CSJ. Decizia nr. 1719/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1719/2003
Dosar nr. 228/2003
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 247 din 13 noiembrie 2002, Tribunalul Suceava, secţia penală, a condamnat pe inculpaţii:
1. R.R.G. şi
2. U.G.R. la câte 4 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească, în solidar, între ei precum şi cu părţile responsabile civilmente, despăgubiri părţii civile Spitalul Judeţean Sf. Ioan cel Nou Suceava şi părţii civile C.C.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în seara zilei de 17 februarie 2002, inculpatul R.R.G. s-a deplasat în comuna Vicovu de Jos, la prietena sa. Acolo s-a întâlnit cu inculpatul U.G.R., fratele prietenei sale, împreună cu care au consumat băuturi alcoolice.
În jurul orelor 19,30, s-au hotărât să meargă în comuna Bâlca pentru a aduce o fată la discotecă. Înainte de a pleca, cei doi inculpaţi s-au înarmat cu câte o bâtă de basse-bal. Negăsind-o pe persoana căutată, cei doi s-au întors în centrul comunei Bâlca.
Aflaţi în deplasare pe D.J. 178 C, în jurul orelor 21,00, inculpaţii au fost depăşiţi de un grup format din 3 tineri din comuna Bâlca.
Observând că tinerii s-au oprit la circa 300 m distanţă şi apoi s-au întors din drum, inculpaţii s-au ascuns după nişte copaci de pe marginea drumului.
Când cei tineri au ajuns în dreptul inculpaţilor, aceştia au ieşit în drum şi au început să-i lovească cu bâtele. Inculpatul R.R.G. l-a lovit mai întâi pe martorul B.C.P., iar inculpatul U.G.R. pe martorul C.G.N. Apoi, ambii inculpaţi au lovit-o pe partea vătămată C.C.R., până ce aceasta a căzut la marginea drumului. În acest timp, partea vătămată îşi apăra capul cu mâinile şi striga după ajutor. Cei doi martori au rupt, fiecare, câte un leaţ din gardul din partea dreaptă a şoselei şi au sărit în ajutorul părţii vătămate, moment în care inculpaţii au încetat agresiunea şi au fugit pe o uliţă spre lunca râului Suceava. Inculpatul U.G.R. a abandonat bucata de bâtă cu care o lovise pe partea vătămată, iar inculpatul R.R.G. a aruncat bâta în lunca râului Suceava.
Partea vătămată C.C.R. a fost examinată în cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava la 22 februarie 2002 şi internată la Spitalul Judeţean Sf. Ioan cel Nou Suceava, secţia chirurgie, în aceeaşi zi, fiind supusă unei intervenţii neurochirurgicale necesare pentru salvarea vieţii. Din adresa Serviciului de Medicină Legală Suceava, rezultă că partea vătămată a prezentat mai multe leziuni cranio-faciale şi o fractură parietală dreapta cu înfundare şi hematom confuz cerebral sub focarul de fractură.
Intervenţia neurochirurgicală din 23 februarie 2002, a obiectivat o contuzie hemoragică cortico-subcorticală parietală dreapta şi fractură intruzivă parietală dreapta pentru care s-a practicat echilectomie parietală dreaptă cu evacuarea hematomului cerebral. Leziunile au necesitat pentru vindecare 35 - 40 zile îngrijiri medicale.
S-a concluzionat că fiind atins un organ de importanţă vitală, intervenţia neurochirurgicală a fost necesară pentru salvarea vieţii victimei.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmarea produsă precum şi persoana inculpaţilor care au avut o atitudine procesuală incorectă, elemente în raport de care s-a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoare este de natură a asigura reeducarea inculpaţilor, neavând justificare reţinerea circumstanţelor atenuante.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpaţii au declarat apel, solicitând reducerea pedepselor prin reţinerea în favoarea lor a circumstanţelor atenuante.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia penală nr. 415 din 9 decembrie 2002, a respins apelurile, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrând corespunzător în textul legal faptele comise. În ce priveşte individualizarea pedepselor, s-a constatat că în cauză au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul R.R.G. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. La termenul de judecată, prin apărătorul desemnat din oficiu şi personal, inculpatul a solicitat admiterea recursului şi reducerea pedepsei, apreciată ca fiind mult prea aspră.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate se constată următoarele:
Modalitatea de pregătire şi săvârşire a infracţiunii de către cei doi inculpaţi dovedeşte un potenţial infracţional ridicat.
Examinând susţinerile inculpaţilor în apărare, instanţa de fond a constatat că, în cauză nu se constată nici una din împrejurările care, potrivit art. 73 C. pen., constituie circumstanţe atenuante legale.
Totodată, în mod judicios, aceeaşi instanţă a apreciat că atitudinea procesuală nesinceră a acestora exclude posibilitatea reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare.
Făcând aplicarea art. 109 şi respectiv art. 21 alin. (2) C. pen., cu referire la limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, prima instanţă a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Pentru a aplica aceste pedepse, prima instanţă a ţinut cont de toate criteriile de individualizate reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că prin cuantum şi modalitate de executare stabilite acestea sunt de natură a asigura realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Or, reducerea pedepsei aplicate inculpatului-recurent apare ca posibilă exclusiv prin reţinerea circumstanţelor atenuante.
Însă, din examinarea cauzei nu rezultă motive care să justifice reducerea pedepsei, în mod corect reţinându-se de ambele instanţe că stabilirea unor pedepse sub minimul special prevăzut în acest caz, rezultat din aplicarea regimului sancţionator al minorilor şi din aplicarea regulilor de sancţionare specifice tentativei, nu ar satisface cerinţele unei juste individualizări.
Prin urmare, atât hotărârea primei instanţe cât şi cea a instanţei de apel, nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., vizat prin recursul declarat de către acest inculpat.
Totodată, examinând cauza şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, din pedeapsa aplicată inculpatului, se va deduce durata arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul R.R.G. împotriva deciziei penale nr. 415 din 9 decembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 28 februarie 2002, la 3 aprilie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1718/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 1721/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
