CSJ. Decizia nr. 2559/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2559/2003
Dosar nr. 1282/2003
Şedinţa publică din 29 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 369 din 18 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost condamnat inculpatul O.I., prin schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii şi a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., după cum urmează:
- în baza art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. d) şi e) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 15 ani închisoare;
- în baza art. 201 alin. (2) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. d) şi c) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare;
- în baza art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi
- în baza art. 20, raportat la art. 201 alin. (2) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat la zi timpul arestării preventive cu începere de la 3 iulie 2002.
Inculpatul a fost obligat la 20.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale către partea vătămată M.M. şi la 10.000.000 lei cu acelaşi titlu către partea vătămată M.E., pentru ambele prin reprezentantul legal M.I.
S-a reţinut pe baza probelor administrate, că, din anul 1995, inculpatul a intrat în relaţii de concubinaj cu M.I., care avea în întreţinere minorele M.M. şi M.E., în vârstă, la data începerii concubinajului de 5 ani şi respectiv, un an (născute dintr-o căsătorie anterioară).
Pe fondul consumului de alcool şi a unor bănuieli că M.I. întreţine relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, în lipsa acesteia de la domiciliu, inculpatul, în perioada 1995 –2002, a obligat-o pe minora M.M. la raport sexual normal şi anal, în mai multe rânduri, fapte stabilite şi prin raportul de expertiză medico-legală efectuat.
Din luna martie 2002, tot sub influenţa băuturilor alcoolice şi în lipsa concubinei, inculpatul a încercat, în repetate rânduri, să întreţină raport sexual normal şi anal şi cu minora M.E., dar datorită incompatibilităţii organelor sexuale, raporturile sexuale nu au fost consumate.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 23/ P din 30 ianuarie 2003, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa şi în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din art. 201 alin. (2) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. d) şi e) C. pen., în art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, texte în baza cărora a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
De asemenea, a schimbat încadrarea juridică din art. 20, raportat la art. 201 alin. (2) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. d) şi e) C. pen., în art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, texte în baza cărora a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a motivat că, faptele inculpatului constând în aceea că, în perioada 1995 – 2002, la intervale scurte de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a întreţinut raporturi sexuale anale cu minora M.M. şi a încercat să întreţină asemenea relaţii şi cu minora M.E., relaţii sexuale ce nu s-au consumat independent de voinţa acestuia, contravin bunelor moravuri şi au produs scandal public ca urmare a indignării produse persoanelor care au luat cunoştinţă de aceste fapte, astfel că infracţiunea săvârşită este aceea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea linişti publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul.
Parchetul a criticat hotărârea cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de perversiune sexuală în aceea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. S-a motivat că, faptele inculpatului de a întreţine raporturi sexuale pe cale anală cu minora M.E. şi de a încerca să întreţină astfel de raporturi şi cu minora M.M. realizează conţinutul infracţiunii, prevăzute de art. 201 C. pen., respectiv tentativă la această infracţiune, cum corect a reţinut instanţa de fond.
Prin recursul său, inculpatul a solicitat să-i fie redusă pedeapsa aplicată.
Ambele recursuri sunt întemeiate, potrivit celor ce urmează.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen. (text modificat prin Legea nr. 197/2000 şi OUG nr. 89/2001), constituie infracţiunea de viol: „Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”.
Actul sexual se poate realiza prin raporturi sexuale, relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, perversiuni sexuale.
Folosind sintagma „De orice natură” atunci când se referă la actul sexual, textul care incriminează infracţiunea de viol are deci în vedere toate modurile prin care el se poate realiza, fie între persoane de sex diferit, fie între persoane de acelaşi sex.
Ca atare, dacă s-ar accepta critica formulată prin recursul procurorului, ar însemna ca inculpatul să fie condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă, întrucât art. 201 alin. (2) şi (4) C. pen., sancţionează actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau dacă au produs scandal public cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani şi în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere.
Este deci evident că faptele inculpatului de a avea raporturi sexuale normale şi anale (de orice natură) cu minora M.E. şi de a încerca aceleaşi acte cu minora M.M. (în condiţiile reţinute corect de instanţe), ambele minore fiind sub vârsta de 14 ani şi aflându-se în îngrijirea şi ocrotirea inculpatului, constituie numai infracţiunea de viol (în încadrarea reţinută), întrucât aceste fapte au fost realizate prin constrângere şi profitând de imposibilitatea minorelor (datorită vârstei fragede) de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Oricum, condiţia (suplimentară) prevăzută de art. 201 C. pen., aceea ca faptele să se fi săvârşit în public sau să fi produs scandal public nu este realizată în cauză.
Aceasta, întrucât faptele, s-au consumat în locuinţa inculpatului şi au fost cunoscute de cei câţiva martori (rude ale părţilor vătămate) în mod indirect şi numai după începerea urmăririi penale.
Nici încadrarea juridică în infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, reţinută de instanţa de apel, nu este corespunzătoare faptelor săvârşite de inculpat, deoarece obiectul ocrotirii penale este deosebit, subiectul pasiv nu poate fi decât statul, iar latura obiectivă desemnată în alin. (1) al art. 321 C. pen., prin acţiunea şi prin rezultatul ce sunt caracteristice formei simple a infracţiunii, nu este realizată.
În consecinţă, ambele recursuri declarate în cauză sunt întemeiate, în sensul că faptele inculpatului constituie infracţiunea unică de viol în încadrarea, prevăzută de art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., atunci când victimă a fost minora M.M. şi tentativă la această infracţiune art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. d) şi e) din acelaşi cod, când victimă a fost minora M.E.
Drept urmare, recursurile fondate pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică) vor fi admise şi, casându-se ambele hotărâri, numai cu privire la acest aspect, se va dispune schimbarea încadrării juridice în sensul mai sus-arătat şi menţinerea pedepselor aplicate inculpatului, pentru infracţiunea de viol şi tentativă la această infracţiune, respectiv 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea aceloraşi drepturi, aceste pedepse fiind just individualizate de instanţa de fond.
În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi. Totodată, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Din pedeapsa rezultantă se va deduce la zi timpul arestării preventive şi se va dispune ca onorariul avocatului din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul O.I. împotriva deciziei penale nr. 23/ P din 30 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 569 din 18 noiembrie 2002 a Tribunalului Constanţa, numai cu privire la încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi pune pedepsele în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen. şi art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) (2 infracţiuni), în infracţiunile, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., text în baza căruia condamnă pe inculpat la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. şi art. 20, raportat la art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., text în baza căruia condamnă pe inculpat la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 iulie 2002, la 29 mai 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2537/2003. Penal. Decretul 328/1966. Recurs în... | CSJ. Decizia nr. 2560/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
