CSJ. Decizia nr. 1495/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1495/2003
Dosar nr. 3724/2002
Sedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 75 din 10 iulie 2002 a Tribunalului Vâlcea, inculpatul B.T. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 57 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 159 şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 12 februarie 2002 la zi, s-a menţinut starea de arest şi s-a prelungit măsura arestării preventive cu 30 zile de la 12 iulie 2002, la 10 august 2002, inclusiv.
S-a luat act că partea vătămată B.A. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 14 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 21.490.800 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean Vâlcea şi la plata sumei de 1.959.600 lei către Spitalul de Ambulanţă Vâlcea.
S-a dispus restituirea bunurilor ridicate de la inculpat şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Pe fondul unor neînţelegeri şi a unei stări de tensiune între părţi, în noaptea de 28 august 2001, inculpatul B.T. a lovit-o pe soţia sa B.A. Loviturile au fost aplicate cu pumnii şi picioarele şi au determinat ruptura completă a intestinului subţire, două rupturi de mezenter, victima suferind leziuni care au necesitat 45 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie (raport de constatare al Serviciului de medicină-legală Vâlcea).
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la faţa locului, acte medico-legale, declaraţiile martorilor N.I., B.M., N.L., Z.V., C.E., declaraţiile inculpatului care a recunoscut fapta penală reţinută în sarcina sa.
Prin Decizia penală nr. 201 din 30 iulie 2002, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat apelul inculpatului, dispunând prelungirea arestării preventive a acestuia până la data de 8 septembrie 2002, inclusiv, deducerea arestului preventiv la zi şi obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul B.T., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanţa de judecată a stabilit în mod temeinic şi legal încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul B.T., pe baza unei interpretări judicioase şi complete a probelor administrate în cauză privind situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Instanţa a reţinut că inculpatul a aplicat numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele peste corpul victimei, provocându-i leziuni grave precum ruptura completă a intestinului subţire; viaţa victimei a fost pusă în primejdie şi a fost salvată numai datorită intervenţiei chirurgicale de specialitate.
Inculpatul şi-a reprezentat posibilitatea morţii părţii vătămate şi a acceptat intervenţia acestui eveniment, dovada în acest sens constituind-o intensitatea loviturilor aplicate şi repetabilitatea lor, agresiunea încetând doar la intervenţia martorei N.E. Întreaga atitudine a inculpatului care a interzis acordarea oricărui ajutor victimei şi a abandonat-o fără nici o îngrijire, denotă intenţia acestuia care nu a urmărit numai vătămarea integrităţii corporale a victimei ci a acceptat posibilitatea decesului acesteia.
De altfel, cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală, inculpatul B.T. a declarat că intenţia sa a fost aceea de „a termina" cu victima, „acceptând că aceasta poate să moară".
În aceste condiţii, Curtea constată că în mod corect instanţa de judecată a respins cererea de schimbarea a încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen. şi a dispus condamnarea pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 174 lit. c) C. pen., faptă ale cărei elemente constitutive sunt pe deplin întrunite în cauză.
Curtea constată că instanţa de judecată a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.T., în conformitate cu prevederile articolului 72 C. pen.
Pedeapsa stabilită la limita minimă prevăzută de lege corespunde gradului de pericol social concret al faptei comise şi circumstanţelor personale ale inculpatului.
Reducerea cuantumului pedepsei nu se impune şi pe considerentul că, în acest caz, s-ar lipsi de conţinut textul articolului 52 C. pen., care prevede că aplicarea unei pedepse judicioase are drept scop reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii de alte fapte antisociale.
Pentru aceste considerente şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului B.T.
Timpul arestării preventive se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 201 A din 30 iulie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 12 februarie 2002, la 25 martie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1494/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1496/2003. Penal → |
|---|
