CSJ. Decizia nr. 2282/2003. Penal. Contestatie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2282/2003
Dosar nr. 5447/2002
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 64 din 2 februarie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii:
- G.G. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- M.N. la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpaţii au fost obligaţi să plătească, în solidar, 16.926.560 lei către partea civilă S.C. A.P. S.A., 26.073.440 lei către partea civilă B.A.M., 25.000.000 lei către partea civilă S.C. C. S.R.L., 30.000.000 lei către partea civilă S.E. şi 3.000.000 lei către partea civilă A.V., toate cu titlu de despăgubiri civile.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 214 din 26 aprilie 2000, a respins apelurile declarate de cei doi inculpaţi împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondate, iar Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3761 din 4 octombrie 2000, a respins recursul declarat de către inculpatul G.G. împotriva acestei din urmă decizii.
Invocând prevederile OUG nr. 207/2000, condamnatul a formulat contestaţie la executarea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 64 din 2 februarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală. Acesta a arătat că a fost condamnat pentru furt cu consecinţe deosebit de grave, ori prin actul normativ menţionat, cuantumul pagubei prevăzut de art. 146 C. pen., a fost modificat. Totodată, acesta a arătat că în timpul executării pedepsei a avut o comportare bună.
Contestaţia la executare a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 940 din 8 octombrie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de executare a reţinut că legea penală mai favorabilă, în cazul unui concurs de legi în timp, presupune aplicarea uneia dintre acestea, pentru o faptă penală care îşi păstrează încadrarea juridică. În acest caz, a înlătura alin. (3) al art. 209 C. pen., care a fost reţinut în sarcina inculpatului, presupune schimbarea încadrării juridice a faptei, operaţiune posibilă numai la judecata în fond a cauzei şi care nu este posibilă pe calea contestaţiei la executare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 737 din 19 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentinţe, cu motivarea că, deşi s-a redefinit noţiunea de „consecinţe deosebit de grave”, aplicarea legii penale mai favorabile presupune menţinerea încadrării juridice, schimbarea acesteia fiind de esenţa judecării în fond a cauzei, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa prin sentinţa atacată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul a declarat recurs, reiterând criticile formulate în apel.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că prin OG nr. 207/2000 sintagma „consecinţe deosebit de grave”, prevăzută de art. 146 C. pen., a fost redefinită sub aspectul cuantumului pagubei produse prin infracţiune.
Potrivit art. 461 lit. d) C. proc. pen., se poate face contestaţie contra executării hotărârii penale, printre altele, atunci când se invocă un caz de micşorare a pedepsei.
Totodată, potrivit art. 15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, având în vedere şi alte elemente, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
În speţă, s-a reţinut în fapt că în perioada decembrie 1998 – februarie 1999, inculpatul G.G. împreună cu coinculpatul M.N., ambii neîncadraţi în muncă, au hotărât să-şi asigure mijloacele de existenţă prin sustragerea de autoturisme, dezmembrarea lor şi apoi vânzarea componentelor şi împărţirea banilor. Astfel au procedat în zilele de 31 decembrie 1998, 20 ianuarie 1000, 30 ianuarie 1999 şi 22 februarie 1999, autoturismele fiind duse în comuna Dămăroaia, la numitul T.C. care i-a ajutat la dezmembrare. Cu ultimul autoturism sustras la data de 22 februarie 1999, după ce i-au schimbat plăcuţele de înmatriculare, inculpaţii s-au plimbat, inculpatul G.G. fiind depistat de organele de poliţie, conducându-l fără a poseda permis de conducere.
În raport de faptele comise, modul de operare, prejudiciul cauzat părţii vătămate şi persoana inculpatului, se apreciază că deşi a intervenit OG nr. 207/2000, aplicarea dispoziţiilor art. 15 C. pen., care este facultativă, nu se impune, pedeapsa aplicată fiind în limite legale.
Aşa fiind, corect instanţele au respins contestaţia la executare făcută.
Pentru considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat din care, onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 737 din 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2281/2003. Penal. Reabilitare. Recurs în anulare | CSJ. Decizia nr. 2284/2003. Penal. înterupere executare... → |
|---|
