CSJ. Decizia nr. 2812/2003. Penal. Plângere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2812/2003
Dosar nr. 1533/2003
Şedinţa publică din 11 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului, constată următoarele:
N.R.T. a cerut trimiterea în judecată a numiţilor: L.A., judecător la Judecătoria Vatra Dornei; S.R., executor judecătoresc şi B.E., şefa Cărţii Funciare din cadrul sus-menţionatei judecătorii, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor personale, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP); fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.
În esenţă reclamantul a susţinut că părinţii săi, T. şi A.N. i-au transferat, prin donaţie, un apartament, în stăpânirea căruia nu a putut intra, datorită manoperelor dolosive folosite de inculpaţi.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin rezoluţia nr. 104/2002, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiţilor, deoarece faptele imputate acestora nu se confirmă.
N.R.T. s-a plâns împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa penală nr. 3 din 17 martie 2003, a respins, ca nefondată, plângerea.
Prin recursul de faţă, N.R.T. critică sentinţa, reiterând cererea introductivă.
Critica nu este întemeiată.
Curtea de Apel Suceava a reţinut, corect că învinuiţii nu au săvârşit faptele care li se impută de către N.R.T.
Din oficiu, nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menţinută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.R.T., împotriva sentinţei penale nr. 3 din 17 martie 2003, a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurentul petiţionar la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2811/2003. Penal. Contestatie la executare.... | CSJ. Decizia nr. 2819/2003. Penal → |
---|