CSJ. Decizia nr. 1757/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1757/2003
Dosar nr. 433/2002
Şedinţa publică din 4 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 383 din 12 iulie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului M.M. pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 11 alin. (2) lit. e) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă.
Prin Decizia penală nr. 60 din 16 februarie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi partea civilă T.L., desfiinţând sentinţa penală nr. 383 din 12 iulie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând, în fond, a condamnat pe inculpat la 2 pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
S-a constatat prejudiciul acoperit faţă de partea vătămată B.C.
Această hotărâre, a fost atacată cu recurs, de către inculpat, care, însă, nu l-a motivat în scris.
În şedinţa de judecată din 11 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, inculpatul, prin apărătorul său, a ridicat excepţia de nulitate a deciziei penale nr. 60 din 16 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a fost trimisă cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că, în lipsa minutei de la dosar, nu se poate verifica dacă dispozitivul cuprinde soluţia dată cauzei, sub toate aspectele, competenţa şi compunerea instanţei precum şi publicitatea şedinţei de judecată, situaţie în care hotărârea pronunţată este lovită de nulitate absolută în condiţiile dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Rejudecându-se cauza, reprezentantul parchetului a criticat sentinţa primei instanţe, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului, pentru infracţiunile de tâlhărie, ca şi al nemotivării soluţiei adoptate la fond şi cu privire la încadrarea juridică a faptei.
Apelanta parte civilă T.L. nu s-a prezentat, pentru a-şi motiva cauza.
Prin Decizia penală nr. 684/ A din 13 decembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă T.L. împotriva sentinţei penale nr. 383 din 12 iulie 1999, a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, pe care, a desfiinţat-o şi, rejudecând:
În baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., condamnă pe inculpatul M.M. la câte 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen. (2 fapte).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
S-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive, de la 10 noiembrie 1998, la 12 iulie 1999.
Constată prejudiciul recuperat faţă de partea vătămată B.C.
Inculpatul a fost obligat la 1.800.000 lei despăgubiri civile câtre partea civilă T.C.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la 2.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut de către instanţă că, din ansamblul materialului probator administrat, rezultă că inculpatul a săvârşit la datele de 5 şi 6 noiembrie 1998 două infracţiuni de tâlhărie asupra părţilor vătămate T.L. şi B.C. pe care le-a deposedat, în baza unor rezoluţii infracţionale distincte, de bunuri aflate asupra lor, respectiv, de un ceas marca Citiren şi de un telefon mobil.
S-a considerat, în parte, întemeiat şi cel de-al doilea motiv de recurs, sub aspectul greşitei încadrări a faptelor săvârşite de inculpat.
Faptele comise de inculpat, au fost săvârşite în condiţiile unei pluralităţi de subiecţi pasivi, aşa încât, în cauză, trebuiau reţinute prevederile art. 33 lit. a) C. pen.
Cât priveşte obligaţia instanţei de a se pronunţa şi asupra infracţiunii prevăzute de art. 330 C. pen., Curtea, a apreciat că nu se putea pronunţa decât în limitele investirii sale, ori, urmărirea penală nu s-a desfăşurat şi, în legătură cu această faptă, iar, în cursul judecăţii nu s-a cerut extinderea procesului penal, cu privire la această faptă, în condiţiile prevăzute de art. 336 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.M., susţinând că, în speţă, încadrarea juridică dată de instanţă faptelor, este greşită, bunurile reţinute de instanţă, ca obiect al unor infracţiuni de tâlhărie, nefiind date de aceştia, de bună voie, cu ocazia participării la un joc de noroc. Că, în această situaţie, se impunea schimbarea încadrării juridice dată faptelor, în infracţiunea prevăzută de art. 330 C. pen.
Recursul este nefondat.
Contrar susţinerilor inculpatului, probele dosarului atestă comiterea faptelor aşa cum au fost reţinute de instanţă.
Astfel, declaraţiile părţilor vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor, declaraţiile contradictorii ale inculpatului, rămânând izolate, în ansamblu probator administrat.
Partea vătămată T.L. a declarat, în mod constant, că i s-a smuls ceasul marca Citiren, declaraţia fiind confirmată de martorul L.C.
Revenirea ulterioară a martorului, asupra declaraţiei făcute, probabil, sub presiunea inculpatului, nu poate schimba cu ceva situaţia, atâta timp cât, noua declaraţie nu se coroborează cu celelalte probe din dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte cea de-a doua faptă, de asemenea, depoziţiile părţii vătămate B.C. se coroborează cu declaraţia martorului P.A., care a descris modul de sustragere a telefonului de către inculpat.
Revenirea ulterioară şi a acestui martor, asupra declaraţiei făcute, nu poate fi de asemenea, luată în seamă, fiind făcută de circumstanţă, pentru a-l apăra pe inculpat, de răspunderea penală.
În raport cu cele arătate, recursul declarat de M.M., apărând ca nefondat, va trebui fi privit şi respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare făcute de stat;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 684/ A din 13 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1756/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1758/2003. Penal → |
|---|
