CSJ. Decizia nr. 2828/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2828/2003
Dosar nr.5060/2002
Şedinţa publică din 12 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 93 din 18 iunie 2002, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul L.P. la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A fost menţinută starea de arest, computată durata detenţiei, confiscată o sumă de bani şi inculpatul a fost obligat să restituie statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în noaptea de 27 noiembrie, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi cunoscând că persoana are o situaţie materială bună, s-a hotărât să-i fure o sumă de bani.
Pentru a pune în aplicare această rezoluţie infracţională, el a mers la domiciliul victimei, a intrat în curte şi pentru că uşa era încuiată prin interior, cu o piatră, a spart geamul, după care prin spărtura creată a introdus mâna, a descuiat uşa şi a pătruns în casă.
Pentru a nu fi recunoscut, inculpatul şi-a pus pe cap un fes negru din PNA, trăgându-l peste ochi, după care a mers în camera unde victima dormea. A trezit-o din somn şi i-a solicitat bani ameninţând-o cu moartea, situaţie în care victima i-a dat o sumă, pe care recurentul a cheltuit-o a doua zi.
Apelul declarat de inculpat a fost respins prin Decizia nr. 654 din 5 noiembrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva acestor soluţii el a declarat recurs, fără a invoca vreun motiv.
Apărătorul a criticat soluţiile pronunţate, susţinând că ele nu sunt legale deoarece în mod greşit inculpatul a fost condamnat, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., întrucât nu s-a dovedit că prin violenţă a luat de la victimă vreo sumă de bani. Pentru acest motiv, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în principal schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., în cea de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. c), e) şi i) C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei, în raport cu circumstanţele reale şi personale ale inculpatului.
Recursul nu este fondat.
Analizând hotărârile pronunţate, prin prisma motivelor invocate se constată că ele sunt legale şi temeinice sub toate aspectele.
Astfel, infracţiunea de tâlhărie este o faptă penală complexă din care face parte atât furtul, care este componenta sa principală, cât şi actele de violenţă care constituie componenta adiacentă.
Ameninţarea victimei cu moartea, de către inculpat, în cazul în care aceasta nu i-ar fi dat banii solicitaţi, i-a creat o stare de temere, ceea ce a determinat-o să-i înmâneze o sumă de bani, destul de consistentă. Modul în care i-a vorbit, felul în care fusese deghizat pentru a nu fi recunoscut şi afirmaţia că o omoară, sunt aspecte de natură a alarma victima şi de a-i produce o temere serioasă, cu atât mai mult cu cât aceasta era singură în casă, în vârstă (77 ani) şi fără posibilitate de a se apăra.
Ca atare, chiar dacă nu au fost exercitate de către inculpat violenţe fizice, elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie sunt întrunite, astfel încât încadrarea juridică a faptei este corect stabilită.
Hotărârile sunt temeinice şi sub aspectul individualizării pedepsei, care a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 52 C. pen., ce definesc criteriile de stabilire a sancţiunii penale, precum şi scopul acesteia.
Aşa cum a fost stabilită, s-a avut în vedere, printre altele, caracterul calificat al infracţiunii, vârsta victimei (77 ani) şi faptul că inculpatul este recidivist, ceea ce demonstrează că executarea anterioară a pedepsei nu şi-a atins scopul ei educativ.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins.
Deoarece inculpatul a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata prevenţiei.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, vor fi restituite de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul L.P. împotriva deciziei nr. 694 din 5 noiembrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 noiembrie 2001, la zi.
Obligă pe inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2827/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2829/2003. Penal. Art.20 rap.la art.211 alin.2... → |
|---|
