CSJ. Decizia nr. 2830/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2830/2003
Dosar nr. 1363/2003
Şedinţa publică din 12 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 919/ PI din 9 decembrie 2002, Tribunalul Timiş a aplicat inculpatului O.M. o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 pct. 21 lit. b) C. pen., de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen. şi de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 823 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2512 din 20 noiembrie 1997, a Judecătoriei Arad, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit parte civilă în cauză.
S-a reţinut că inculpatul a pătruns fără drept în imobilul părţilor vătămate R.S. şi R.M., de unde a sustras bunuri în valoarea de peste un miliard de lei, iar pentru a-şi asigura scăparea a întrebuinţat violenţa, precum şi spray paralizant, inclusiv asupra poliţistului care, alertat de cetăţeni, a plecat în urmărirea acestuia.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpatul a declarat apel, susţinând că faptele reţinute în sarcina sa nu au fost probate.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia nr. 59/ A din 19 februarie 2003, a respins apelul declarat de către inculpat, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că inculpatul nu a făcut nici o dovadă, nu a administrat şi nici nu a propus nici o probă, prin care s-ar putea confirma caracterul nereal al depoziţiilor martorilor, care au confirmat acuzarea.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele apelului. La termenul de judecată, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Administrând probe, prima instanţă a constatat că inculpatul, pe la începutul lunii iunie 2002, s-a deplasat în localitatea Biled, unde a pătruns şi s-a stabilit fără drept, în imobilul proprietatea părţilor vătămate R.S. şi R.M., unde a rămas până în după - amiaza zilei de 16 iunie 2002.
În jurul orelor 17,00, observând că părţile vătămate, împreună cu copii, au plecat de acasă, inculpatul, aflat în podul imobilului, a coborât în curte, a forţat uşa de la intrare şi a intrat înăuntru, de unde a sustras mai multe bunuri, pe care le-a ascuns în grădina unui vecin, situată în spatele imobilului.
Ulterior, a revenit în imobil, cu intenţia de a sustrage şi alte bunuri, ocazie cu care a fost surprins de părţile vătămate, însoţite de martorii Ş.A. şi Ş.N.
Având asupra sa un spray paralizant şi un cuţit, inculpatul, pentru a-şi asigura scăparea, a lovit-o pe partea vătămată R.M., pe care a proiectat-o în curte şi a fugit prin spatele casei.
Mai mulţi locuitori ai comunei şi poliţistul D.S., alertat de către aceştia, au plecat în urmărirea inculpatului.
Fiind ajuns din urmă, pe una din străzile comunei, inculpatul a reacţionat violent, proiectând asupra grupului de cetăţeni plecaţi în urmărirea sa şi inclusiv a subofiţerului menţionat, spray paralizant.
Într-un sfârşit, inculpatul a fost imobilizat şi dus la Postul de Poliţie, unde a recunoscut săvârşirea faptelor arătate.
Aşadar, se constată că prima instanţă a administrat probe şi a stabilit corect starea de fapt, prin valorizarea corespunzătoare a acestora.
În consecinţă, sub aspectul acestei critici, recursul apare ca fiind nefondat.
Ca atare, respingând apelul, cu referire la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, instanţa de control judiciar a pronunţat o decizie temeinică şi legală, criticile formulate în recurs, sub aceste aspecte, fiind neîntemeiate.
În consecinţă, în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., vizat în recursul declarat de către inculpat.
În stabilirea pedepselor, prima instanţă a avut în vedere gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, de prejudiciul produs, de împrejurările şi modul de operare, precum şi de persoana inculpatului.
Totodată, prima instanţă a individualizat just pedepsele în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Pe de altă parte, prin cuantum şi modalitate de executare, pedeapsa rezultantă este de natură a asigura realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. şi nu se constată motive, care să justifice reducerea acesteia.
Ca atare, în cauză nu este incident nici cazul de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., vizat prin recursul inculpatului.
Totodată, examinând cauza şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat, ca nefondat şi în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul O.M., împotriva deciziei nr. 59 din 19 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 iunie 2002, la zi.
Obligă pe inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 283/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2831/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
