CSJ. Decizia nr. 2823/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2823/2003
Dosar nr. 257/2002
Şedinţa publică din 12 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 324 din 17 septembrie 2002, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul M.F. la 16 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a computat din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 31 ianuarie 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească suma de 40.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă U.V., suma de 30.000.000 lei, daune morale părţii civile M.V.P., suma de 20.000.000 lei despăgubiri civile părţii civile R.D. şi la câte 1.000.000 lei prestaţie lunară pentru minorul M.V.P., începând de la 29 ianuarie 2002, până la majoratul acestuia, şi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 5.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pe fondul relaţiilor de duşmănie cât şi a consumului de băuturi alcoolice, în seara zilei de 28 ianuarie 2002, inculpatul a lovit, în mod repetat, cu pumnii şi picioarele, pe M.V., după care l-a aruncat într-o râpă, unde a fost descoperit în stare de comă, de către soţia sa.
Fiind transportat la spital, victima a decedat.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 411 din 3 octombrie 2002, a respins ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., reiterând motivele de casare invocate în apel.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare, invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că cele două instanţe au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul verbal şi planşele fotografice) întocmite cu ocazia cercetărilor locului faptei, raportul de constatare medico-legal, întocmit în urma necropsiei, avizat de I.M.L. Iaşi, declaraţiile martorilor M.C., M.Ş., M.D. şi M.N., coroborat cu declaraţiile inculpatului, care au fost analizate în considerentele hotărârilor pronunţate, rezultă că, la data de 28 ianuarie 2002, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la un local public, unde se afla şi victima M.V., cu care se afla în relaţii de duşmănie.
Dorind să se răzbune pe acesta, la plecare, inculpatul l-a urmărit şi în momentul când a ajuns în apropierea locuinţei sale, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi cu picioarele, în zone vitale, după care l-a aruncat într-o râpă, unde a fost descoperit a doua zi în stare de comă, decedând în drum spre spital.
Potrivit art. 179 lit. i) C. pen., omorul săvârşit în public, se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
În cazul infracţiunii de omor, făptuitorul acţionează cu intenţie directă sau indirectă.
Intenţia de a ucide rezultă în general din datele exterioare ale faptei comise, respectiv din modul în care a fost săvârşită, avându-se în vedere instrumentul vulnerant folosit, zona anatomică vitală, numărul şi intensitatea loviturilor, împrejurările în care a fost săvârşită, motivul care l-a determinat pe făptuitor şi scopul pe care acesta şi-a propus să-l atingă.
Spre deosebire de infracţiunea de omor, în cazul infracţiunii de lovire cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., moartea victimei este rezultatul preintenţionat, al unei fapte de lovire sau de vătămare corporală, urmarea mai gravă a decesului având loc datorită culpei atribuite făptuitorului.
Aceste condiţii speciale nu sunt redozate în speţă, inculpatul acţionând asupra victimei nu cu intenţia de a-i provoca vătămări corporale ci cu intenţia de a ucide, situaţie dovedită cu raportul de constatare medico-legală aflat la dosar, din care rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardiorespiratorii acute survenită în urma traumatismului toracic cu fracturi costale multiple şi de stern cu pneumotorax.
Topografia şi morfologia leziunilor pledează pentru producerea lor prin lovire cu corpuri dure şi comprimare de plan dur, existând o legătură de cauzalitate între leziuni şi deces, în condiţiile în care după lovirea repetată cu pumnii şi picioarele în regiunea abdominală, inculpatul a aruncat victima într-o râpă, unde a fost abandonată, pe timp de iarnă şi de noapte într-un loc izolat.
Referitor la pedeapsa de 16 ani închisoare, aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, instanţa de fond respectând criteriile stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la pericolul social al faptei, la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, la condiţiile concrete în care a fost comisă cât şi la circumstanţele sale personale.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă nici existenţa unor cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada când inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 31 ianuarie 2002, la zi.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul M.F., împotriva deciziei nr. 411 din 3 decembrie 2002, a Curţii de Apel Bacău, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 31 ianuarie 2002, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2821/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2824/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
