CSJ. Decizia nr. 1722/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1722/2003
Dosar nr. 139/2003
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 853 din 23 septembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I a penală, a condamnat pe inculpatul J.I.A. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 702 din 27 februarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească 1.450.000 lei despăgubiri civile părţii civile G.P. şi a respins cererea privind obligarea aceluiaşi inculpat la plata de daune morale, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că, în ziua de 10 decembrie 2001, împreună cu alte persoane, faţă de care, în vederea identificării, s-a dispus disjungerea cauzei, inculpatul a sustras, prin violenţă, părţii vătămate G.P., suma de 1.450.000 lei din buzunar.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpatul a declarat apel, solicitând aplicarea unei pedepse mai mici în raport de modalitatea concretă în care fapta a fost comisă şi circumstanţele sale personale, întrucât a recunoscut şi regretat fapta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 771/ A din 29 noiembrie 2002, a respins apelul declarat de către inculpatul J.I.A., ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă a dat eficienţă sporită circumstanţelor personale ale inculpatului, care a avut o atitudine procesuală sinceră. Ca atare, în raport de gravitatea faptei comise, de persoana inculpatului care a dat dovadă de perseverenţă infracţională, nu se impune reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. La termen, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei prin reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Administrând probe, prima instanţă a stabilit corect starea de fapt. În raport de starea de fapt astfel stabilită, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, la limitele de pedeapsă fixate în partea specială şi la persoana inculpatului care, în minorat, a mai fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia pe timp de 4 ani.
Ţinând cont de toate aceste criterii, prima instanţă a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare.
Criteriile de individualizare a pedepsei, prin raportare la dispoziţiile art. 52 C. pen., vizează stabilirea, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, a unor pedepse care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii.
Această adecvare nu priveşte însă numai funcţiile de constrângere şi exemplaritate ale pedepsei ci, concomitent, funcţia de reeducare.
În cauză, funcţia de reeducare a inculpatului, în raport de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestuia, se constată a fi realizată. Astfel, dând dovadă de perseverenţă infracţională, în baza unei înţelegeri prealabile, acesta a săvârşit o nouă infracţiune, într-o modalitate aptă a ilustra un pericol social concret ridicat, ce se regăseşte numai parţial în pedeapsa aplicată de prima instanţă.
Aşadar, neexistând motive care să justifice reducerea pedepsei, în limitele prevăzute de norma incriminatoare, instanţa de recurs nu are temei legal pentru a reexamina, sub acest aspect, pedeapsa aplicată.
Pe de altă parte, existenţa uneia din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., nu obligă instanţa de judecată să o considere circumstanţă atenuantă judiciară şi, prin mecanismul spectaculos al acestora, să coboare pedeapsa aplicată sub minimul prevăzut de norma incriminatoare.
Astfel, recunoaşterea împrejurării invocate drept circumstanţă atenuantă este lăsată la aprecierea instanţei, apreciere în care se ţine seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, precum şi de orice alte elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Or, perseverenţa infracţională a inculpatului, exclude concluzia că săvârşirea faptelor menţionate reprezintă o situaţie cu caracter accidental, aşa încât atitudinea sinceră, de recunoaştere a faptelor comise, nu justifică aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Examinând cauza şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul – inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul J.I.A. împotriva deciziei penale nr. 771 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 1 martie 2002, la 3 aprilie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1721/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1723/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
