CSJ. Decizia nr. 2536/2003. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2536/2003
Dosar nr. 1152/2003
Şedinţa publică din 28 mai 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 440 din 16 aprilie 2002, Judecătoria Piatra Neamţ a condamnat pe inculpatul Ţ.I., chemat în judecată la plângerea prealabilă a părţii vătămate D.D., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea vătămată şi în temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile D.D. suma de 5.000.000 lei cu titlu de daune materiale şi respectiv, 5.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 188 din Legea nr. 3/1978, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.509.750 lei către partea civilă Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, sumă ce urmează să fie reactualizată la data executării.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
Prin plângerea depusă la judecătoria Piatra Neamţ sub nr. 7554 din 15 august 2001, partea vătămată D.D. l-a chemat în judecată pe inculpatul Ţ.I., solicitând condamnarea lui, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., deoarece la data de 27 iulie 2001, în jurul orelor 20,00, pe fondul unei mai vechi stări conflictuale, acesta a lovit-o cu un corp contondent. În urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni de tipul fracturii piramidei nazale, escoriaţii şi echimoze, ce au necesitat pentru vindecare 16-17 zile îngrijiri medicale.
S-a mai reţinut că, prezent în instanţă, inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea faptei pentru care a fost chemat în judecată, susţinând că a fost agresat de partea vătămată, iar pentru a se apăra, a lovit-o pe aceasta cu pumnul în regiunea feţei.
Considerând că această hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea legii, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (4) pct. 7 şi pct. 71C. proc. pen., împotriva ei a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, criticând-o în sensul că, faptei comise de inculpat i s-a dat o greşită încadrare juridică prin reţinerea stării de recidivă, iar instanţa nu s-a pronunţat cu privire la menţinerea sau revocarea liberării condiţionate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), există recidivă când după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Pe de altă parte, conform art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii.
Din copia cazierului judiciar, rezultă că inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 72 din 6 martie 2000 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin neapelare la 24 martie 2000, ca urmare a contopirii unor pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 515 din 12 mai 1999 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin neapelare şi sentinţa penală nr. 21 din 10 februarie 1999 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr. 283 din 10 iunie 1999 a Curţii de Apel Galaţi, pentru săvârşirea în minorat a infracţiunilor de furt calificat (2 fapte), violare de domiciliu şi tâlhărie, prevăzută de art. 208 alin. (1) lit. g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 208 alin. (1), art. 209 lit. g) şi i), art. 192 alin. (2) şi art. 211 alin. (2) lit. d) şi e), toate cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
Aşadar, inculpatul fiind condamnat anterior pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, instanţa trebuia să constate că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 38 lit. a) C. pen. şi că pedepsele anterioare nu pot constitui primul termen al recidivei.
Potrivit art. 61 alin. (1) C. pen., pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor de până la 5 ani închisoare.
Din cuprinsul fişelor de cazier judiciar, rezultă că inculpatul a fost arestat la 12 octombrie 1998 şi liberat condiţionat la 18 octombrie 2000, având un rest de executat de 358 zile închisoare.
Or, fapta dedusă judecăţii a fost comisă la 29 iulie 2001, deci în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, respectiv 20 octombrie 2001, iar instanţa a omis să se pronunţe asupra menţinerii sau revocării liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 358 zile închisoare ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară.
Cum infracţiunea de lovire sau alte violenţe nu face parte dintre cele prevăzute de art. 61 alin. (2) C. pen., pentru care revocarea liberării condiţionate este obligatorie, inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă şi se află la o vârstă tânără, se apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se menţine revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 358 zile închisoare ce a mai rămas de executat de acesta, din pedeapsa anterioară.
Pe de altă parte, ţinând seama că inculpatul nu este recidivist a fost condamnat la un an închisoare, iar fapta pentru care a fost condamnat nu este exceptată de la graţierea intervenită prin Legea nr. 543/2002, se impune a se constata graţierea integrală şi condiţionată a acestei pedepse, prin aplicarea art. 1 şi art. 7 din actul de clemenţă sus-menţionat, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4141, raportat la art. 385 lit. d) C. proc. pen., urmează ca recursul în anulare să fie admis.
Se va casa hotărârea atacată numai cu privire la reţinerea prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), dispoziţii care urmează să fieînlăturate şi aplicarea Legii graţierii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 urmează să se constate că pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului Ţ.I., pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este graţiată integral şi condiţionat.
Se va face aplicarea art. 7 din aceeaşi lege.
Se va menţine liberarea condiţionată pentru restul de 358 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 72 din 6 martie 2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 440 din 16 aprilie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ, privind pe inculpatul Ţ.I.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la:
- reţinerea prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), dispoziţii pe care le înlătură ş.
- aplicarea Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată că pedeapsa de un an închisoare, aplicată inculpatului Ţ.I., pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., este graţiată integral şi condiţionat.
Face aplicarea art. 7 din legea sus-menţionată.
Menţine liberarea condiţionată pentru restul de 358 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 72 din 6 martie 2000 a Tribunalului Galaţi.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2535/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2537/2003. Penal. Decretul 328/1966. Recurs în... → |
|---|
