CSJ. Decizia nr. 1502/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1502/2003
Dosar nr. 35/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 435 din 17 octombrie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul Z.L. la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi a art. 13 din acelaşi cod.
În baza dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 232 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1864 din 14 iulie 2000 a Judecătoriei Ploieşti şi contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză.
În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, s-a constatat acoperit, prin restituire în natură, prejudiciul adus părţii vătămate H.M. şi s-a luat act că acesta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În jurul orelor 20,30, din seara zilei de 20 martie 2002, inculpatul aflat în stare de ebrietate pe o stradă din oraşul Băicoi, observând în faţa porţii imobilului lui L.C., o căruţă la care era înhămat un cal, s-a urcat în ea şi a mânat-o spre o intersecţie, unde, proprietarul H.M., recunoscând-o, a încercat să o oprească.
În acest scop, dorind să-l debarce pe inculpat, el a fost lovit, moment în care ambii au căzut la pământ. Încercând să păstreze calul şi căruţa, inculpatul a aruncat cu pietre în H.M., incidentul fiind văzut de trecători. Dându-şi seama că inculpatul este în continuare violent, el fiindu-i superior şi fizic, H.M. a abandonat căruţa şi calul, ulterior el anunţând organele de poliţie.
Certificatul medico-legal a reţinut că H.M. a prezentat o plagă acoperită cu cruste sero-hematice, pe fond tumefiat în regiunea frontal-stânga şi 2 excoriaţii în regiunea scapulară stânga extern, leziunile necesitând 8-9 zile îngrijiri medicale în lipsa complicaţiilor.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind nevinovăţia sa în săvârşirea faptei, în opinia sa impunându-se achitarea lui în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 553 din 2 decembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată de instanţa de apel, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, motivele invocate fiind greşita stabilire a situaţiei de fapt, şi, implicit a vinovăţiei sale, în cauză, impunându-se schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt, precum şi netemeinicia pedepsei aplicate, considerată a fi prea mare.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. proc. pen., constituie infracţiune de tâlhărie, furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat.
Violenţele la care se referă textul, ca acţiune adiacentă, care, alături de acţiunea principală de furt, realizează elementul material al infracţiunii de tâlhărie, nu trebuie să îmbrace în mod necesar vreuna din formele prevăzute de art. 180 – art. 182 C. pen., în principiu, ele pot consta şi din alte acţiuni brutale îndreptate împotriva persoanei vătămate, cu condiţia ca ele să fi fost de natură a-i înfrânge împotrivirea ce i s-ar opune la deposedare.
Este de observat că, în cazul furtului, victima nu opune rezistenţă pentru că nu ştie că este deposedată, în cazul tâlhăriei, persoana vătămată ştie că avutul ei va suferi o diminuare prin acţiunea făptuitorului, dar nu poate împiedica producerea acestui rezultat pentru că opunerea ei a fost anihilată datorită evidenţelor îndreptate împotriva integrităţii sale corporale.
Raportând la cauză, aceste consideraţii legale, se reţine că inculpatul şi-a apropiat bunurile lui H.M., iniţial, luându-le din stradă, iar când cel păgubit a dorit să şi le recupereze, inculpatul, pentru a le păstra, a exercitat violenţe.
În ce priveşte motivul de recurs vizând netemeinicia pedepsei, se reţine că stabilind pedeapsa de 7 ani închisoare, instanţa, în acord cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a considerat pericolul social grav al faptei, împrejurările în care ea a fost săvârşită, respectiv în condiţiile existenţei agravantelor „în timpul nopţii" şi „într-un loc public", dar şi persoana inculpatului, recidivist şi nesincer pe parcursul procesului penal.
Executarea pedepsei în regim de privare de libertate, va răspunde şi scopului, aşa cum stipulează art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.L. împotriva deciziei penale nr. 553 din 2 decembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 martie 2002, la 25 martie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2003. Penal. Revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1503/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
