CSJ. Decizia nr. 1272/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1272/2003
Dosar nr. 5154/2002
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 829 din 19 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1562/2002, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu referire la art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul M.N.V. la 3 ani închisoare.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a fost obligat inculpatul la 3.000.000 lei, cu titlu de confiscare în folosul statului.
În baza art. 191 C. proc. pen., a mai fost obligat inculpatul la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 600.000 lei, onorariul avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, că în ziua de 15 iunie 1999, în incinta staţiei de metrou Piaţa Victoriei, inculpatul a smuls prin violenţă lănţişorul din aur cu medalion de la gâtul părţii vătămate C.E.A., după ce acesta i-a cerut bani şi a fost refuzat.
Prin sentinţa penală nr. 878 din 9 mai 2001, pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. 4735/2001 sesizată cu soluţionarea cauzei, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare şi la cheltuieli judiciare statului şi s-a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă.
Prin Decizia penală nr. 1792/ A din 19 noiembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2217/2001, a fost desfiinţată această hotărâre cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu s-a făcut dovada sustragerii inculpatului de la judecată, fiind doar citat la domiciliu şi neprezent la soluţionarea cauzei. În timpul soluţionării cauzei, s-a constatat că inculpatul era arestat în altă cauză.
Rejudecând cauza şi în urma modificării art. 27 lit. a) C. proc. pen., prin Legea nr. 456/2001 privind competenţa soluţionării acestei infracţiuni de către tribunal, prin sentinţa penală nr. 295 din 22 februarie 2002, Judecătoria Sector 1 a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinice şi a solicitat în principal achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu este el autorul faptei, iar în subsidiar a cerut redozarea pedepsei care i-a fost aplicată.
Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, constatând că, pe baza probelor administrate în cauză tribunalul a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Instanţa a înlăturat susţinerea inculpatului că în ziua respectivă, a comiterii faptei, nu s-ar fi aflat în staţia de metrou Piaţa Victoriei, ca nesinceră, fiind infirmată de declaraţiile părţii vătămate care l-a recunoscut pe inculpat şi ale martorilor audiaţi în cauză.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului s-a apreciat că a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat, care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat reducerea pedepsei care i-a fost aplicată şi pe care o consideră exagerată.
Critica formulată nu este întemeiată.
Verificând hotărârile pronunţate în raport de motivul de casare invocat cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că la stabilirea pedepsei aplicate instanţele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând o pedeapsă situată spre limita minimă prevăzută de textul incriminator, astfel încât nu se justifică redozarea acesteia.
Recursul este însă întemeiat pe un alt motiv şi va fi admis ca atare.
Potrivit art. 118 lit. d) C. pen., sunt supuse confiscării lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
În cauză, partea vătămată a declarat că nu are pretenţii de la inculpat, apărătorul acestuia precizând că prejudiciul a fost acoperit.
Rezultă aşadar că, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 lit. d) C. pen., dispoziţia instanţelor cu privire la confiscarea de la inculpat a unei sume de 3 milioane lei fiind greşită.
Ca urmare, Curtea va admite recursul declarat de inculpat, va casa hotărârile atacate, numai sub aspectul dispoziţiilor referitoare la confiscarea prevăzută de art. 118 lit. d) C. pen. şi va înlătura această dispoziţie.
Urmează a constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.N.V. împotriva deciziei nr. 738 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 829 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., pe care le înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1271/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1273/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
