CSJ. Decizia nr. 1425/2003. Penal. Art.211 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1425/2003
Dosar nr. 2628/2003
Şedinţa publică din 20 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74 din 5 februarie 2002, Tribunalul Bucureşti, a condamnat pe inculpatul C.I. la 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) din acelaşi cod.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 12 iulie 2001, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile în sumă de 10.090.275 lei, cu dobânzile aferente până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Spitalul de urgenţă Dr. D. Bagdasar, cât şi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.000.000 lei.
S-au respins, ca nedovedite, pretenţiile civile formulate de partea civilă B.N.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pe fondul unor conflicte preexistente, la data de 11 iulie 2001, între partea vătămată B.N. şi C.T., soţia inculpatului a avut loc o altercaţie, împrejurare în care inculpatul a intervenit şi a lovit victima cu un cuţit în zona hemitoracelui drept, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.
Tribunalul a apreciat că, în momentul ripostei, inculpatul nu se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 282 din 23 mai 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita aplicarea în cauză a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, reţinând, ca şi instanţa de fond că în momentul comiterii faptei, acesta nu se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., susţinând, ca şi în apel că a săvârşit fapta în condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., situaţie în care se impunea ca pedeapsa să fie redusă substanţial.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul verbal de cercetarea locului faptei, raportul de expertiză medico-legală, declaraţiile constante ale părţii vătămate, declaraţiile martorilor S.D., C.A., C.T., B.I., B.G.N., C.G.M., B.G. şi T.O., coroborate cu recunoaşterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele sentinţei, rezultă, fără dubiu, că la data de 11 iulie 2001, pe fondul unor conflicte preexistente legate de posesia unei suprafeţe de teren, între partea vătămată B.N. şi C.T., soţia inculpatului a avut loc o altercaţie, ambele părţi sesizând organele poliţiei cele întâmplate. În drum spre casă, conflictul dintre cei doi a reizbucnit, situaţie în care inculpatul a intervenit, aplicând părţii vătămate o lovitură de cuţit în zona hemitoracelui drept, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, constituie circumstanţă atenuantă.
Cum din probele administrate rezultă că părţile se aflau în relaţii de duşmănie, datorită unor litigii imobiliare, conflictul produs la data de 11 iulie 2001, având loc pe acest fond, în mod just cele două instanţe au apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul neacţionând sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea victimei.
Referitor la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în cauză, se constată că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a acesteia, având în vedere, atât gradul de pericol social sporit al infracţiunii comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu posedă antecedente penale, iar în cursul procesului a avut o comportare sinceră.
Întrucât, criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive, de la 12 iulie 2001, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 282 din 23 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 12 iulie 2001, la 20 martie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1424/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1427/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs → |
|---|
