CSJ. Decizia nr. 2769/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2769/2003
Dosar nr. 3132/2003
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 151 din 9 aprilie 2002, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul C.F., privind revizuirea sentinţei penale nr. 155 din 18 mai 2000 a Tribunalului Prahova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea de revizuire formulată, condamnatul C.F. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 155/2000 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1116 din 2 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, întrucât martorii audiaţi în această cauză au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.
A mai constatat instanţa de revizuire că prin sentinţa penală menţionată, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul C.F. la 8 ani închisoare în baza art. 269 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evadare, pedeapsă ce a fost adăugată la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2840/1998 a Judecătoriei Braşov, în executarea căreia se afla, având în final de executat 13 ani închisoare.
Astfel, s-a reţinut că la data de 15 septembrie 1999, inculpatul împreună cu alţi deţinuţi aflaţi în executarea unor pedepse, au fost scoşi la muncă în punctul de lucru P. la recoltatul cartofilor, în apropierea localităţii Feldioara.
Când s-a terminat lucrul, în jurul orelor 18,30, inculpatul împreună cu un alt deţinut, H.A.Z., au cerut permisiunea gardienilor să se depărteze pentru unele nevoi biologice. După ce s-au îndepărtat de grup, cei doi s-au urcat într-un autoturism, care îi aştepta în apropiere şi după câteva ore au trecut Republica Moldova.
În luna ianuarie 2000, inculpatul C.F. a fost identificat în Sibiu într-un apartament în care s-au găsit documente oficiale false pe numele celor doi.
Referitor la condamnarea subofiţerilor M.L., R.S.E. T.I.L., care au facilitat evadarea inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), s-a apreciat că aceasta nu înlătură răspunderea penală a inculpatului-revizuient pentru fapta sa.
Faţă de această situaţie, instanţa de fond a reţinut că motivele invocate de către revizuient nu se regăsesc în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cât şi condamnatul-revizuient.
În motivele invocate de parchet, hotărârea instanţei de fond este criticată sub aspectul temeiniciei, considerându-se că din actele aflate la dosar, există cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., în sensul că la judecarea cauzei ce a făcut obiectul sentinţei nr. 155/2000 a Tribunalului Prahova prin care C.F. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evadare la pedeapsa de 5 ani închisoare, situaţia de fapt a fost reţinută şi în baza unor depoziţii ale unor martori cum sunt M.L., T.I.L. şi R.S.E., subofiţeri în cadrul Penitenciarului Codlea, care în acel moment se aflau prezenţi la punctul de lucru.
Ulterior, prin sentinţa nr. 177 din 24 octombrie 2000, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, cei trei subofiţeri au fost condamnaţi şi pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe pronunţată de instanţa militară, a declarat apel numai inculpatul H.A.Z., care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 11 din 1 februarie 2001 a Curţii Militare de Apel.
Astfel, în motivele parchetului s-a arătat că cererea de revizuire este întemeiată, deoarece prin declaraţiile martorilor condamnaţi pentru mărturie mincinoasă s-a stabilit o altă situaţie de fapt şi pe cale de consecinţă pronunţarea unei hotărâri netemeinice.
În motivele de apel invocate de revizuient, s-a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică, deoarece se impunea admiterea cererii de revizuire atâta timp cât, ulterior condamnării sale, pentru infracţiunea de evadare s-a constatat că martorii din cauză au fost condamnaţi prin sentinţa nr. 177 din 24 octombrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Prin Decizia penală nr. 266 din 10 iunie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză de parchet şi condamnat, apreciind că, hotărârea pronunţată de tribunal este legală şi temeinică.
S-a motivat de către instanţa de control judiciar că la data de 24 octombrie 2000, Tribunalul Militar Teritorial a dispus prin sentinţa nr. 177/2000 condamnarea subofiţerilor M.L., R.S.E. şi T.I.L. la câte 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. d) din acelaşi cod, iar prin Decizia penală nr. 1116 din 2 martie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de parchet împotriva deciziei penale nr. 350 din 28 august 2000 a Curţii de Apel Ploieşti privind pe inculpatul C.F. doar în ceea ce priveşte majorarea pedepsei.
Prin urmare, s-a motivat în continuare de către instanţa de apel, prin Decizia nr. 1116, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie s-a casat Decizia şi sentinţa penală nr. 115 din 19 mai 2000 a Tribunalului Prahova numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pentru infracţiunea de evadare pe care a majorat-o, fiind respins recursul inculpatului, situaţie în care este de presupus că instanţa supremă, la pronunţarea acestei decizii a avut în vedere şi hotărârea de condamnare a celor trei subofiţeri pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, situaţie în care, a respins ca atare recursurile declarate de parchet şi condamnat privind sentinţa pronunţată de tribunal în cererea de revizuire formulată.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal a declarat recurs condamnatul C.F. care a reiterat în esenţă criticile formulate şi în faţa instanţei de apel, solicitând în esenţă admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate, iar pe fond revizuirea hotărârii de condamnare pentru motivul prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Recursul declarat de condamnat este nefondat urmând a fi respins ca atare, însă pentru alte considerente decât cele avute în vedere de instanţa de apel.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 394 lit. b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută şi atunci când un martor expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
Or, în speţa de faţă, este adevărat că prin sentinţa penală nr. 177 din 24 octombrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial, inculpaţii M.L., R.S.E. şi T.I.L. (martori în dosarul de condamnare al revizuientului) au fost condamnaţi atât pentru săvârşirea infracţiunii de înlesnire a evadării prevăzută de art. 270 alin. (1) teza II C. pen., cât şi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), dar această infracţiune a fost săvârşită în legătură cu declaraţiile mincinoase pe care aceştia le-au dat în faţa organelor de urmărire penală cu privire la condiţiile şi modalitatea în care inculpatul (în speţă revizuientul) C.F. şi coinculpatul H.A.Z. au evadat şi nu cu privire la nesăvârşirea infracţiunii pentru care aceştia au fost condamnaţi.
Prin urmare, cererea de revizuire formulată de petiţionar ar fi putut fi examinată prin prisma cazului de revizuire invocat, numai dacă prin săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă ar fi condus la stabilirea unei situaţii de fapt diametral opusă, care să demonstreze caracterul nelegal şi netemeinic al hotărârii definitive de condamnare atacată, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient C.F. împotriva deciziei penale nr. 266 din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2768/2003. Penal. Art.239, 289,291 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 2781/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
