CSJ. Decizia nr. 1462/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1462/2003
Dosar nr. 4127/2002
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 153/S din 30 mai 2002, Tribunalul Braşov, în baza art. 211 alin. 2 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100, art. 109, art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat (printre alţii) pe inculpaţii A.N.S. şi B.I.M. la câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea a câte două infracţiuni de tâlhărie (părţi vătămate V.A.L. şi M.S.).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 şi art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării fiecărei pedepse pe durata termenului de încercare de câte 4 ani.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen .
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, iar inculpaţii A. şi B. şi în solidar cu părţile responsabile civilmente A.N. şi B.P. să plătească părţii civile M.S. suma de 2 milioane lei daune morale, constatându-se că au fost recuperate bunurile sustrase. A fost confiscată de la inculpatul B. suma de 220.000 lei.
Tribunalul a reţinut că, în ziua de 29 mai 2001, inculpaţii A.N.S., în vârstă de 15 ani, B.I.M., în vârstă de 16 ani şi M.V., în vârstă de 17 ani, s-au dus la pescuit la pârâul B. în apropierea localităţii Bod.
Observând pe părţile vătămate V.A. (în vârstă de 13 ani) şi M.S. (în vârstă de 12 ani), care se deplasau cu o bicicletă, s-au apropiat de acestea şi i-au obligat să se deplaseze într-un loc ferit, lângă dig. Inculpatul B. a luat bicicleta părţii vătămate V.A., iar apoi toţi trei inculpaţii l-au lovit peste spate cu beţe de lemn, cu pumnii şi picioarele în zona pieptului şi a gâtului. B. i-a cerut să scoată din buzunare tot ce avea, ocazie cu care i-a sustras 3.000 lei.
Inculpatul A. l-a ameninţat cu bătaia pe M.S. şi i-a cerut cureaua de la pantaloni, pe care, de frică, acesta i-a dat-o. Apoi, inculpaţii i-au cerut lui V. să se dezbrace şi au finalizat agresiunea lovindu-l cu urzici peste tot corpul. Părţile vătămate au fost ameninţate cu bătaia, în cazul în care vor relata cele întâmplate. Inculpaţii au plecat cu bicicleta, cureaua şi suma de 3.000 lei.
Ulterior, inculpatul B. a vândut bicicleta martorei D.M. pentru suma de 220.000 lei, fără a-i comunica provenienţa bunului, sumă care a profitat în întregime acestuia. Leziunile traumatice produse părţii vătămate V.A.L., prin actele de agresiune ale inculpaţilor, au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legală nr. 1923 din 30 mai 2001.
Prin Decizia penală nr. 167/Ap din 4 septembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, împotriva sentinţei menţionate.
Motivele de apel vizau.
1. omisiunea instanţei de fond de a preciza că partea vătămată V.A. nu s-a constituit parte civilă;
2. neaplicarea art. 1101 C. pen., faţă de cei doi inculpaţi minori.
Instanţa de apel a considerat că apelul declarat de parchet este neîntemeiat sub ambele aspecte.
Astfel, ca urmare a declaraţiei făcută expres de partea vătămată V.A. că nu se constituie parte civilă, tribunalul nu avea obligaţia de a se pronunţa asupra acestui aspect, nefiind un element care trebuie să fie conţinut în dispozitivul unei hotărâri, conform art. 357 C. proc. pen.
Cu privire la individualizarea pedepselor, curtea de apel a reţinut că prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că nu sunt necesare măsuri suplimentare în sensul prevăzut de art. 1101 C. pen., ambii infractori minori fiind sub supravegherea rudelor apropiate (tatăl şi, respectiv, bunica paternă), ambii locuind în mediul rural unde familiile lor au gospodării.
Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a declarat recurs, invocând cazul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor minori B.I. şi A.N.S., prin neaplicarea art. 1101 C. pen. Parchetul a considerat că se impun măsuri suplimentare de supraveghere a inculpaţilor minori, întrucât aceştia prezintă tulburări de comportament de tip antisocial, conform rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică. Examinând motivul de recurs formulat de parchet, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea reţine că s-au respectat prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, deoarece ambele instanţe au avut în vedere atât gradul de pericol social al faptei, cât şi persoana infractorilor, minori fără antecedente penale, care au avut o comportare sinceră în timpul procesului, regretând săvârşirea faptei.
Referitor la omisiunea aplicării de către instanţe a prevederilor art. 1101, Curtea observă că acestea nu sunt obligatorii în toate cazurile în care s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei închisorii aplicate minorului, ci instanţa poate dispune, pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele arătate în art. 103, putând stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute în art. 103 alin. (3), iar după împlinirea vârstei de 18 ani respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor prevăzute în art. 863 C. pen.
Împrejurarea că prin rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică se constată că minorii prezintă tulburări de comportament (de aspect antisocial) nu constituie un argument în favoarea aplicării dispoziţiilor art. 1101 C. pen., deoarece minorii A. şi B. se află deja în supravegherea părinţilor şi a unor rude apropiate.
Această supraveghere, fiind exercitată mai atent după săvârşirea faptelor, i-a determinat pe inculpaţii minori să se reintegreze în societate, având actualmente o situaţie stabilă, ambii lucrând în comună (unul ca paznic, iar altul ca muncitor la abator).
Pe de altă parte, nici medicii legişti nu au constatat personal ori pe baza unor acte medicale anterioare săvârşirii faptei că minorii ar avea afecţiuni psihice care ar determina tulburări de comportament. Dimpotrivă, au constatat că ambii minori prezintă o ţinută decentă, sunt cooperanţi, nu sunt prezente modificări calitative perceptive, atenţia şi memoria sunt în limite normale, nu sunt prezente idei patologice, iar procesele cognitive se desfăşoară normal. S-a apreciat că minorii au discernământ. De asemenea, medicii nu recomandă luarea unor măsuri speciale de supraveghere în privinţa acestora.
În aceste condiţii, curtea apreciază că nu se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 1101 C. pen., aşa cum în mod temeinic şi legal au considerat şi instanţele, prin hotărârile atacate.
În consecinţă, Curtea urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 167/Ap. din 4 septembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpaţii B.I.M.I. şi A.N.S.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1459/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1464/2003. Penal → |
|---|
