CSJ. Decizia nr. 2317/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2317/2003
Dosar nr. 3977/2002
Şedinţa publică din 16 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 308 din 5 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat calificarea infracţiunii, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. e), g) şi i) şi alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 208 şi art. 209 lit. e), g) şi i) alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), (3 infracţiuni) cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul D.C., la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat inculpatul la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i), cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A obligat inculpatul în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., la 4.000.000 lei părţii civile L.N. şi la 308.657.438 lei, despăgubiri civile către SC D. SA, cu aplicarea indicelui de inflaţie de la data rămânerii definitive a sentinţei, până la achitarea totală.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 12 noiembrie 1999, la zi (5 aprilie 2002).
A făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 30 august 1999, inculpatul D.C. a sustras din autoturismul părţii civile L.N. bunuri în valoare de 4.000.000 lei (borsetă, telefon mobil, permis de conducere, 200 dolari SUA), bunuri ce s-au descoperit asupra sa.
La data de 30 octombrie 1999, inculpatul a pătruns prin spargerea geamului de la portieră în autoturismul, proprietatea SC M.2000, de unde a sustras acte ale firmei, ce s-au găsit în autoturismul proprietatea sa.
La data de 4 noiembrie 1999, acelaşi inculpat a sustras autobasculanta, aparţinând SC D. SA Bucureşti, pe care a încercat să o pornească, fiind surprins de martori, care l-au reţinut.
Situaţia de fapt a fost reţinută pe baza proceselor verbale de constatare încheiate de organele de cercetare penală, declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor şi ale inculpatului.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere pericolul social concret al infracţiunilor comise şi persoana inculpatului care este recidivist şi a avut o conduită nesinceră.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul D.C.
Printr-un prim motiv de apel, parchetul a criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate, spre minimul prevăzut de lege, deşi inculpatul este recidivist cu multiple condamnări anterioare tot pentru fapte de acelaşi gen, a avut o comportare total nesinceră, ceea ce demonstrează o anumită perseverenţă infracţională.
Parchetul a mai criticat hotărârea primei instanţe şi pentru omisiunea de a se pronunţa cu privire la infracţiunea, prevăzută de art. 271 alin. (4) C. pen., având în vedere că printr-o hotărâre penală anterioară i s-a interzis inculpatului de a se mai afla pe raza municipiului Bucureşti, încălcând această măsură de siguranţă.
Printr-un ultim motiv de apel, parchetul a solicitat să se aplice faţă de inculpat măsura de siguranţă a interzicerii de a se mai afla în municipiul Bucureşti o anumită perioadă de timp.
Prin concluziile orale, reprezentantul Ministerului Public a declarat că, renunţă la cel de-al doilea motiv de apel.
La rândul său, inculpatul D.C. a criticat sentinţa, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că nu este autorul furturilor şi a făcut această dovadă cu probele care s-au administrat în cauză.
Prin Decizia penală nr. 485 din 9 august 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat sentinţa penală în parte şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi repune pedepsele aplicate în individualitatea lor.
1. Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea, prevăzută de art. 108 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) şi i) şi alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) şi i) şi alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpatul D.C. la 5 ani închisoare (fapta din 30 august 1999).
2. Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), texte de lege în baza cărora îl condamnă pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare (fapta din 30 octombrie 1999).
3. Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora îl mai condamnă pe inculpat, la 8 ani închisoare (fapta din 4 noiembrie 1999).
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., contopeşte pedeapsa aplicată astfel că, în final, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi 5 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.
În baza art. 116 C. pen., interzice inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului Bucureşti, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Respinge ca nefondat apelul inculpatului.
Comută prevenţia, pentru inculpat de la 12 noiembrie 1999, la 9 august 2002.
Obligă pe apelantul inculpat să plătească 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei, onorariu avocat oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, susţinând în principal nevinovăţia în săvârşirea infracţiunilor, referitor la prima infracţiune, se arată că se afla la acel moment la Bingo Ploieşti.
Referitor la celelalte două fapte se susţine că nu se face vinovat de săvârşirea acestora, neavând cunoştinţă de bunurile sustrase. Se arată că instanţa a nu a analizat şi coroborat declaraţiile date de O.C. şi Ş.V., motiv pentru care se impune achitarea inculpatului, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar, se solicită reducerea pedepsei faţă de circumstanţele personale ale inculpatului.
În sfârşit, se invocă nulitatea absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât lipseşte încheierea din 7 august 2002 premergătoare pronunţării deciziei penale şi ca atare se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Curtea, luând în examinare excepţia nulităţii absolute invocată în apărare de inculpat, motivat de lipsa încheierii de şedinţă din data de 7 august 2002, prin care s-a dispus amânarea pronunţării în cauză, constată că aceasta se află anexată la fila din dosar, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 197 C. proc. pen., susţinerea fiind nefondată.
Analizând, susţinerile în opinia inculpatului care vizează nevinovăţia acestuia, Curtea constată următoarele:
Referitor la fapta de sustragere din 30 august 1999, pe care inculpatul o contestă că ar fi săvârşit-o aceasta este probată, prin declaraţia părţii vătămate L.N. De altfel, la percheziţia corporală efectuată la data de 6 noiembrie 1999, a fost găsită asupra sa legitimaţia eliberată, pe numele plutonierului L.N.
Referitor la cea de a doua infracţiune săvârşită în seara zilei de 5 noiembrie 1999, apărarea inculpatului este infirmată de recunoaşterea acestuia de către partea vătămată P.E., cât şi de declaraţiile martorilor O.C. şi Ş.V.
De asemenea, este infirmată şi apărarea inculpatului, privind săvârşirea celei de a treia fapte prin recunoaşterea inculpatului de către martora C.D., care descrie în mod amănunţit persoana inculpatului.
De altfel, bunurile sustrase prin săvârşirea celor trei infracţiuni au fost găsite cu ocazia percheziţiei corporale şi a autoturismului acestuia.
Ca atare, apărările inculpatului sub aspectul nevinovăţiei sale sunt nefondate şi neexistând alte temeiuri care să conducă la o soluţie favorabilă, recursul acestuia va fi respins, ca nefondat.
Sub aspectul individualizării pedepselor, se constată că, instanţa a dat semnificaţia cuvenită criteriilor de individualizare judiciare a pedepsei aplicându-i inculpatului recidivist – autor a trei infracţiuni de furt calificat, pedepse orientate spre minim.
Trebuie reţinut de asemenea că, inculpatul a mai fost condamnat, pentru infracţiunile de furt calificat şi tâlhărie în perioada 1989 – 1998, comportamentul vădit nesincer cât şi atitudinea de obstrucţionare a înfăptuirii justiţiei, nu justifică reducerea cuantumului pedepselor, necesare pentru reeducarea şi prevenirea făptuirii altor infracţiuni.
Pentru considerentele arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.C., pe care-l va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D. C., împotriva deciziei penale nr. 485 din 9 august 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 100.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2316/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2319/2003. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
