CSJ. Decizia nr. 1498/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1498/2003
Dosar nr. 309/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 70 din 27 iunie 2002, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatul I.C. la 16 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. a) şi i) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată V.M. nu s-a constituit parte civilă.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata, către partea vătămată, a sumelor de câte 200.000 lei cu titlu de prestaţie periodică pentru fiecare din cei 4 (patru) minori rămaşi de pe urma decesului victimei, obligaţia întinzându-se de la rămânerea definitivă a hotărârii până la majoratul fiecăruia.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a mai dispus, în ce priveşte plângerea părţii vătămate R.T., disjungerea şi, deci, trimiterea spre soluţionare, la Judecătoria Olteniţa, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., faptă în sarcina lui I.F.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.
În noaptea de 31 martie 2002, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, amintindu-şi că în zonă a auzit, din zvon public, că unii tineri şi-au propus să-i bată fiii, în intenţia de a sta de vorbă cu aceştia, şi-a îmbarcat copiii într-o autoutilitară şi s-a deplasat la discoteca din centrul localităţii Curcani, judeţul Călăraşi.
Negăsindu-i pe cei bănuiţi, inculpatul a băut alcool în compania lui V.G., cunoscut întâlnit în local, cu acesta însă, la un moment dat, s-a certat şi s-au lovit, diferendul fiind aplanat de administratorul barului.
După un timp, sesizând că V.G., însoţit de R.T., au părăsit localul, inculpatul, la volanul autoutilitarei, i-a depăşit pe cei doi şi hotărându-se să-l bată pe V.G., a întors vehiculul şi a oprit în dreptul lor.
Fiul inculpatului, I.F., intuind ceea ce urma să facă tatăl lui, l-a văzut luând din maşină o bară din fier, cu ea lovindu-l pe V.G.
Deşi acesta s-a prăvălit la pământ, inculpatul a continuat să-l lovească cu picioarele, iar după ce i-a mutat trupul la partea din faţă a vehiculului, l-a lovit în cap cu aceeaşi bară.
Între timp, minorul I.F., pentru a-l alunga pe R.T., l-a lovit cu pumnii şi picioarele, acesta, după ce s-a îndepărtat, alertându-i pe unii consăteni întâlniţi.
Un grup dintre aceştia, veniţi la maşină înarmaţi cu scânduri luate din garduri, l-au pus pe fugă pe inculpat, dar nereuşind să oprească vehiculul condus de acesta, i-au spart parbrizul.
Raportul de constatare medico – legală (autopsie), a reţinut că moartea lui V.G. a fost violentă şi ea s-a datorat dilacerării cerebrale, contuziei cerebrale şi hemoragiei meningo – cerebrale consecutivă unui traumatism cranio – cerebro – toraco – lombar, cu multiple fracturi şi rupturi de organe interne.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, inculpatul şi partea vătămată V.M.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 672 din 29 octombrie 2002, a admis apelurile declarate de parchet şi de partea vătămată, a desfiinţat sentinţa numai cu privire la latura civilă şi l-a obligat pe inculpat să plătească prestaţia periodică cu începere de la data de 1 aprilie 2002 şi până la încetarea stării de nevoie a fiecărui minor.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul şi partea vătămată V.M.
În recursul declarat, parchetul a criticat hotărârile pentru greşita încadrare juridică a faptei, sens în care a susţinut că aceasta este infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) din acelaşi cod, pentru netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului, considerată a fi prea blândă, precum şi pentru nelegala soluţionare a laturii civile, cu referire la datele până la care se întinde obligarea la plata prestaţiilor periodice cuvenite minorilor, recurentul susţinând că obligaţia subzistă până la împlinirea vârstei majoratului.
Partea vătămată recurentă a criticat hotărârile numai cu privire la soluţionarea laturii penale, respectiv netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului şi greşita condamnare numai a acestuia, în opinia sa fapta îndreptată împotriva vieţii soţului ei, a fost săvârşită de mai mulţi participanţi.
