CSJ. Decizia nr. 1395/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1395/2003
Dosar nr. 516/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 443 din 23 octombrie 2002 a Tribunalului Prahova, a fost condamnat inculpatul C.G.C., zis „J." pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), una săvârşită la data de 30 august 2002, în dauna părţii vătămate L.R., iar cealaltă la 5 septembrie 2002, în dauna părţii vătămate M.I., la două pedepse de câte 6 ani închisoare.
S-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat detenţia la zi, începând cu 5 septembrie 2002.
S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La 30 august 2002, în jurul orelor 17,00, inculpatul circula în tramvai, pe traseul de la Spitalul Judeţean Ploieşti către centru; în staţia Colinei a văzut coborând din tramvai o femeie care avea la gât un lănţişor de aur cu medalion, moment în care a coborât din tramvai şi a pornit în urmărirea respectivei femei.
Ajungând pe str. Zefirului din Ploieşti, s-a apropiat de partea vătămată prin partea dreaptă şi cu mâna stângă, i-a smuls lănţişorul de la gât, fugind apoi în parcul Mihai Viteazul, loc în care inculpatul a vândut lănţişorul sustras unor romi contra sumei de 1.000.000 lei.
Valoarea reală a bijuteriei era de 4.400.000 lei, aşa cum a declarat partea vătămată.
La 5 septembrie 2002, în jurul orelor 9,30, inculpatul a ajuns în zona Hotel Prahova A.C.P., atenţia fiindu-i atrasă de lănţişoarele pe care le purta partea vătămată M.I.
Inculpatul a acţionat într-un mod asemănător primei situaţii expuse mai sus, smulgând lănţişoarele de la gâtul părţii vătămate şi fugind, apoi, pe strada Mihai Bravu.
Partea vătămată, însă, a pornit în urmărirea inculpatului, iar în apropierea stadionului Petrolul a fost imobilizat de un lucrător de poliţie.
Valoarea lănţişoarelor a fost stabilită la suma de 3.600.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpatul C.G.C.
În motivele invocate, parchetul a criticat hotărârea ca nelegală întrucât instanţa de fond a omis să facă aplicarea prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., cu privire la sumele de bani obţinute de inculpat în urma săvârşirii infracţiunii.
S-a susţinut că bijuteria sustrasă de la partea vătămată L.R. a fost înstrăinată de inculpat unor persoane neidentificate contra sumei de 1.000.000 lei, partea vătămată nefiind constituită parte civilă în cauză, aşa încât, suma respectivă este supusă confiscării.
În esenţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000.000 lei.
În apelul său, inculpatul a criticat hotărârea ca netemeinică întrucât pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare este excesiv de aspră.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi reducerea pedepsei rezultante.
Prin Decizia penală nr. 603 din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchet şi inculpat, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, reducerea pedepsei rezultante.
Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente.
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în baza probatoriului administrat, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise de către acesta.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), împrejurările comiterii faptelor, gradul ridicat de pericol social al acestora, cât şi persoana inculpatului, care este recidivist, având condamnări pentru infracţiuni de furt calificat.
În consecinţă, nu sunt temeiuri care să impună reducerea pedepsei.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, conform dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G.C. împotriva deciziei penale nr. 603 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 mai 2002, până la 19 martie 2003.
Obligă recurentul la 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1394/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1396/2003. Penal. Art.20 rap.la art.197 alin.2... → |
|---|
