CSJ. Decizia nr. 2023/2003. Penal. Art.174, 175, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2023/2003
Dosar nr. 575/2003
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Deliberând, constată că, prin sentinţa penală nr. 165 din 15 octombrie 2002, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul G.I. la 16 ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. a) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, a aplicat inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b) şi d) C. pen., pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 67 din acelaşi cod a dispus degradarea militară a inculpatului.
Conform art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul arestării preventive de la 25 iunie 2002, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea uneltei cu care s-a făcut omorul.
Instanţa l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile M.G., suma de 50.000.000 lei pentru daune civile şi suma de 30.000.000 lei daune morale.
În fine, l-a mai obligat pe inculpat la plata sumei de 6.000.000 lei, cheltuieli judiciare, către stat.
S-a reţinut că atât inculpatul, cât şi victima M.I. deţineau terenuri în cadrul unei asociaţii agricole familiale.
În ziua de 25 iunie 2002, aceştia şi martorii B.M. şi N.T. s-au deplasat cu căruţa victimei, la terenul asociaţiei pentru a delimita cu pari porţiunile fiecăruia din sola de grâu, în vederea recoltării.
Cu această ocazie, între inculpat şi partea vătămată s-au ivit neînţelegeri, deoarece victima era nemulţumită de modul în care acţiona inculpatul şi i-a cerut să-i dea lui unealta cu care se săpau gropile pentru implantarea parilor şi, totodată, l-a injuriat pe inculpat, apoi amândoi s-au îmbrâncit, pentru unealtă.
În timpul altercaţiei, victima s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se la umărul drept şi, în timp ce încerca să se ridice, a spus că va merge la ghioci (căruţă) ca să ia toporul.
În aceste condiţii, profitând de faptul că victima se afla căzută la sol, inculpatul a aplicat acesteia cu fierul de săpat gropi, numeroase lovituri cu mare intensitate în diferite zone ale corpului, încât aceasta a decedat pe loc conflictului.
Apoi inculpatul, realizând consecinţele faptei sale, s-a dus la postul de poliţie, sesizând cele ce avuseseră loc.
Potrivit concluziilor raportului medico – legal de necropsie, moartea victimei M.I. a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne, consecutivă unui traumatism toraco abdominal cu numeroase leziuni interne.
Apelul declarat împotriva sentinţei, de către inculpat, care a solicitat să se reţină circumstanţa atenuantă a provocării şi să se coboare pedeapsa sub minimul special şi, ca urmare, să se diminueze şi despăgubirile acordate, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 793/ A din 4 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, apărătorul său criticând ambele hotărâri pronunţate în cauză pentru greşita încadrare juridică a faptei, iar art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. a) C. pen., precum şi pentru greşita individualizare a pedepsei.
Inculpatul, personal, a criticat hotărârile pentru greşita nereţinere a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Criticile formulate sunt nefondate.
Din examinarea dosarului cauzei, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu probele administrate.
Potrivit prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă, săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei, sau printr-o altă acţiune „licită” gravă.
Acţiunea, ilicită a persoanei vătămate trebuie să fie de o anumită gravitate care să fie de natură să producă în psihicul inculpatului o tulburare sau emoţie, atât de puternică, încât să explice săvârşirea infracţiunii.
Ori, în speţă, faţă de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, corect reţinute de instanţele de judecată, replica inculpatului, vădit disproporţionată faţă de actele persoanei vătămate, nu se explică prin gradul de intensitate al tulburării sau emoţiei.
În această situaţie, corect nu s-a făcut aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Încadrarea juridică a faptei este, de asemenea corectă.
În raport de locul unde s-a comis omorul, respectiv la intersecţia drumului public cu cel agricol (procesul verbal de cercetare la faţa locului, corect s-a făcut aplicarea art. 175 lit. i) C. pen.
De asemenea, faţă de constatările Raportului medico – legal de necropsie, în sensul că victima a prezentat numeroase leziuni grave, pe cap, torace şi abdominal, escoriaţii, echimoze, plăgi, infiltrat sanguin epicranian, fracturi costale multiple, hemopericard, contuzie cardiacă, rupturi pulmonare, hemotorax, dilacerare hepatică, hemoperitoneu, desigur a suferit intens, chinuitor.
Aşa fiind, fapta inumană reflectă ferocitate deosebită din partea inculpatului, astfel corect s-a reţinut că omorul s-a comis prin cruzimi, în condiţiile art. 176 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, orientarea acesteia, spre minimul special, reflectă faptul că prima instanţă a ţinut seama de datele care caracterizează persoana inculpatului şi de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, dar şi de gravitatea faptei săvârşite.
Totodată se constată că nu sunt temeiuri care să impună sau să justifice, modificarea pedepsei.
Neconstatându-se nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive, de la 25 iunie 2002, la data prezentei decizii.
Totodată, urmează a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 793/ A din 4 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 25 iunie 2002, la 18 aprilie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2022/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 2026/2003. Penal → |
|---|
