 15 ianuarie 2002, Tribunalul Militar Teritorial, anulând vechile forme de executare, a emis mandatul nr. 308/1997 (în baza sentinţei nr. 195 din 10 noiembrie 1997) de executare a pedepsei închisorii de 3 ani de către D.P. la SC F. SA Rm. Vâlcea, fără a avea acordul scris al acesteia.
Prin adresa nr. 73 din 6 februarie 2002, SC F. SA Rm. Vâlcea a comunicat Tribunalului Militar Teritorial că nu are posibilitatea să asigure loc de muncă condamnatei D.P.
Ca urmare, condamnata D.P. a formulat contestaţie la executare, împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii la locul de muncă nr. 308/1997 din 15 ianuarie 2002, în baza art. 461 alin. (1) lit. c), teza II-a C. proc. pen., solicitând suspendarea condiţionată a executării pedepsei, susţinând că neexecutarea pedepsei nu se datorează culpei sale (dos. 154/2002).
La termenul din 29 aprilie 2002, în completarea contestaţiei la executare, condamnata, prin apărător, a solicitat schimbarea locului de muncă cu SC C. SRL din com. Lădeşti, jud. Vâlcea, depunând şi adresa acesteia nr. 12 din 18 aprilie 2002, prin care comunica Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti acordul ca D.P. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în cadrul unităţii respective.
În urma solicitării, din oficiu, a unor date privind activitatea SC C. SRL, deşi nu s-a primit răspunsul de la Camera de Comerţ a Judeţului Vâlcea, registrul comerţului, iar societatea respectivă a solicitat un răgaz în vederea depunerii documentaţiei (cu date importante şi multiple) solicitate, instanţa la termenul din 22 mai 2002 renunţând la relaţiile cerute, a respins cererea de amânare a cauzei, formulată de apărare, trecând la judecarea acesteia.
Fiind amânată pronunţarea la 29 mai 2002, Tribunalul Militar Teritorial, înlăturând cererea apărării de a se admite schimbarea locului de muncă de la SC F. SA la SC C. SRL, conform acordului acesteia, depus la dosar, a respins contestaţia la executare, formulată de condamnata D.P. şi admiţând sesizarea judecătorului delegat cu executările penale a revocat executarea la locul de muncă a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa nr. 195 din 10 noiembrie 1997, dispunând executarea ei în regim de penitenciar.
Curtea apreciază că această hotărâre, menţinută şi de instanţa de apel, este netemeinică şi nelegală, deoarece nu s-a făcut nici o dovadă că recurenta s-a sustras de la executarea pedepsei la locul de muncă, dispusă prin sentinţa nr. 195 din 10 noiembrie 1997 (ca urmare a rejudecării cauzei), atâta timp cât aceasta, contrar dispoziţiilor legale, menţionate mai sus, nu a fost pusă în executare, timp mai bine de 4 ani, de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
Mai mult, deşi, în mod justificat, condamnata D.P. a solicitat schimbarea locului de muncă pentru executarea pedepsei şi a depus acceptarea SC C. SRL com. Lădeşti, jud. Vâlcea (menţinută şi prin adresa nr. 31 din 04 martie 2003 către Curtea Supremă de Justiţie), prima instanţă şi cea de apel, fără nici un temei plauzibil şi legal, au respins cererea formulată şi a dispus revocarea executării pedepsei la locul de muncă de către sus-numita.
În această situaţie, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va casa în totalitate sentinţa nr. 92 din 29 mai 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi Decizia nr. 75 din 30 iulie 2002 a Curţii Militare de Apel şi, rejudecând cauza în fond, va respinge sesizările formulate de condamnata D.P. şi judecătorul delegat cu executările penale de la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, urmând să fie emis un nou mandat de executare a pedepsei de către condamnată la SC C. SRL com. Lădeşti, jud. Vâlcea, conform acordului scris al acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnata D.P. împotriva deciziei nr. 75 din 30 iulie 2002 a Curţii Militare de Apel.
Casează hotărârea atacată şi sentinţa nr. 92 din 29 mai 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Rejudecând cauza în fond, respinge sesizările formulate de condamnata D.P. şi Biroul de Executări Penale al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1191/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1195/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
