CSJ. Decizia nr. 2651/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2651/2003

Dosar nr. 1472/2003

Şedinţa publică din 3 iunie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 63 din 23 ianuarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins cererea formulată de condamnatul C.N. de întrerupere a executării pedepsei de 13 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 581 din 16 noiembrie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3140 din 4 iulie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.

Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că în cauză nu este îndeplinită cerinţa, prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 din acelaşi cod, respectiv „..când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie..".

În acest sens, s-a reţinut că referatul de anchetă socială a relevat că la domiciliul comunicat de condamnat, respectiv comuna Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, tatăl lui, C.P., locuieşte într-un apartament proprietate personală compus din 2 camere, mobilate modest şi întreţinute corespunzător unei igiene medii, iar îngrijirea lui este asigurată de o soră, B.E.

Împotriva sentinţei, condamnatul a declarat apel, motivul invocat fiind, în opinia sa, existenţa, în cauză, a condiţiei împrejurări speciale care reclamă întreruperea, de către el, a executării pedepsei, pentru a-i asigura tatălui lui o îngrijire necesară întreţinerii sănătăţii.

Prin Decizia penală nr. 117 din 27 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.

Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată în apel, condamnatul a declarat recurs, cale de atac motivată pe considerentul îndeplinirii condiţiei situaţiei speciale a familiei sale, respectiv a tatălui, pentru îngrijirea căruia fiind necesară întreruperea, de către el, a executării pedepsei.

Recursul declarat de condamnat nu este fondat.

Potrivit prevederilor art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazul şi în condiţiile înscrise în art. 453 din acelaşi cod, iar la lit. c) a primului aliniat al acestui text de lege, se enunţă cazul „când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru .. familie..

Din ancheta socială efectuată, nu s-au desprins astfel de împrejurări speciale, gravitatea şi urgenţa cărora să producă urmări imediate, negative, pentru tatăl condamnatului.

Faţă de cele expuse, se reţine că nu sunt întrunite cerinţele, prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnat să fie respins, ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.N., împotriva deciziei penale nr. 117/ A din 27 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 550.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2651/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs