CSJ. Decizia nr. 2242/2003. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2242/2003
Dosar nr. 4987/2002
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 151 din 21 mai 2002 a Tribunalului Argeş inculpatul P.D. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unei participaţii improprii la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unei participaţii improprii la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare sporită cu o lună, în total 3 ani şi 7 luni închisoare în condiţiile art. 57 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 67.063.000 lei.
S-a constatat că prejudiciul cauzat celor patru părţi civile: S.C. T. 2000 S.A., S.C. A.C. 2000 S.A., S.C. S. 2000 S.A. şi S.C. P. 2000 S.A. Piteşti a fost acoperit.
S-a dispus respingerea acţiunii civile promovate de părţile civile persoane fizice.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor reţinute ca false (bilete de odihnă şi chitanţe).
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În anul 1999, în conformitate cu prevederile contractului de muncă, salariaţii R.A.R. Piteşti şi membrii familiilor acestora beneficiau de o reducere de 50% din contravaloarea biletului de odihnă sau tratament, fără să fi fost însă încheiate deja contracte cu agenţiile de turism pentru procurarea biletelor ce urma să fie distribuite solicitanţilor.
Profitând de această lacună, martorii R.G., P.S., U.G., B.G., H.C. şi R.R. (cu excepţia ultimei, toţi angajaţi ai R.A.R. Piteşti) au racolat mai mulţi salariaţi ai unităţii, potenţiali beneficiari ai clauzei contractuale, dar care nu doreau să o şi valorifice faptic, în ideea obţinerii sumelor de bani suportate de instituţie în cuantum de 50% din valoarea costului biletelor de odihnă.
În aceste împrejurări, solicitanţii, deşi nu achitau costul integral al biletului, primeau totuşi jumătate din suma pretins plătită, banii fiind împărţiţi cu intermediarul şi agentul de turism, în speţă inculpatul P.D.
Acesta a remis celor interesaţi formulare de bilete de odihnă şi tratament şi chitanţe pentru a fi completate, determinându-l pe funcţionarul R.A.R. Piteşti, compartimentul caserie, să întocmească în fals înscrisuri sub semnătură privată, iar pe solicitanţi să le folosească.
Prejudiciul astfel cauzat R.A.R. Piteşti a fost în sumă de 390.483.362 lei şi a constat în folosul material injust obţinut pentru sine şi pentru alţii prin inducerea în eroare a părţii civile căreia i s-a prezentat o situaţie mincinoasă ca fiind reală.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost reţinute pe baza materialului de urmărire penală administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, declaraţiile părţilor civile şi ale martorilor, înscrisuri sub semnătură privată, raport de expertiză contabilă, declaraţiile inculpatului P.D. care a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 270 din 22 octombrie 2002, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond şi, făcând aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a redus pedepsele aplicate de la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare şi de la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 luni închisoare.
Pedepsele aplicate au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în condiţiile art. 57 şi art. 71 C. pen.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi că, în raport de vârsta inculpatului (60 ani) şi starea precară a sănătăţii sale, conduita corespunzătoare a acestuia în societate, lipsa antecedentelor penale şi sinceritatea de care a dat dovadă pe parcursul procesului penal, ca şi stăruinţa în acoperirea prejudiciului, se impune reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate sub limita minimului special.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul P.D., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, în principal schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina sa în infracţiunea, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), faptă pentru care să fie achitat în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, prin acordarea unei eficienţe sporite dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Totodată, s-a solicitat să se constate că pedeapsa dispusă pentru infracţiunea, prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este graţiată potrivit Legii nr. 543 din 1 octombrie 2002, iar măsura de siguranţă a confiscării speciale s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât cuantumul sumei de bani dobândită din săvârşirea infracţiunii este de numai 38,5 milioane lei, şi aceasta a revenit altor persoane decât inculpatul.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 12, 14, 16, 17 şi 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor săvârşite de acesta.
Analiza materialului probator conduce în mod indiscutabil la concluzia că în cursul anului 1999, inculpatul P.D. a determinat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, mai multe persoane să inducă în eroare partea civilă R.A.R. S.A. Piteşti în scopul obţinerii unui folos material injust, cauzând acestei instituţii un prejudiciu de 390.483.362 lei.
De asemenea, şi infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este pe deplin dovedită, la dosarul cauzei existând toate documentele sub semnătură privată falsificate, circuitul acestora şi modul de falsificare fiind stabilite cu ajutorul declaraţiilor martorilor şi ale inculpatului însuşi care, recunoscând săvârşirea infracţiunilor, a descris, în mod amănunţit, modul în care a acţionat.
Activitatea desfăşurată de inculpat a fost determinantă pentru realizarea scopului urmărit de persoanele implicate în activitatea infracţională şi nu s-a circumscris doar unor acţiuni de înlesnire sau ajutorare. Mai mult, aceste persoane au fost induse în eroare de inculpat cu privire la mijloacele frauduloase folosite, astfel că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de judecată că faptele acestuia de a le determina la săvârşirea fără vinovăţie a unor acţiuni ilicite constituie participaţii improprii la comiterea acelor infracţiuni.
Rolul inculpatului de agent de turism, formularele de bilete de tratament şi chitanţele puse la dispoziţie de acesta au constituit pilonul în jurul căruia s-a putut constitui şi desfăşura activitatea infracţională.
Ambele infracţiuni săvârşite de inculpat sunt exceptate de la beneficiul graţierii prevăzute de Legea nr. 543/2002, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) ale acestui act normativ. Sumele de bani obţinute de inculpat din această activitate au fost corect stabilite şi, întrucât nu servesc la despăgubirea părţii vătămate, în mod temeinic şi legal s-a dispus confiscarea lor în temeiul art. 118 lit. d) C. pen.
Aşa fiind, Curtea constată că motivele de recurs formulate în temeiul dispoziţiilor art. 3859 pct. 12, 16, 17 şi 171 C. proc. pen., sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.
Cât priveşte motivul de recurs invocat privind reindividualizarea pedepsei, Curtea constată că şi acesta este neîntemeiat.
Instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului P.D. toate împrejurările personale favorabile acestuia, în legătură cu vârsta acestuia, starea precară a sănătăţii sale, interesul manifestat pentru acoperirea prejudiciului cauzat.
Consecinţa reţinerii prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., a fost reducerea pedepsei rezultante de la 3 ani şi 6 luni închisoare, la 2 ani închisoare.
Curtea constată că reducerea cuantumului pedepsei sub limita arătată mai sus nu este întru nimic justificată şi ar contraveni celorlalte criterii generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), legate de pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de acţionare şi consecinţele faptelor comise de inculpat.
Pedeapsa aplicată corespunde şi cerinţelor art. 52 C. pen., constituind prin cuantumul său şi modalitatea de executare un mijloc de reeducare a inculpatului.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.D.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 270 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2241/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2243/2003. Penal → |
|---|
