CSJ. Decizia nr. 1536/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1536/2003
Dosar nr. 2819/2002
Şedinţa publică din 26 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 20 martie 2002 a Tribunalului Brăila, în fond după o primă casare cu trimitere spre rejudecare, inculpatul G.L. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) şi (5) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Totodată, tribunalul, în baza art. 864 şi art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 15 din 24 ianuarie 1997 a Tribunalului Galaţi şi a dispus să o execute pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, în total 6 ani închisoare.
De asemenea, tribunalul a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile SC P. SA Brăila este de 663.814.052 lei din care inculpatul a recuperat 43.898.500 lei şi l-a obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N. SRL Galaţi, să plătească diferenţa de 619.915.552 lei despăgubiri civile, a anulat două file C.E.C. şi a obligat pe inculpat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în fapt următoarele:
La data de 18 decembrie 1995, soţia inculpatului G.L. şi anume G.C.A. a înfiinţat SC N. SRL Galaţi, însă de administrarea acesteia s-a ocupat inculpatul care a primit şi drept de semnătură în bancă.
Deşi se afla în interdicţie bancară, neavând disponibil în cont, inculpatul, la data de 10 noiembrie 1999, s-a aprovizionat cu materiale feroase de la SC P. SA Brăila, în valoarea de 255.313.097 lei, pentru plata căreia a emis filele C.E.C. în valoare de 200.000.000 lei şi de 55.313.097 lei cu scadenţă la 25 noiembrie 1999.
Întrucât ulterior inculpatul nu a achitat contravaloarea materialelor, în numerar, unitatea furnizoare a introdus la bancă cele două file C.E.C., iar Banca M.B. la 3 decembrie 1999, le-a refuzat la plată pentru lipsă de disponibil în cont şi a sesizat organele de cercetare penală ale poliţiei.
Prin Decizia penală nr. 220 din 15 mai 2002 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.L.
Împotriva acestei decizii, inculpatul menţionat a declarat recurs, susţinând prin apărătorul său că nu a acţionat cu intenţia de a duce în eroare pe partea civilă, întrucât a emis cele două file C.E.C. şi le-a predat părţii civile ca o garanţie pentru plata mărfii căreia i-a lăsat în custodie şi o cantitate de rulmenţi cu acelaşi titlu solicitând astfel, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
A mai susţinut că, încadrarea juridică a faptei comise era în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu privire la care, instanţa de apel a omis a se pronunţa şi că fără temei i s-a respins administrarea probei cu expertiză contabilă pentru a dovedi că nealimentarea contului societăţii sale nu s-a datorat unei intenţii frauduloase, temeiuri de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi, de asemenea au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise.
După cum s-a arătat cu ocazia expunerii stării de fapt, neconstestate de inculpat, acesta deşi se află în interdicţie bancară şi nu avea disponibil în cont, a emis cele două file C.E.C. pe care le-a predat unităţii furnizoare, ştiind că, potrivit contractului încheiat între părţi, scadenţa plăţii este în termen de 5 zile de la data livrării şi deci la data expirării acestui termen, filele C.E.C. sunt introduse pentru decontare bancară.
Prin urmare, susţinerile recurentului că filele C.E.C. emise, constituiau garanţii bancare pentru plata preţului în cazul neachitării acestuia în numerar, sunt lipsite de seriozitate devreme ce era conştient că nu avea disponibil în bancă, fiind şi în interdicţie bancară.
Nici cantitatea de rulmenţi pretinsă a fi lăsată drept garanţie, nu este de natură să pună la îndoială intenţia de inducere în eroare, câtă vreme nu este în sensul clauzelor contractuale, iar părţii civile nu-i satisface pretenţiile sau interesele.
Corect s-a respins şi cererea de efectuare a unei expertize contabile privind cauzele nealimentării contului său bancar, câtă vreme societatea comercială administrată de inculpat se afla în interdicţie bancară şi deci îi era interzis să emită şi file C.E.C.
Nu este întemeiată nici cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât prin emiterea celor două C.E.C. -uri, partea civilă a fost indusă în eroare cu privire la posibilităţile de plată ale inculpatului şi a fost astfel prejudiciată cu preţul pe care inculpatul nu i l-a mai achitat.
Or, dacă ar fi cunoscut starea de imposibilitate a inculpatului, şi anume că acesta se află în interdicţie bancară, partea civilă nu i-ar mai fi livrat mărfuri şi astfel ar fi evitat paguba.
Or, infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, cum este infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Pe de altă parte, prin introducerea alin. (4) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), prin Legea nr. 140/1996, s-a dat o nouă reglementare infracţiunii de înşelăciune, prin emiterea unui C.E.C. asupra unei instituţii de credit fără a exista provizia necesară, în situaţia în care s-a pricinuit o pagubă posesorului C.E.C. -ului, într-o atare situaţie rămânând fără aplicare prevederile art. 84 din Legea nr. 59/1934, adoptată cu aproape 60 ani în urmă, şi care a avut în vedere deci alte relaţii sociale încălcate.
În consecinţă, pentru motivele ce preced, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat şi a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.L. împotriva deciziei penale nr. 220/ A din 15 mai 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1535/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1537/2003. Penal → |
|---|
