CSJ. Decizia nr. 2028/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2028/2003
Dosar nr. 326/2003
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă,
Deliberând constată că, prin sentinţa penală nr. 1024 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul S.C.L. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
A dispus aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsă a dedus perioada arestării preventive de la 7 martie 2002, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
A constatat recuperat, prin restituire, prejudiciul cauzat părţii civile.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat, suma de 350.000 lei obligându-l să plătească statului această sumă de bani.
În baza art. 191 C. proc. pen., a mai obligat pe inculpat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 350.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Prima instanţă a reţinut că, la data de 6 martie 2002, inculpatul S.C.L. a sustras din magazinul S.C. B.T. S.R.L. din Bucureşti, o geacă din piele, iar când vânzătoarea G.E.D. a încercat să recupereze bunul furat, inculpatul a lovit-o, asigurându-şi scăparea şi folosul lucrului.
Inculpatul a vândut geaca, numitei D.M., într-o piaţă din apropiere, imediat după comiterea faptei.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei, motivând că a dat dovadă de sinceritate şi că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunului sustras.
Prin Decizia penală nr. 817/ A din 10 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând în fond.
A înlăturat aplicarea art. 118 lit. d) C. pen., pentru suma de 350.000 lei.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 240.000 lei, obţinută din vânzarea bunului sustras.
A dedus detenţia preventivă de la 6 martie 2002, la zi (în loc de 7 martie 2002).
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a admite apelul, în sensul arătat, instanţa de apel, a avut în vedere faptul că geaca sustrasă şi vândută numitei D.M. (considerată cumpărătoare de bună credinţă) cu suma de 350.000 lei, a fost recuperată şi restituită părţii civile. Totodată, suma de 110.000 lei care mai rămăsese neachitată de inculpat a fost restituită cumpărătoarei.
Întrucât cumpărătoarea, a declarat că nu mai are alte pretenţii asupra inculpatului, diferenţa de 240.000 lei este supusă confiscării speciale, conform art. 118 lit. d) C. pen.
Referitor la deducerea din pedeapsă, a detenţiei preventive s-a constatat că, greşit prima instanţă a dedus-o de la 7 martie 2002, în loc de 6 martie 2002.
Inculpatul a declarat recurs pe care nu l-a motivat în petiţia de declarare a recursului, iar în faţa instanţei, atât apărătorul desemnat din oficiu, cât şi inculpatul personal, au lăsat la aprecierea instanţei, dacă există vinovăţie pentru infracţiunea de tâlhărie, în raport de probele administrate. De asemenea, să se aprecieze asupra individualizării pedepsei.
Criticile formulate sunt nefondate.
Instanţele de judecată au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în concordanţă cu probele administrate, totodată făcând şi o legală încadrare juridică a faptei.
La urmărirea penală, inculpatul nu a negat fapta, dar a formulat diferite susţineri nesincere, asupra modului în care a procedat.
La prima instanţă, în interogatoriu, a recunoscut că a sustras geaca din piele, dar nu a recunoscut că a folosit violenţa asupra vânzătoarei, considerându-se vinovat doar de infracţiunea de furt.
În partea finală a interogatoriului a recunoscut totuşi că, după ce a ieşit din magazin, a împins-o pe vânzătoare pentru a nu veni după el.
Or, numai această acţiune reprezintă un act de violenţă, săvârşită pentru a-şi asigura scăparea cu bunul sustras.
Vânzătoarea G.E.D. a precizat că „am încercat să-l opresc pe inculpat (care sustrăsese o geacă din piele din magazin şi să dispară), dar acesta m-a lovit la faţă şi a fugit spre Poşta Titan I”.
Inculpatul a fost recunoscut de aceasta şi de martorul C.N.O.
Aşa fiind, corect fapta reţinută, a fost caracterizată drept infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) (într-un loc public), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, este corespunzătoare în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Fiind fixată la nivelul minimului special, pedeapsa nu poate fi coborâtă sub acest minim, întrucât nu sunt temeiuri şi nu se impune acordarea de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ci dimpotrivă, trebuie menţinută la cuantumul stabilit, în vederea asigurării îndeplinirii scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Neconstatându-se nici motivele care se iau în considerare din oficiu, recursul este nefondat, urmând a se respinge ca atare, în baza art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen.
Din pedeapsa aplicată, se va deduce timpul arestării preventive, de la data de 6 martie 2002, la data pronunţării prezentei decizii.
În fine, urmează a obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.L. împotriva deciziei penale nr. 817/ A din 10 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 6 martie 2002, la 18 aprilie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2026/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 203/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
