CSJ. Decizia nr. 2277/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2277/2003
Dosar nr. 912/2003
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 309 din 2 aprilie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în fond după casare cu trimitere, a condamnat pe inculpatul B.N. la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., precum şi la pedeapsa complementară a degradării militare, prevăzută de art. 67 din acelaşi cod, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., de perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin. (1), cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen. şi de contaminare venerică prevăzută de art. 309 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă de la 8 ianuarie 2000, la zi.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi art. 999 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească părţii civile S.N.C., în solidar cu inculpatul G.A., 2.000.000 lei despăgubiri civile.
S-a reţinut că inculpatul a lipsit-o de libertate pe partea vătămată S.N.C. pe timpul cât coinculpatul G.A. a întreţinut raporturi sexuale normale, anale şi orale cu aceasta, la rândul său, a întreţinut raporturi sexuale prin constrângere cu aceeaşi parte vătămată şi le-a contaminat veneric pe martorele V.M. şi D.M.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpatul a declarat apel, solicitând achitarea, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 303 din 4 iunie 2002, a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că susţinerile inculpatului sunt infirmate de probele dosarului, respectiv declaraţiile părţii vătămate, constatările consemnate în certificatul medico-legal, fotografiile părţilor vătămate găsite la domiciliul aceluiaşi inculpat şi faptul că acesta era contaminat cu sifilis.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2622 din 20 noiembrie 2002, a admis recursul declarat de inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat Decizia penală atacată şi a trimis cauza aceleaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.
Instanţa de recurs a reţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată de judecătorii D.P. şi E.P., aceasta din urmă fiind incompatibilă în raport de împrejurarea că, în aceeaşi cauză, în şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2001, a pus concluzii ca procuror, cerând respingerea apelului declarat de inculpat.
Prin Decizia penală nr. 13 din 21 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, rejudecând după casare cu trimitere apelul declarat de inculpatul B.N. împotriva hotărârii primei instanţe, a decis respingerea acestuia, ca nefondat, cu motivarea că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt, în baza probelor administrate.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, inculpatul B.N. a declarat prezentul recurs, reiterând susţinerile din apel privind lipsa vinovăţiei şi stabilirea eronată a stării de fapt. În subsidiar, prin apărător şi personal având ultimul cuvânt, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt în baza probatoriului administrat în cauză. Sunt de reţinut în acest sens, concordant cu declaraţia părţii vătămate şi a coinculpatului, caracterul de pretext al închirierii apartamentului la o chirie simbolică pentru atragerea părţii vătămate în scopul de a o viola, precum şi faptul încălzirii unei oale cu apă la aragaz şi spălarea victimei, pe faţă şi pe corp în vederea ştergerii urmelor infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi perversiuni sexuale. Totodată, din certificatul medico-legal rezultă că partea vătămată prezenta fisuri anal sângerânde, respectiv urmele unui raport sexual recent. Pe de altă parte, deşi inculpatul ştia că suferă de o boală venerică, a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată.
Totodată, pedeapsa aplicată acestui inculpat este just individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de natură a asigura realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei stabilite prin art. 25 din acelaşi cod, la stabilirea fiecărei pedepse pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa instanţa de fond având în vedere gravitatea deosebită a faptelor comise, modul şi condiţiile concrete în care au fost săvârşite infracţiunile, urmările acestora, precum şi conduita inculpatului înainte şi după comiterea faptelor.
Susţinerile inculpatului în sensul nevinovăţiei sale nu au suport în probele dosarului.
Ca atare, vinovăţia inculpatului rezultând cu certitudine din probele administrate, iar pedeapsa fiind just individualizată, împrejurări în raport de care criticile formulate în recurs se constată a fi neîntemeiate, respingând apelul declarat de către acesta şi menţinând sentinţa atacată, instanţa de apel a pronunţat o decizie ce nu este supusă cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., vizate de către inculpat prin recursul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri.
Totodată, examinând cauza şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul B.N. ca nefondat.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), cu referire la art. 357 C. proc. pen., din pedeapsa aplicată acestui inculpat se va deduce pedeapsa executată în arest preventiv, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 13 din 21 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 8 ianuarie 2000, la 15 mai 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2276/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2279/2003. Penal → |
|---|
