CSJ. Decizia nr. 1506/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1506/2003
Dosar nr. 2904/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2 din 17 ianuarie 2002 a Tribunalului Călăraşi, s-a dispus condamnarea inculpaţilor:
C.E.C. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 76 lit. d) C. pen.
I.C. la pedeapsa de un an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest şi, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepselor aplicate, timpul reţinerii şi arestului preventiv de la 22 octombrie 2001, la zi.
S-a luat act că partea vătămată B.C.A. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu fiind suportate din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 22 octombrie 2001, inculpaţii C.E.C. şi I.C. au acostat-o în loc public pe partea vătămată B.C.A. căreia i-au cerut bani şi ţigări.
Partea vătămată a refuzat şi, reuşind să se elibereze din strânsoarea inculpatului I.C., a fugit.
Inculpaţii au urmărit-o şi, după ce au prins-o, au lovit-o cu pumnii şi picioarele, căutând bani prin buzunarele pantalonilor. Victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor O.M. şi C.M., acte medico-legale, declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina lor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 333/ A din 30 mai 2002, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpaţii I.C. şi C.E.C., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 2 din 17 ianuarie 2002 a Tribunalului Călăraşi şi, pe fond, a dispus reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor I.C. de la un an şi 3 luni închisoare la 7 luni închisoare şi C.E.C. de la un an şi 6 luni închisoare la 8 luni închisoare, prin reţinerea art. 74 – art. 76 C. pen.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale au fost menţinute.
Instanţa de apel a apreciat că în cauză se impune reţinerea de circumstanţe atenuate în favoarea inculpatului minor I.C. şi acordarea unei eficienţe sporite celor deja reţinute în favoarea inculpatului major C.E.C. constând în împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii, vârsta şi experienţa redusă de viaţă a inculpaţilor, poziţia procesuală sinceră a acestora. Ca urmare, pedepsele aplicate au fost reduse sub pragul minim special cerut de lege, considerându-se că, astfel individualizate, ele vor fi în măsură să-şi atingă scopul punitiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul C.E.C.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor.
Cu ocazia judecării cauzei, motivele de recurs au fost completate, solicitându-se ca în cauză să se facă aplicarea legii penale mai favorabile.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859pct. 14 şi 20 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Inculpaţii C.C. şi I.C. au săvârşit tentativa la infracţiunea de tâlhărie la data de 22 octombrie 2001. Până la data judecării definitive a cauzei, s-a adoptat Legea 169 din 18 aprilie 2002, act normativ prin care s-au modificat dispoziţiile C. pen., inclusiv cele referitoare la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., atât în ceea ce priveşte aşezarea în text şi numerotarea acestuia, cât şi cuantumul pedepsei prevăzute.
Astfel, în varianta existentă la data comiterii faptei, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., erau de la 5 la 20 ani închisoare, respectiv de la 2 6 ani la 10 ani închisoare, pentru tentativă la această infracţiune.
În prezent, încadrarea juridică a aceleiaşi infracţiuni este cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., pentru acest din urmă alineat pedeapsa prevăzută fiind închisoarea de la 7 la 20 ani, respectiv de la 3,6 ani la 10 ani închisoare pentru tentativă.
Având în vedere dispoziţiile de principiu cuprinse în art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea constată că dispoziţiile legii existente la data săvârşirii faptei sunt mai blânde şi, deci, favorabile inculpaţilor sub aspectul limitei minime a pedepsei.
Pentru acest motiv, Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi să caseze Decizia penală nr. 333/ A din 30 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi sentinţa penală nr. 2 din 17 ianuarie 2002 a Tribunalului Călăraşi numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la tentativa la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
Cât priveşte cuantumul pedepselor aplicate de 7 luni închisoare, pentru inculpatul I.C. şi de 6 luni închisoare, pentru inculpatul C.E.C., Curtea constată că acestea sunt just individualizate în raport de criteriile stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi răspund scopului preventiv – educativ al sancţiunii penale, astfel cum este el prevăzut în art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, Curtea va menţine pedepsele aplicate inculpaţilor, aşa cum au fost stabilite prin Decizia instanţei de apel.
Cu privire la recursul inculpatului C.E.C.
Inculpatul a declarat recurs în termen legal fără să arate motivele de casare.
La termenul de judecată din data de 25 martie 2003, recurentul inculpat a declarat personal că îşi retrage recursul, împrejurare faţă de care Curtea urmează să ia act, în condiţiile prevăzute de art. 3854 alin. (2) şi art. 369 alin. (1) C. proc. pen.
Timpul reţinerii şi arestării preventive se va deduce din pedepsele aplicate de la 23 octombrie 2001 până la punerea efectivă în libertate a celor doi inculpaţi.
Recurentul inculpat C.E.C. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I.C. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 3854 alin. (2), raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 333 A din 30 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii C.E.C. şi I.C.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 2 din 17 ianuarie 2002 a Tribunalului Călăraşi numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la tentativa la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi menţine pedepsele, de 7 luni închisoare, pentru inculpatul I.C. şi de 6 luni închisoare, pentru inculpatul C.E.C.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.E.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 23 octombrie 2001, până la punerea efectivă în libertate a celor doi inculpaţi.
Obligă pe recurentul inculpat C.E.C. la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I.C. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1503/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1508/2003. Penal → |
|---|
