CSJ. Decizia nr. 1782/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1782/2003
Dosar nr. 394/2003
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 108 din 19 septembrie 2002, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatul C.M. la:
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa aplicată, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus timpul arestării preventive de la 5 ianuarie 2002, la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească:
- suma de 3.935.800 lei, părţii civile E.E., cu titlu de despăgubiri civile;
- suma de 3.802.497 lei, Spitalului judeţean Călăraşi cu titlu de cheltuieli de spitalizare (în temeiul art. 188 din Legea nr. 3/1978), cu dobânzile legale aferente, calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la achitarea totală a debitului;
- 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 3 ianuarie 2002, în jurul orelor 20.00, inculpatul C.M., după ce a consumat băuturi alcoolice, trecând pe lângă locuinţa părţii vătămate E.E., ştiind că aceasta locuieşte singură, a hotărât să sustragă unele bunuri ce-i aparţineau.
Pentru a-şi pune în practică această hotărâre, inculpatul a escaladat gardul, pătrunzând în acest fel în curtea locuinţei şi crezând că partea vătămată nu este acasă, deoarece lumina era stinsă, a spart geamul de la fereastra dormitorului cu intenţia de a pătrunde în interior, prin escaladarea acesteia.
Auzind zgomot, partea vătămată a aprins lumina din cameră şi a început să strige după ajutor, îndreptându-se spre ieşire, moment în care inculpatul a împiedicat-o să iasă, lovind-o cu palma în zona bărbiei şi trântind-o pe holul de la intrarea în locuinţă.
După aceea, inculpatul a pătruns în casă, prin fereastra al cărei geam îl spărsese, de unde a sustras un radiocasetofon, pe care apoi l-a dus la domiciliul său şi l-a ascuns într-o valiză de lemn ce se afla sub patul în care dormea şi unde a fost găsit de către organele de poliţie cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 5 ianuarie 2002.
În urma actelor de violenţă exercitate de inculpat, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 2 - 3 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.M. pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea severă, solicitând a se dispune reducerea acesteia, urmând a se ţine seama într-o mai mare măsură de faptul că a recunoscut fapta imputată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 854 din 19 decembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.M. cu motivarea că, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inclusiv şi persoana acestuia, a recunoscut şi regretat fapta comisă, are antecedente penale şi că „în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, tâlhărie, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, 5 - 20 ani, aplicarea pedepsei orientată spre minimul special 6 ani închisoare este de natură a realiza scopul acesteia, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen."
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.M., pe care a criticat-o pentru acelaşi motiv invocat şi la instanţa de apel, şi anume reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă.
Recursul declarat de inculpat este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta:
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că prima instanţă a reţinut o corectă situaţie de fapt, conformă cu probele de la dosar, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare pentru care i-a aplicat inculpatului recurent o pedeapsă just individualizată.
Totodată, se constată că în mod justificat instanţa de apel i-a respins apelul inculpatului prin care solicita reducerea pedepsei, constatând că în cauză s-a făcut o justă şi corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cum şi faptul că executarea pedepsei în limitele stabilite de prima instanţă este în măsură să satisfacă cerinţele art. 52 C. pen.
Prin urmare, motivul de casare analizat, invocat de inculpat, nefiind fondat, nu poate fi primit.
Cu toate acestea, aşa cum s-a mai arătat, recursul declarat de inculpatul C.M. este întemeiat pentru un alt motiv, analizat din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., şi anume neaplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la infracţiunea de tâlhărie săvârşită în condiţiile art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen.
Potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.
Din actele şi lucrările de la dosar, rezultă că inculpatul C.M. a comis fapta de tâlhărie la data de 3 ianuarie 2002, dată la care erau aplicabile dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. şi pentru care limitele de pedeapsă erau stabilite între 5 - 20 ani închisoare.
Ulterior, însă, respectiv la data de 18 aprilie 2002, deci după săvârşirea faptei de către inculpat, a intrat în vigoare Legea nr. 169/2002, prin care au fost modificate unele dispoziţii din Codul de procedură penală, între care şi cele prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen.
Urmare acestor modificări a fost introdus la art. 211 alin. (2) C. pen., alin. (21), iar agravanta prevăzută în vechea reglementare la art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., a fost trecută la alineatul nou introdus la litera c), iar limitele de pedeapsă stabilite între 7 şi 20 ani închisoare.
Prin urmare, de modificările aduse art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. prin Legea nr. 169/2002, text de lege reţinut şi în sarcina recurentului inculpat, urmează a se constata că dispoziţiile textului de lege în discuţie, în varianta existentă la data săvârşirii faptei îi sunt mai favorabile, din moment ce minimul special prevăzut în textul anterior era mai mic decât cel din noua reglementare, motiv pentru care se impune aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
De menţionat faptul că, deşi Legea nr. 169/2002 era în vigoare la data judecării apelului declarat de inculpat, în mod nejustificat, instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este întemeiat numai sub aspectul criticii analizate din oficiu şi anume, neaplicarea dispoziţiilor legii penale mai favorabile, urmând a fi admis, a casa atât Decizia atacată, cât şi hotărârea primei instanţe, cu menţinerea pedepsei aplicate la judecata în fond şi menţinută la judecata în apel care a fost corect individualizată şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 854 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 108 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Călăraşi numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen.
Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi menţine pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 5 ianuarie 2002, la 8 aprilie 2003.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1780/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1783/2003. Penal. Art.255 c.pen. Recurs → |
|---|
