CSJ. Decizia nr. 1456/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1456/2003
Dosar nr. 5476/2002
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 412 din 29 august 2002, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul C.S. la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive, începând cu 26 martie 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 3.420.000 lei în favoarea Spitalului Municipal Dej.
S-a dispus confiscarea corpului delict.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul C.S. locuieşte împreună cu concubina sa L.R. în satul Nireş, jud. Cluj. Cei doi convieţuiesc de 55 ani, având împreună mai mulţi copii printre care şi pe partea vătămată C.M.
Partea vătămată C.M. este divorţată şi de la eliberarea din Penitenciarul Gherla în luna mai 2001, locuieşte la părinţii săi în satul Nireş.
La începutul lunii septembrie 2001, între inculpatul C.S. şi partea vătămată C.M., la domiciliul comun, a avut loc un conflict în cursul căruia partea vătămată C.M. l-a agresat pe inculpatul C.S., C.S. a fost internat în perioada 2 - 11 septembrie 2001, la Spitalul Municipal Dej.
În data de 12 septembrie 2001, inculpatul C.S. a revenit de la spital acasă în satul Nireş. Seara, în jurul orelor 20,00, a sosit şi partea vătămată C.M., care era sub influenţa băuturilor alcoolice. La solicitarea inculpatului, partea vătămată s-a deplasat la barul din apropiere şi a adus o sticlă de rachiu de ½ litri din care inculpatul a consumat singur.
Inculpatul a rămas singur în bucătărie consumând băuturi alcoolice, iar concubina şi fiul lor s-au dus să se culce. Partea vătămată C.M. s-a culcat singur într-o cameră.
În jurul orei 20,00, inculpatul C.S. a luat o secure şi s-a dus în camera în care dormea partea vătămată C.M. Inculpatul i-a aplicat părţii vătămate care dormea două lovituri cu securea în zona capului. Partea vătămată s-a trezit, a ridicat mâinile să se apere, inculpatul mai aplicându-i două lovituri, care au fost parate de către partea vătămată cu mâinile.
Alertată de strigătele părţii vătămate, martora L.R. a fugit în cameră, a aprins lumina, moment în care inculpatul a aruncat securea şi a fugit din cameră. Martora L.R. i-a acordat primul ajutor fiului ei, după care i-a anunţat pe vecini care au chemat salvarea şi poliţia.
Partea vătămată a fost dusă la Spitalul municipal Dej. Organele de poliţie au cercetat locul faptei, fiind ridicată şi securea cu care a fost agresată partea vătămată. Inculpatul a revenit la domiciliu după plecarea fiului său la spital.
Persoana vătămată C.M. a fost internată la Spitalul municipal Dej din perioada 13 septembrie 2001 – 21 septembrie 2001, cu diagnosticul „traumatism cranian cu plagă contuză regiunea parietală stg. Plagă tăiată hemifaţă stânga cu cointeresarea masei musculare. Plagă tăiată antebraţ stâng, treimea medie, faţa dorsală. Plagă tăiată faţa dorsală index dreapta, cu secţiune de tendon extensor şi deschiderea articulaţiei interfalangiene 1 II".
Din raportul de constatare medico-legală, rezultă că numitul C.M. prezintă leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi corp tăietor înţepător. Leziunile au necesitat 18 - 19 zile de îngrijiri medicale. Leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei. Leziunile pot data din 13 septembrie 2001.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei.
La dozarea şi individualizarea pedepsei s-a avut în vedere pericolul social concret al faptei, precum şi persoana inculpatului, fără antecedente penale şi avea o vârstă înaintată, sens în care s-a dat o eficienţă largă circumstanţelor atenuante.
Împotriva hotărârii tribunalului a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, criticând soluţia sub aspectul netemeiniciei în sensul că nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante solicitând înlăturarea acestora.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 308 din 14 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de parchet, reţinându-se că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect caracterizată.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs împotriva hotărârilor menţionate, susţinând că instanţele în mod greşit au constatat circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului. Se cere casarea hotărârilor şi înlăturarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare pericolului social al faptei comise şi persoanei inculpatului.
Procurorul de şedinţă a solicitat ca recursul să fie admis, nu pentru motivul scris, ci pentru alt motiv, susţinând că prin aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., pedeapsa pronunţată nu a fost corect individualizată, fiind cazul majorării ei.
Recursul este întemeiat.
Examinându-se hotărârile atacate, se constată că instanţele au recunoscut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, constatând că acesta este în vârstă de 72 ani, bolnav şi a dat dovadă de sinceritate, recunoscând şi regretând fapta.
Aceste împrejurări, unite cu aceea că numitul nu a mai fost condamnat în trecut pentru fapte penale, constituie, într-adevăr, antecedente favorabile pentru inculpat, astfel că, în mod just instanţele au făcut în cauză aplicarea art. 74 C. pen.
Ca atare critica formulată prin recursul parchetului cu privire la aspectul amintit mai sus, este neîntemeiată.
Instanţele au greşit însă prin aceea că, deşi au constatat în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, raportate la situaţia sa personală, au redus totuşi pedeapsa fără să ţină seama de caracterul grav al faptei, relevat de modul cum s-au succedat acţiunile inculpatului şi de împrejurările în care el a procedat, asupra propriului fiu, în timp ce acesta dormea, prin folosirea unei secure având o lamă de 10 cm şi zona vizată, respectiv, capul părţii vătămate.
Dat fiind accentuatul grad de pericol social pe care îl prezintă fapta, chiar prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante, instanţele trebuiau să aplice inculpatului o sancţiune corespunzătoare pentru a-l reeduca şi pentru a îndeplini rolul de prevenire generală, cea de 3 ani închisoare apărând insuficientă.
Sub acest aspect, soluţia pronunţată este netemeinică şi nelegală.
Astfel fiind, recursul parchetului este întemeiat şi urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate în partea privitoare la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care o modifică astfel cum se arată în dispozitiv, dispunându-se menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 308 din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, privind pe inculpatul C.S.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 412 din 29 august 2002 a Tribunalului Cluj, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care o majorează de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 26 martie 2002, la 21 martie 2003.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1455/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175,... | CSJ. Decizia nr. 1457/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|