CSJ. Decizia nr. 1399/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1399/2003
Dosar nr. 1738/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă constată;
Prin sentinţa penală nr. 9 din 15 ianuarie 2002, pronunţată de Tribunalul Buzău s-a dispus conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) în art. 180 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul Z.D. a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni.
S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii de o zi din 10 octombrie 2001.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt au reţinut următoarele:
Inculpatul Z.D. a fost căsătorit cu partea vătămată Z.S., căsătoria acestora fiind desfăcută prin divorţ.
Ca urmare a desfacerii căsătoriei şi a neînţelegerilor cu privire la bunurile comune, partea vătămată a introdus la data de 4 decembrie 2000, acţiune de partaj la Judecătoria Buzău, iar prin sentinţa civilă nr. 7154 din 17 august 2001, instanţa a soluţionat acţiunea procedând la împărţirea bunurilor şi atribuirea lor foştilor soţi.
Partea vătămată a declarat apel împotriva sentinţei cauza fiind înregistrată sub nr. 3932/2001 pe rolul Tribunalului Buzău.
S-a reţinut din declaraţiile inculpatului că atunci când a plecat din fostul domiciliu conjugal carnetul său de muncă a rămas la partea vătămată, iar acesta a refuzat să i-l restituie, motiv pentru care nu se putea angaja.
În acest context, al relaţiilor foarte tensionate dintre foştii soţi, cei doi s-au întâlnit în zona autogării din strada Triumfului, iar inculpatul i-a solicitat restituirea carnetului de muncă.
Întrucât, partea vătămată a susţinut că actul nu se află la ea inculpatul a devenit violent, s-a repezit la fosta soţie, a cuprins-o cu braţele, a lovit-o cu spatele de un gard, i-a sucit mâinile la spate şi cu toată împotrivirea acesteia i-a luat cerceii din urechi. În momentul în care încerca să se îndepărteze inculpatul a fost oprit de un poliţist şi condus la Poliţia Municipiului Buzău, fiind reţinut 24 de ore.
Cerceii au fost restituiţi a doua zi părţii vătămate.
Partea vătămată a fost examinată medico–legal, ocazie cu care s-a constatat că prezintă echimoze pe lobul urechii drepte şi pe braţe, leziunile necesitând pentru vindecare 1 - 2 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa a reţinut că încadrarea juridică dată faptei prin rechizitor în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., nu este corectă, deoarece lipseşte scopul însuşirii pe nedrept, întrucât inculpatul a luat cerceii pentru a determina partea vătămată să-i dea carnetul de muncă, în legătură cu care avea convingerea că a rămas la partea vătămată, în fostul domiciliu comun.
Reţinând că nu este realizată latura subiectivă a infracţiunii de furt, instanţa a constatat că fapta inculpatului nu poate fi calificată drept infracţiunea de tâlhărie, impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia penală nr. 136 din 29 martie 2002, a admis apelul declarat de procuror, a desfiinţat în parte sentinţa în ceea ce priveşte latura penală şi potrivit art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., pentru care făcând aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a susţinut că în mod eronat s-a apreciat că cerceii nu au fost luaţi în scopul însuşirii pe nedrept ci pentru a determina partea vătămată să-i dea inculpatului carnetul de muncă şi ca atare greşit s-a stabilit că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Decizia a fost atacată cu recurs de inculpat care a susţinut că s-a dat faptei o greşită încadrare juridică în infracţiunea de tâlhărie solicitând menţinerea hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Analizând în ansamblu probele administrate în cauză, Curtea constată că în mod corect instanţa de apel a stabilit că inculpatul a sustras prin violenţă cerceii părţii vătămate în scopul însuşirii pe nedrept.
Această împrejurare rezultă din declaraţiile părţii vătămate, care a precizat că în momentul în care inculpatul a plecat din domiciliul conjugal şi-a luat şi carnetul de muncă, dar şi din declaraţiile martorilor C.D., C.L. şi P.D. care au fost de faţă la incidentul dintre părţi, au auzit faptul că inculpatul a spus că va lua cerceii fără a face vreo referire la faptul că în posesia părţii vătămate se află carnetul său de muncă.
De altfel o analiză atentă a celor afirmate de inculpat pe parcursul procesului evidenţiază cu certitudine că luarea cerceilor de la partea vătămată avea legătură directă cu raporturile lor patrimoniale („precizez că cerceii îi cumpărasem în timp ce eram căsătoriţi, însă în urma partajului rămăseseră la ea"; „cerceii i-am cumpărat eu când eram căsătoriţi"; „fac precizarea că am fost căsătorit cu partea vătămată 6 ani; i-am crescut copii, eu fiind cel care a avut serviciu. Banii pe care i-am primit cu ocazia disponibilizării i-am cheltuit cu partea vătămată în gospodărie. Aceşti cercei eu i-am cumpărat părţii vătămate").
Curtea constată însă că instanţa de apel a încadrat greşit fapta în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., care incriminează tâlhăria comisă de o persoană având asupra sa o armă sau substanţă narcotică deşi fapta nu a fost comisă în aceste împrejurări ci într-un loc public, astfel încât încadrarea juridică este cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
Existând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Curtea va admite recursul inculpatului şi conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa Decizia numai în limitele susmenţionate.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, astfel încât, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul Z.D. împotriva deciziei penale nr. 136 din 29 martie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi condamnă pe inculpatul Z.D. la un an închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii.
Deduce din pedeapsă reţinerea de 24 ore, din data de 10 octombrie 2000.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1398/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 14/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
