CSJ. Decizia nr. 1503/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1503/2003
Dosar nr. 93/2003
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 310/ S din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Braşov, s-a dispus condamnarea inculpaţilor.
- O.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
- B.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. a) şi e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 august 2002 la zi, pentru fiecare inculpat.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 998, art. 1003 C. civ., s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumei de 10 milioane lei către partea civilă C.N., cu titlu de daune morale.
S-a luat act că prejudiciul material a fost recuperat.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) şi art. 189 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului O.N. la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 2 milioane lei, din care 300.000 lei, reprezintă onorariul apărătorului din oficiu şi a inculpatului B.N. la 1.700.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 12 august 2002, inculpaţii O.N. şi B.N. au lovit-o pe partea vătămată C.N. şi i-au sustras bani şi bunuri în valoare de 800.000 lei. Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 22-24 zile de îngrijiri medicale şi au constat în avulsia a doi dinţi frontali.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de reconstituire, planşe fotografice, proces-verbal de confruntare, acte medico-legale, declaraţiile martorilor S.M., H.F.A., T.C.O. şi declaraţiile inculpaţilor.
Inculpaţii au recunoscut agresiunea fizică săvârşită asupra părţii vătămate, nu şi sustragerea bunurilor şi banilor.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 310 din 18 decembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor O.N. şi B.N., dispunând menţinerea stării de arest a acestora, deducerea arestului preventiv la zi şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, inculpaţii au declarat recurs în termen legal, solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor atacate şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. În subsidiar, au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Temeiul juridic al recursurilor declarate îl constituie dispoziţiile art. 3859pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate.
Instanţa de judecată a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a reţinut în mod justificat vinovăţia inculpaţilor O.N. şi B.N. care se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie reţinute în sarcina lor.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă fără dubiu că inculpaţii au acţionat cu intenţia de a sustrage bunurile părţii vătămate şi că, în acest scop, au folosit violenţa, lovind-o cu pumnii şi picioarele.
Agresivitatea manifestată nu a constituit un scop în sine, ci a constituit mijlocul prin care au reuşit deposedarea victimei de bunurile sale, în condiţiile în care aceasta din urmă a opus rezistenţă şi s-a împotrivit acţiunii inculpaţilor.
De altfel, banii şi bunurile sustrase au fost recuperate prin restituire către partea vătămată, împrejurare ce demonstrează încă o dată imposedarea inculpaţilor în urma agresiunii exercitate.
În consecinţă, Curtea constată corectitudinea şi justeţea încadrării faptei comise de inculpaţi în infracţiunea de tâlhărie.
Cât priveşte urmările infracţiunii săvârşite, instanţa de judecată a reţinut în mod temeinic că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 182 C. pen., deoarece pierderea a doi dinţi naturali din faţă constituie, în fapt, pierderea unor organe şi instalarea sluţirii. Împrejurarea că partea vătămată poate beneficia de o lucrare protetică mobilă nu are relevanţă sub acest aspect, deoarece, în asemenea caz, nu are loc un proces de vindecare normal, iar proteza nu poate ascunde decât parţial prejudiciul estetic suferit.
Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate, Curtea constată că instanţa de judecată a dat eficienţă cuvenită dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilind pedepse care reflectă pericolul social concret al infracţiunii săvârşite şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
În cauză nu se justifică reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, întrucât nu s-a constatat existenţa unor împrejurări care să poată produce asemenea consecinţe, în conformitate cu prevederile art. 74 – art. 76 C. pen. De altfel, inculpaţii au avut o atitudine procesuală nesinceră, iar inculpatul O.N. a săvârşit prezenta infracţiune în stare de recidivă postexecutorie.
Prin cuantumul pedepsei aplicate se realizează şi scopul coercitiv-educativ al sancţiunii penale, astfel cum este stabilit de art. 52 C. pen.
În raport de toate aceste considerente, şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile inculpaţilor O.N. şi B.N.
Timpul arestului preventiv va fi dedus din durata pedepselor aplicate de la 26 august 2002 la zi, pentru fiecare inculpat.
Recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii O.N. şi B.N. împotriva deciziei penale nr. 310 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 26 august 2002, la 25 martie 2003, pentru fiecare inculpat.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.300.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1502/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1506/2003. Penal → |
|---|
