CSJ. Decizia nr. 2280/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2280/2003
Dosar nr. 900/2003
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 379/ P din 30 mai 2001, Tribunalul Timiş a dispus următoarele:
În baza dispoziţiilor art. 215 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice în condiţiile art. 334 C. proc. pen., din art. 215 alin. (2), (3) şi (5), cu aplicarea art. 41 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.V. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în limitele art. 71 C. pen.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 291 Teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a mai condamnat la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, a constatat graţiate condiţionat şi integral pedepsele aplicate, pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 Teza I C. pen. şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.
În conformitate cu dispoziţiile art. 335 alin. (2) C. pen., după reunirea la prezenta cauză a sentinţei penale nr. 825 din 17 martie 1999 a Judecătoriei Timişoara, definitivă, pe care a desfiinţat-o, a hotărât astfel:
În baza dispoziţiilor art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) şi art. 43 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.D. la un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în limitele art. 71 C. pen.
A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 108/99 din 16 iunie 2000 şi emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei hotărâri.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului din perioadele 18 septembrie 1997 – 29 octombrie 1997; 9 decembrie 1997 – 22 ianuarie 1998 şi 18 iulie 2000 – 10 ianuarie 2001, constatând executată pedeapsa aplicată.
A menţinut măsura liberării condiţionate aplicată prin sentinţa penală nr. 23 din 5 ianuarie 2001 a Judecătoriei Timişoara în dosarul nr. 493/2001.
În baza dispoziţiilor art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 43 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza dispoziţiilor art. 291 Teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen. şi art. 43 C. pen., l-a mai condamnat la o lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, a constatat graţiate condiţionat şi integral pedepsele aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 Teza I C. pen., şi a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.
În temeiul dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., a anulat înscrisurile falsificate de către inculpat.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul, în solidar, la plata sumei de 91.295.231 lei despăgubiri civile către partea civilă S.C. C. S.A. Nădrag.
În baza dispoziţiilor art. 190 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul M.D. la plata sumei de 4.000.000 lei, reprezentând costuri de expertiză către Biroul experţilor tehnici Timişoara, în contul C.E.C. Timişoara nr. 2511011030911.
Inculpaţii au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispoziţiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 1996 – 1997, inculpatul M.D. a îndeplinit funcţia de şef birou desfacere – transport din cadrul S.C. C. S.A. Nădrag şi, în această calitate, avea ca atribuţii de serviciu, printre altele, facturarea livrărilor de produse şi servicii către terţi, completarea fişelor de gestiune, prin operarea intrărilor şi ieşirilor, în baza notelor de predare şi a avizelor de expediere, marfa neputând fi eliberată fără comandă, fără delegaţie şi plata pe loc pentru societăţile cu capital privat, decât dacă avea avizul prealabil al conducerii societăţii, conform dispoziţiei nr. 185 din 19 aprilie 1996, emisă de conducerea acesteia.
Aşa fiind, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, inculpatul a întocmit în fals acte, în baza cărora, inculpatul M.V., asociat şi administrator al S.C. F. S.R.L. Satu Mare, a achiziţionat cantitatea de 19.800 kg tablă, în valoare de 55.868.563 lei şi respectiv 8.500 kg lanţ industrial, în valoare de 35.426.668 lei, fără a avea avizul conducerii societăţii, pentru a putea obţine produsele respective fără plata pe loc a acestora la livrare, preţul nefiind plătit nici ulterior.
Pentru a induce în eroare conducerea societăţii, cu privire la prejudiciul cauzat şi situaţia reală, inculpatul M.D. a întocmit o serie de acte false, precum: dispoziţii de livrare către societăţi cu capital de stat, note de restituire a unor produse, facturi, procese verbale de compensare a unor datorii reciproce cu S.C. F. S.R.L., administrată de celălalt coinculpat.
Totodată, inculpatul M.V. a întocmit şi s-a folosit de actele falsificate de inculpatul M.D., iar pentru a i se pierde urma, în luna iunie 1997, şi-a schimbat numele, iar firma S.C. F. S.R.L. a concesionat-o altei persoane, în aceeaşi perioadă.
Prejudiciul cauzat S.C. C. S.A. Nădrag nu a fost recuperat.
