CSJ. Decizia nr. 1508/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1508/2003
Dosar nr. 3598/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 619 din 12 noiembrie 2001, Tribunalul Dolj a condamnat, printre alţii, pe inculpata F.M. la:
- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că părţile vătămate P.A. şi P.I. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu la urmărirea penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În ziua de 10 august 2000, în jurul orelor 9,00, părţile vătămate P.A. şi P.I., tată şi fiu, au ajuns în Piaţa Centrală a municipiului Craiova, loc unde intenţionau să vândă un număr de 69 cupoane agricole.
După ce au parcat autoturismul cu care s-au deplasat până la acel loc, cei doi au plecat în căutarea unor eventuali cumpărători.
În zona respectivă, în cursul anilor 2000, de notorietate devenise împrejurarea că se tranzacţionau vânzări-cumpărări, având ca obiect cupoane agricole, operaţiuni frauduloase, efectuate de ţigani, printre care şi inculpaţii M.S. (condamnat în cauză) şi F.M.
Cei doi inculpaţi, însoţiţi de B.M. şi L.M. au acostat părţile vătămate, ocazie cu care B.M. le-a oferit 80.000 lei pentru un cupon, iar în urma discuţiilor purtate au convenit asupra sumei de 94.000 lei.
B.M. s-a deplasat la un alt cunoscut al acestor tranzacţii, V.V., de unde a împrumutat suma de 6.400.000 lei şi, în timp ce părţile vătămate se deplasau spre autoturism au fost ajunse din urmă de inculpatul M.S., care fusese anunţat de inculpata F.M.
După o discuţie în ţigăneşte, M.S. i-a cerut lui B.M. să-l lase pe el să tranzacţioneze, fiind cel mai priceput în înşelarea vânzătorilor de cupoane.
În această împrejurare, M.S. cu cele 2 părţi vătămate au plecat spre autoturism, urmaţi de B.M. şi F.M. şi alţi ţigani.
Pe scaunul şoferului s-a urcat, partea vătămată P.I., iar în dreapta-faţă M.S., partea vătămată P.S. rămânând în afara autoturismului, observând ce se întâmplă în maşină.
Pentru a-i fi distrasă atenţia, B.M. a început o discuţie cu partea vătămată P.A. în care a intervenit şi F.M., această atitudine fiind una din tacticile folosite de ţigani pentru a înşela vânzătorii de cupoane.
Inculpata F.M. chiar a încercat să deschidă portiera faţă stânga a maşinii pentru a discuta cu partea vătămată P.I., dar a fost refuzată. Mai mult de atât, partea vătămată a închis uşa, motiv pentru care inculpata F.M. s-a deplasat în dreptul celeilalte portiere faţă-dreapta, care a fost de la început sprijinită cu piciorul şi ţinută deschisă de inculpatul M.S.
Între timp autoturismul a fost înconjurat de ţigani.
În aceste condiţii M.S. a dat părţii vătămate P.I. suma de bani luată de la B.M., respectiv 6.400.000 lei.
Numărând banii, partea vătămată P.I. a constatat că lipsesc 400.000 lei din preţul convenit, motiv pentru care inculpatul M.S. a cerut această sumă ţiganilor din preajmă pe care a dat-o apoi părţii vătămate.
Banii primiţi, partea vătămată i-a băgat în torpedoul autoturismului pe care l-a închis cu ajutorul unui buton.
Imediat, partea vătămată P.I. a scos din buzunar un număr de 69 cupoane pe care le-a predat inculpatului M.S.
Inculpatul M.S. i-a cerut părţii vătămate să-i dea suma de 100.000 lei, motivând că pentru cupoanele cumpărate i-a dat un preţ prea mare.
În acelaşi timp, inculpatul a îndoit sub degete cupoanele, gest sesizat de partea vătămată P.A. care şi-a dat seama că procedând în acest fel inculpatul încearcă să-l înşele pe fiul său, avertizându-l în acest sens.
În aceste împrejurări, P.A. s-a deplasat spre locul unde stătea fiul său, însă inculpata F.M., aflată deja în acel loc, văzând că P.I. refuză să-i dea cei 100.000 lei lui M.S., brusc, pe uşa ce era întredeschisă, a pătruns în autoturism, a smuls cheile din contact, după care a forţat uşa de la torpedou.
Partea vătămată P.I. a încercat să riposteze, însă a fost prins de mâini de M.S., aşa încât inculpata F.M. a reuşit să rupă capacul torpedoului, şi să ia toţi banii.
Sesizând pericolul, P.A. a intrat şi el cu partea superioară a corpului în autoturism şi luând-o de păr pe inculpata F.M. a tras-o afară, moment în care banii ţinuţi în mână de aceasta s-au împrăştiat pe sol şi pe podeaua maşinii.
Când a revenit în picioare, partea vătămată P.A. a fost ivit cu pumnul peste faţă de L.M., iar P.I., încercând să recupereze cupoanele, a smuls din mâna lui M.S. un număr de 23 cupoane, ocazie cu care s-au lovit reciproc.
Inculpata F.M., a strâns de pe jos suma de bani rămasă, după care a fugit de la locul faptei, lucru pe care l-au făcut şi ceilalţi agresori şi anume M.S., B.S. şi L.M.
De la locul faptei cei patru menţionaţi mai sus au plecat cu un taxi.