Inculpatul şi-a motivat recursul pe nelegala stabilire a situaţiei de fapt, în cauză el fiind provocat să săvârşească fapta, precum şi pe netemeinicia pedepsei, considerată a fi fost individualizată fără luarea în considerare a unor circumstanţe atenuante personale.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpat sunt fondate pentru considerentele ce urmează:
Premeditarea prevăzută în art. 175 lit. a) C. pen., ca agravantă a infracţiunii de omor, presupune realizarea a două cerinţe, şi anume: pe de o parte, luarea rezoluţiei trebuie să preceadă un oarecare timp activitatea materială, iar, pe de altă parte, această hotărâre, mai dinainte luată, trebuie să se concretizeze în anumite activităţi de pregătire a infracţiunii, cum ar fi: culegerea şi obţinerea de informaţii, procurarea de mijloace materiale pentru acţionare asupra celui sau celei spre care s-ar îndrepta fapta de pericol, pândirea acesteia, determinarea ei, în vreun fel, să vină în apropierea făptuitorului ş.a.
În cauză, inculpatul, deşi a plecat de acasă cu intenţia de a sancţiona în vreun fel pe nişte presupuşi viitori atacatori ai copiilor lui, cărora nu le aflase numele, a consumat alcool în compania lui V.G., acesta nefigurând printre persoanele căutate de el, chiar s-au certat, iar agresiunea îndreptată împotriva lui, intempestivă, a fost urmarea rezoluţiei luate instantaneu, obiectul folosit aflându-se în vehicul, deci la îndemâna inculpatului.
Neexistând împrejurări concrete, dintre acelea ce pot caracteriza premeditarea, în cauză, deci, nu se poate face aplicarea agravantei prevăzută în art. 175 lit. a) C. pen.
Ca atare, pentru acest motiv, recursurile declarate de parchet şi de inculpat fiind fondate, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) din acelaşi cod.
În ce priveşte pedeapsa pentru infracţiunea reţinută, în acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fapta având grad ridicat de pericol social, ea fiind îndreptată împotriva vieţii, valoare supremă ocrotită de legea penală, săvârşirea ei derulându-se fără ca victima să fi agresat în vreun mod inculpatul, iar loviturile aplicate ei fiind de intensitate şi, deci, cu consecinţe privind zone vitale, 16 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., se apreciază că vor corespunde scopului pedepsei astfel cum prevede art. 52 C. pen.
Privind motivul de recurs formulat de parchet în ce priveşte durata întinderii prestaţiei periodice datorată de inculpat fiecărui copil minor rămas urmare decesului victimei, se reţin următoarele:
Potrivit art. 86 alin. (1) din C. fam., obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii.
Alin. (3) al acestui text de lege, prevede că descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care el se află.
Alin. (2) al art. 8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, act normativ în vigoare la data judecării cauzei, prevede că „persoana devine majoră la împlinirea vârstei de optsprezece ani".
În virtutea acestor dispoziţii, inculpatul este dator să plătească prestaţia periodică stabilită pentru fiecare din minorii victimei, până la împlinirea, de către ei, a vârstei majoratului, respectiv optsprezece ani.
Referitor recursului declarat de partea vătămată V.M., acesta este tardiv.
Conform art. 3853 C. proc. pen., termenul de declarare a recursului, este de 10 zile.
Alin. (2) al acestui text procedural penal, prevede că dispoziţiile art. 363 – art. 365 privind data de la care curge termenul, se aplică în mod corespunzător.
Alin. (3) al art. 363 prevede că „pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.
În acest context, se reţine că recurenta parte vătămată, la termenul de judecată 29 octombrie 2002, termen la care s-a pronunţat Decizia instanţei de apel, a fost prezentă personal.
Partea vătămată a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, la data de 18 noiembrie 2002, deci cu depăşirea termenului legal, acelor de 10 zile.
În aceste condiţii, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de partea vătămată va fi respins ca tardiv declarat.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpat fiind fondate, aşa cum s-a detaliat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi admise şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 672 din 29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 70 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Călăraşi cu privire la încadrarea juridică dată faptei şi la soluţionarea laturii civile a cauzei, respectiv data până la care inculpatul datorează prestaţia periodică.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. a) şi i) C. pen., în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen. şi în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpatul I.C. la pedeapsa de 16 ani închisoare şi 8 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Stabileşte că inculpatul datorează plata prestaţiei periodice până la majoratul fiecărui copil minor al victimei.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 2 aprilie 2002, la 25 martie 2003.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea vătămată V.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenta parte vătămată la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1497/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1499/2003. Penal → |
|---|
