CSJ. Decizia nr. 2765/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2765/2003
Dosar nr. 432/2003
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 174 din 14 mai 2002, Tribunalul Bacău a condamnat-o pe inculpata C.L. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 1.860.000 lei către Spitalul Bacău, cu titlu de despăgubiri civile şi la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că, anterior datei de 9 noiembrie 2001 şi la această dată, la domiciliul său, l-a lovit pe fiul ei de 2 ani, C.A.S., cu şi de corpuri contondente, producându-i grave leziuni ce au dus la decesul minorului la data de 11 noiembrie 2001.
A mai stabilit instanţa că inculpata convieţuia în concubinaj cu B.I. cu care avea unul din copii, iar alţi doi proveneau din relaţii anterioare, printre care şi copilul C.A.S., ce avea în noiembrie 2001 vârsta de 2 ani şi o lună.
Faţă de acesta din urmă, inculpata avea de multe ori o atitudine violentă, îl lovea des, nemulţumită fiind că era bolnăvicios şi urina peste tot, ceilalţi copii având constituţii mai solide.
Între 5-9 noiembrie 2001, minorul C.A.S. a fost lovit cu pumnii, cu picioarele şi izbit cu capul de pereţi şi de pat, iar la 9 noiembrie 2001, înainte de a pleca la spital cu copilul cel mai mare, l-a lovit din nou, apoi s-a internat în spital cu copilul rezultat din concubinaj care era bolnav.
După plecarea inculpatei, în jurul orelor 21,00, copilului i s-a făcut rău, a fost anunţată salvarea, dar cu toate îngrijirile medicale acordate nu i s-a salvat viaţa şi a decedat la 11 noiembrie 2001.
Cauza decesului, conform concluziilor medico-legale, a fost hemoragia ca urmare a traumatismului cranio-encefalic acut, leziuni produse prin loviri active, şi cu o mare încărcătură de agresivitate, înlăturându-se susţinerile inculpatei şi ale concubinului în sensul că s-ar datora căderii copilului de pe scaun.
Astfel, tribunalul a apreciat că fapta inculpatei nu poate fi încadrată în infracţiunea de omor, deoarece moartea victimei s-a produs din culpa inculpatei, care nu a avut în întregime reprezentarea faptelor sale, având un nivel redus de educaţie, că ea îşi lovise în timp copilul, pe care, dacă ar fi dorit să-l ucidă nimic nu ar fi împiedicat-o să acţioneze în acest sens.
Împotriva sentinţei a declarat apel parchetul, pentru nelegalitate, considerând că modalitatea concretă de comitere a faptei, indică existenţa intenţiei inculpatei de a suprima viaţa copilului, considerând greşită încadrarea juridică prevăzută de art. 183 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 409 din 3 decembrie 2002, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet, apreciind că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală, încadrarea juridică dată faptei, fiind în concordanţă cu prevederile legale şi situaţia de fapt reţinută.
S-a motivat în esenţă, de instanţa de control judiciar că, în cauză, nu se poate demonstra faţă de probele administrate, că inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-ar fi urmărit ar fi acceptat posibilitatea producerii lui, având în vedere că aceasta la acea dată avea în grijă 3 copii, fiind gravidă în luna a VII-a, că trăia în condiţii submodeste împreună cu concubinul, sora şi cumnatul ei, toţi cu greutăţi materiale şi grad redus de instrucţie, iar copilul în vârstă de 2 ani era bolnăvicios, plângea mai tot timpul şi urina peste tot, acesta fiind motivul „corecţiilor” violente pe care inculpata i le aplica.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a criticat hotărârile pronunţate pentru greşita încadrare juridică dată faptei, solicitând în esenţă, casarea hotărârilor atacate şi în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., având în vedere modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturilor, zonele vizate precum şi vârsta fragedă a victimei, toate acestea fiind elemente de natură a demonstra că inculpata a acţionat cu intenţia de a-i suprima viaţa minorului.
Recursul declarat este fondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de critica formulată şi prevederile legale, Curtea Supremă constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, însă au greşit atunci când au încadrat fapta săvârşită de inculpată în dispoziţiile art. 183 C. pen., încadrarea juridică corectă fiind cea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c),d C. pen.
Astfel, infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., spre deosebire de infracţiunea de omor, este caracterizată de împrejurarea că lovirile sunt comise cu intenţie, iar moartea victimei este rezultatul culpei infractorului care nu a prevăzut un atare rezultat, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Pe de altă parte, atunci când infractorul acceptă moartea victimei ca rezultat al faptei sale, poziţia subiectivă a acestuia trebuie apreciată nu numai în raport de modul cum el a acţionat, ci şi de precaritatea capacităţii de rezistenţă a victimei, situaţie în care, încadrarea juridică ce trebuie dată faptei este aceea de omor, săvârşit cu intenţie indirectă.
Aşa fiind, fapta inculpatei C.L. care în perioada 6-9 septembrie 2001 a lovit în mod repetat pe fiul său în vârstă de 2 ani şi o lună cu pumnii şi picioarele, cu obiecte contondente şi de corpuri dure (pereţi, mijloace apte să producă moartea), demonstrează că aceasta a avut reprezentarea că acţiunea sa violentă, îndreptată împotriva copilului în vârstă de numai 2 ani şi cu o rezistenţă fragilă a organismului putea să-i cauzeze moartea şi, chiar dacă nu a urmărit un atare rezultat, a acceptat totuşi, eventualitatea ca el să survină, ca o consecinţă a faptei sale.
Prin urmare, faţă de existenţa intenţiei în forma prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., fapta inculpatei trebuia încadrată în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) şi d) C. pen., iar nu în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat, va casa hotărârile atacate şi rejudecând în fond cauza, va aplica inculpatei o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege având în vedere lipsa antecedentelor penale şi atitudinea procesuală sinceră a acesteia, precum şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată inculpatei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, împotriva deciziei penale nr. 409 din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpata C.L.
Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 174/ D din 14 mai 2002 a Tribunalului Bacău, numai cu privire la încadrarea juridică reţinută.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen. şi o condamnă la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2764/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2766/2003. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
