CSJ. Decizia nr. 1424/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1424/2003
Dosar nr. 2351/2002
Şedinţa publică din 20 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 234 din 18 martie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul D.C. la 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă în procesul penal.
S-a reţinut că în noaptea de 6 ianuarie 2000, inculpatul a provocat decesul victimei D.G., prin introducerea în cavitatea bucală a acesteia a unei bucăţi de material textil, producându-i insuficienţă cardiorespiratorie acută, consecutivă asfixiei mecanice prin obturarea căilor respiratorii.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpatul a declarat apel, susţinând că nu se face vinovat de decesul victimei D.G.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 274 din 14 mai 2001, a respins apelul declarat de către inculpat, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a locuit efectiv cu victima în perioada 30 decembrie 1999 – 7 ianuarie 2000.
Inculpatul a susţinut că victima şi-a autoprovocat, cu bastonul de metal, leziunile constatate prin certificatul medico-legal.
Afirmaţia inculpatului privitoare la înghiţirea de către victimă a unui pumn de pastile, în scop suicidar, este infirmată de autopsia efectuată, prin care s-a evidenţiat existenţa în stomacul victimei a numai două comprimate, corespunzătoare unei administrări normale de medicamente.
Totodată, din raportul de necropsie medico-legală, rezultă că rezultatul letal nu este consecinţa leziunilor traumatice, plăgi şi hematoame apicraniene ci urmarea insuficienţei cardiorespiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice, prin obstrucţia căilor respiratorii superioare cu material textil.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, pe care l-a motivat în scris.
La termenul de judecată din 20 martie 2003, inculpatul, prin apărător, şi-a susţinut nevinovăţia, iar în subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi condamnarea pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, se constată că instanţa de fond a administrat probe, a evaluat corect probatoriul administrat în cauză şi a stabilit corect starea de fapt.
Instanţa de control judiciar, soluţionând apelul declarat de către inculpat, a devoluat cauza şi, constatând concordanţa dintre conţinutul real al probelor, care ilustrează cu evidenţă vinovăţia acestuia, şi soluţia de condamnare, a decis în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
Ca atare, cum soluţia adoptată este cea pe care materialul probator o susţine, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3959 pct. 18 C. proc. pen.
În recurs, se mai susţine însă şi greşita încadrare juridică a faptei săvârşite.
Însă, sub un prim aspect, din raportul de necropsie medico-legală a rezultat că decesul victimei nu a survenit ca urmare a leziunilor traumatice constând în hematoame epicraniene, plagă epicraniană, echimoze şi excoriaţii, care s-ar fi putut produce prin lovire cu corp dur, cu puţin timp înaintea decesului.
Concluziile aceluiaşi raport medico-legal sunt în sensul că moartea victimei a fost violentă, aceasta datorându-se insuficienţei cardiorespiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice prin obstrucţia căilor respiratorii respiratorii cu material textil.
Or, obstrucţia căilor respiratorii a victimei de către inculpat susţine, neechivoc, concluzia că inculpatul şi-a reprezentat posibilitatea morţii victimei şi că el a urmărit sau a acceptat acest rezultat.
Ca atare, fapta inculpatului constituie infracţiunea de omor, iar nu aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în cazul examinat neputându-se reţine, sub aspectul laturii subiective, intenţia depăşită, aşa încât, în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat de către recurent.
Totodată, examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea, va respinge recursul declarat de către inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul–inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 274 din 14 mai 2002 a Curţii de Apel
Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 17 ianuarie 2002, la 20 martie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1423/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1425/2003. Penal. Art.211 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
