CSJ. Decizia nr. 1787/2003. Penal
| Comentarii |
|
R O M ÂN I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1787/2003
Dosar nr. 4059/2003
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 509 din 4 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins contestaţia la executare, formulată de condamnatul N.G., împotriva sentinţei penale nr. 508 din 7 august 2000 a aceleiaşi instanţe, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 11 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că motivul contestatorului, respectiv intervenirea în cauză a Legii nr. 456/2001, de aprobare a O.U. nr. 207/2000, respectiv ridicarea plafonului valoric al „consecinţelor deosebit de grave" aşa cum este prevăzută sintagma în art. 146 C. pen., la 2 miliarde de lei, ar constitui o lege penală mai favorabilă, nu este fondat.
În acest sens, instanţa a reţinut că dispoziţiile legii penale mai favorabile au fost avute în vedere odată cu judecarea recursului declarat de N.G. împotriva deciziei nr. 576 din 31 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală. Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3426 din 28 iunie 2001 a admis recursul, a casat Decizia atacată şi sentinţa nr. 508 din 7 august 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, în aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), inculpatul fiind condamnat la 10 ani închisoare.
S-a constatat că inculpatul era arestat în altă cauză şi s-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârilor.
Împotriva sentinţei, condamnatul contestator a declarat apel, motivul invocat fiind reducerea pedepsei aplicată, prin schimbarea încadrării juridice a faptei pe considerentul intervenirii legii penale mai favorabile.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 550 din 11 septembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul contestator.
Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată de instanţa de apel, în termen legal, condamnatul contestator a declarat recurs, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate, considerată a fi prea mare în raport cu încadrarea juridică a faptei, schimbarea referitor la valoarea prejudiciului astfel cum, în opinia sa, ar trebui reţinută prin aplicarea Legii nr. 456/2001.
Recursul declarat de contestator nu este fondat.
Prin dispoziţiile art. I pct. 5 din O.U. nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, a fost redefinit înţelesul expresiei de „consecinţe deosebit de grave", prevăzută de art. 146 C. pen., avându-se în vedere o pagubă materială mai mare de un miliard de lei sau o perturbare deosebit de gravă cauzată, între altele, unei persoane fizice sau juridice. Acest plafon valoric a fost majorat la 2 miliarde de lei prin Legea nr. 456/2001, de aprobare a OUG nr. 207/2000.
Rezultă deci că nu au fost operate modificări ale limitelor de pedeapsă, ci a fost redefinit înţelesul termenului arătat de art. 146 C. pen., ceea ce înseamnă că prin creşterea plafonului valoric de la 50.000.000 lei la 2 miliarde de lei, fapta de înşelăciune săvârşită sub imperiul legii vechi, nu ar mai putea fi socotită că a produs consecinţe deosebit de grave, în cauză fiind înlăturat, în recursul declarat de inculpat, alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Faţă de infracţiunea săvârşită, de persoana inculpatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii şi de timpul scurs de la începerea executării pedepsei, la data judecării recursului el fiind arestat în altă cauză, recursul declarat de condamnatul contestator nu este fondat.
În baza dispoziţiilor art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul condamnat contestator va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator N.G. împotriva deciziei nr. 550 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1784/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1788/2003. Penal → |
|---|