Această stare de fapt a fost dovedită cu probatoriul administrat la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile falsificate şi depuse la dosar, declaraţii de martori, note de constatare, expertiză, precum şi interogatoriile inculpatului M.D.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.V., solicitând achitarea sa pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289, în infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen., cu aplicarea unei pedepse în condiţiile art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 21/ A din 29 ianuarie 2003, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.V., apreciind că, prima instanţă, în baza probelor administrate la dosar, a reţinut în mod corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, făcând o corectă încadrare în dispoziţiile legale susmenţionate.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii primei instanţe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.V., care prin apărătorul său a cerut trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, întrucât soluţionarea acesteia s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la citarea inculpatului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile legale şi critica invocată, Curtea Supremă va admite recursul declarat de inculpat, însă pentru alte motive decât cele invocate de acesta prin apărătorul său.
Astfel, analizând probatoriul administrat la dosarul cauzei, se constată că, instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt, însă acestea au greşit atunci când au dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, fapte prevăzute de art. 289 şi respectiv art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în loc de infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
Potrivit dispoziţiilor art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constituie infracţiunea de fals intelectual falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar, potrivit art. 150 alin. (2) din acelaşi cod, înscris oficial este orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 şi anume autorităţi publice, instituţii publice, persoane juridice, servicii de interes public.
Or, în cauză, inculpatul M.V., în calitate de asociat şi administrator la S.C. F. S.R.L. Satu Mare, a întocmit şi s-a folosit de actele false de livrare a mărfurilor emise de coinculpatul M.D., cu scopul de a induce şi menţine în eroare societatea prejudiciată.
Cum, înscrisurile falsificate şi folosite de inculpat au fost întocmite în numele unei persoane juridice de interes privat şi nu cu caracter public, este greşită încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 289 şi art. 291 C. pen., încadrarea corectă fiind aceea în dispoziţiile art. 290 C. pen., întrucât inculpatul a falsificat şi folosit înscrisuri sub semnătură privată, iar nu înscrisuri oficiale.
În consecinţă, pentru acest motiv recursul urmează să fie admis, să fie casate hotărârile atacate şi să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor de fals din infracţiunea prevăzută de art. 289 şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată către mediu şi să se constate în conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, că pedeapsa aplicată pentru această infracţiune, este graţiată integral şi condiţionat.
Referitor la critica formulată de apărare care viza nelegala citare a inculpatului de către prima instanţă, Curtea Supremă o constată nefondată, întrucât acesta a fost legal citat la adresa indicată în cursul urmăririi penale, adresă pe care nu şi-a schimbat-o ulterior, sau cel puţin nu a dat o astfel de declaraţie organelor de drept prin care să indice un alt loc unde să fie citat.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen., în caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia învinuitului sau inculpatului acesta este citat la noua adresă numai dacă a încunoştiinţat organul de urmărire penală sau instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul de cercetare judicios apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180, că s-a produs o schimbare de adresă.
Aşa fiind, din procesul verbal încheiat de Poliţia municipiului Baia Mare, privind executarea mandatului de aducere a inculpatului M.V. dispus de instanţă, a rezultat că, inculpatul locuia în continuare la adresa indicată de acesta în cursul urmăririi penale, şi unde a şi fost citat, însă momentan era plecat împreună cu întreaga familie la tratament.
Mai mult decât atât, instanţa a dispus citarea inculpatului şi conform procedurii art. 177 C. proc. pen., situaţie în care, motivul de nelegalitate invocat este nefondat.
În concluzie, pentru argumentele mai sus expuse, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat şi va dispune în sensul celor arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea asigurată inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 21/ A din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia penală atacată precum şi sentinţa penală nr. 379 din 30 mai 2001 a Tribunalului Timiş, numai cu privire la greşita încadrare juridică dată faptelor de fals şi uz de fals, prevăzute de art. 289 şi respectiv art. 291 C. pen.
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text în baza căruia îl condamnă pe inculpat la un an închisoare.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 constată că pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru infracţiunea, prevăzută de art. 290 C. pen., este graţiată integral şi condiţionat.
Atrage atenţia inculpatului M.V. asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată recurentului inculpat M.V., în sumă de 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2279/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2281/2003. Penal. Reabilitare. Recurs în anulare → |
|---|