Despre cele petrecute au fost încunoştiinţate organele de poliţie care în urma verificărilor făcute i-a identificat pe inculpaţi, la scurtă vreme.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel între alţii şi inculpata F.M. pe care a criticat-o cu privire la greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, susţinând că nu a participat la comiterea faptei, iar banii luaţi din maşină şi de pe sol reprezentau bani împrumutaţi de la B.M., pe care trebuia să-i restituie din moment ce tranzacţia nu se încheiase, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea sa.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 297 din 4 iulie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata F.M., cu motivarea că din probele de la dosar rezultă fără nici un dubiu că aceasta a comis fapta pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată, a cărei activitate infracţională se subsumează activităţii desfăşurată de ceilalţi inculpaţi.
S-a arătat că, în acest context, fapta inculpatei de a lua din torpedoul maşinii suma de bani ce a format obiectul tranzacţiei, după ce a bruscat pe partea vătămată P.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, motiv pentru care nu există nici un temei pentru a se dispune achitarea.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpata F.M., care a reiterat motivul invocat şi la instanţa de apel, respectiv că nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, motiv pentru care se impune achitarea.
În subsidiar, a solicitat a se constata că fapta sa de a lua banii din torpedou şi de pe jos ar putea fi încadrată, eventual, în infracţiunea de furt, pentru care s-ar putea dispune condamnarea sa.
De asemenea, inculpata a mai criticat Decizia atacată şi cu privire la pedeapsa aplicată pe care, în cazul în care nu se vor primi celelalte 2 critici, o consideră prea severă, cât şi la modalitatea de executare a pedepsei în care sens a solicitat a se dispune reducerea şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recursul declarat de inculpata F.M. este întemeiat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că, instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta comisă de inculpată în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi care este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
a) Susţinerea inculpatei potrivit căreia nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie ori că fapta sa ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de furt este nefondată.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie tâlhărie furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Raportând cele rezultate din conţinutul textului de lege citat la situaţia de fapt din speţă, potrivit căreia inculpata F.M., în timpul tranzacţiei cu părţile vătămate, prin folosirea de violenţă a sustras din torpedoul maşinii suma de bani ce reprezenta contravaloarea tichetelor agricole tranzacţionate, se constată că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, în modalitatea reţinută de instanţe şi nu pe cele ale infracţiunii de furt cum fără temei s-a susţinut, iar condamnarea ei pentru această infracţiune este în afară de orice critică, motiv pentru care nu se poate dispune achitarea.
În ce priveşte pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare a acesteia se constată că au fost just individualizate, şi că reflectă pe deplin atât pericolul social al faptei, care prin modalitatea în care a fost concepută şi executată imprimă faptei o periculozitate sporită, cât şi datele ce ţin de persoana acesteia care nu are antecedente penale, dar în cursul procesului a dat dovadă de nesinceritate, susţinând că nu a participat la săvârşirea faptei, ceea ce denotă că pentru realizarea scopului arătat în art. 52 C. pen., se impune aplicarea unui tratament juridic sancţionator mai sever, inclusiv în ce priveşte modalitatea de executare, care a fost bine aleasă de instanţe, prin privare de libertate.
Cu toate acestea recursul declarat de inculpata F.M. este întemeiat, pentru un alt motiv şi anume neaplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la infracţiunea de tâlhărie, săvârşită în varianta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., motiv de casare analizat din oficiu în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.
Din actele şi lucrările de la dosar, rezultă că inculpata F.M. a comis fapta pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată la data de 10 mai 2000, dată la care erau aplicabile dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. şi pentru care limitele de pedeapsă erau între 5 şi 20 ani închisoare.
Ulterior, mai precis la data de 18 aprilie 2002, a intrat în vigoare Legea nr. 169 prin care au fost modificate unele dispoziţii C. pen., între care şi cele prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen.
Urmare a acestor modificări a fost introdus art. 211 alin. (21), iar agravanta prevăzută în vechea reglementare la lit. a), a fost trecută la alineatul nou introdus, respectiv (21), purtând aceiaşi lit. (a), dar pentru care limitele de pedeapsă au fost stabilite între 7 şi 20 ani închisoare.
Din cele arătate, rezultă că în cauză, faţă de modificările aduse Codului penal, în speţă art. 211 alin. (2) C. pen., prin legea menţionată, text de lege reţinut şi în sarcina inculpatei F.M., urmează a se constata că dispoziţiile textului de lege în discuţie, în varianta existentă înainte de modificare îi sunt mai favorabile având în vedere ca minimul special prevăzut este mai mic decât noua reglementare, motiv pentru care se impune aplicarea dispoziţiilor art. 14 C. pen.
De menţionat faptul că deşi Legea nr. 169/2002 era în vigoare la data judecării cauzei în apel, instanţa de apel fără nici o justificare nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În consecinţă, pentru motivele arătate urmează a se constata că recursul declarat de inculpata F.M. este fondat, numai pentru motivul de casare analizat din oficiu, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., motiv pentru care urmează a fi admis, a casa atât Decizia atacată, cât şi hotărârea instanţei de fond, în sensul celor mai sus-arătate, cu menţinerea pedepsei aplicată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel, care a fost corect individualizată, dispunându-se potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata F.M. împotriva deciziei penale nr. 297 din 4 iulie 2002 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 619 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Dolj, numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi menţine pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1506/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1513/2003. Penal. Contestatie la executare.... → |
|---|
