CSJ. Decizia nr. 2833/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2833/2003
Dosar nr. 4891/2002
Şedinţa publică din 12 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 60 din 27 martie 2002, Tribunalul Suceava, secţia penală, a condamnat pe inculpatul S.F. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997, a revocat beneficiul graţierii condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 837 din 13 octombrie 1998, a Tribunalului Iaşi şi a dispus executarea acesteia, alături de cea aplicată în prezenta cauză.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a constatat că prejudiciile cauzate părţilor civile au fost recuperate integral.
S-a reţinut că la data de 22 februarie 1999, firma administrată de inculpat a intrat în interdicţie bancară, urmare emiterii de file C.E.C. fără acoperire. Instituţia bancară a solicitat administratorului firmei să predea carnetul de C.E.C. - uri, deoarece acest instrument de plată a fost retras din circulaţie.
Fără a se conforma interdicţiei bancare, inculpatul nu a predat carnetul C.E.C. şi a continuat să-l folosească. Astfel, la data de 3 aprilie 1999. a cumpărat de la SC P.I. SRL Suceava băuturi alcoolice şi nealcoolice în valoare de 348.366.929 lei. Inculpatul a convenit cu directorul societăţii comerciale vânzătoare să achite contravaloarea mărfii în numerar, în termen de 7-10 zile. Pentru garantarea obligaţiei de plată astfel asumată, inculpatul a emis filă C.E.C., din carnetul C.E.C. retras din circulaţie, precizând că, în cazul neplăţii, vânzătorul poate introduce în bancă, pentru încasare, această filă C.E.C.
Văzând că inculpatul nu s-a prezentat în vederea efectuării plăţii preţului în numerar, reprezentantul societăţii comerciale vânzătoare, martorul P.I., a introdus fila C.E.C. în bancă.
Banca a refuzat onorarea C.E.C. - ului, motivat de lipsa disponibilului în cont coroborată cu faptul că trăgătorul se află în interdicţie bancară, precum şi cu faptul că fila C.E.C. introdusă în vederea plăţii, face parte dintr-un carnet C.E.C. retras din circulaţie.
Acelaşi inculpat a ridicat mobilă în valoare de 190.768.571 lei de la SC G.C. SRL Suceava, părţile stabilind ca plata să fie făcută prin compensare.
Inculpatul a livrat în compensare combustibil în valoare de 42.288.961 lei. Pentru garantarea îndeplinirii ulterioare a obligaţiei de a livra marfă în compensare, inculpatul a emis filă C.E.C., din acelaşi carnet C.E.C. retras din circulaţie şi fără a avea disponibil în cont.
S-a reţinut că faptele inculpatului, aflat în interdicţie bancară, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, deoarece a indus în eroare părţile civile, prin folosirea frauduloasă a unui mijloc de plată, cu referire la filele C.E.C. emise din carnetul C.E.C. retras din circulaţie, cu ajutorul cărora acesta le-a întărit acestora convingerea că societatea administrată de el este solvabilă şi garantând în acest mod obligaţiile de plată asumate.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpatul a declarat apel susţinând că nu a intenţionat să inducă în eroare pe cele două părţi civile. În subsidiar, inculpatul a susţinut că pedeapsa este mult prea aspră, solicitând reindividualizarea acesteia în sensul reducerii cuantumului şi schimbării modalităţii de executare, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia nr. 330 din 14 octombrie 2002, a admis apelul declarat de către inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa atacată în sensul că, în baza art. 11 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiată pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru care s-a dispus de către prima instanţă revocarea graţierii şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că inculpatul a avut reprezentarea incapacităţii de plată a societăţii pe care o reprezenta, în sensul că filele C.E.C. folosite ca garanţie a îndeplinirii obligaţiilor de plată, erau retrase din circulaţie.
Totodată, pedeapsa aplicată inculpatului, spre limita minimă prevăzută de norma incriminatoare, este just individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la valoarea prejudiciului şi persoana inculpatului, care are antecedente penale.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 81 C. pen. sunt inaplicabile, în raport de faptul că pedeapsa aplicată este mai mare de 3 ani.
Însă, cu referire la pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, se constată că această infracţiune nu este exceptată de la aplicarea Legii nr. 543/2002.
În consecinţă, instanţa a admis apelul declarat de către inculpat, exclusiv în vederea aplicării legii de graţiere.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 18, 12 şi 14 C. proc. pen.
S-a susţinut că inculpatul nu îndeplinea practic funcţia de administrator al societăţii comerciale menţionate, funcţia de conducere fiind exercitată de alte persoane. Ca atare, esenţială pentru aflarea adevărului, era stabilirea persoanei care a completat filele C.E.C. şi nu numai a persoanei care le-a semnat.
S-a mai susţinut că în cauză nu a fost dovedit scopul prevăzut de norma incriminatoare, respectiv obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul, aşa încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. Astfel, băutura a fost achiziţionată pentru nunta fratelui inculpatului şi acesta nu putea să prevadă că nunta, urmare fugii miresei, nu va mai avea loc. Totodată, lipsa intenţiei de inducere în eroare, este dovedită şi de repararea ulterioară a pagubei produse părţilor civile.
În subsidiar, s-a susţinut că, în cazul respingerii apărărilor cu referire la primele două motive de casare invocate, în raport de admiterea apelului, nu există nici un motiv temeinic pentru a nu se dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Inculpatul avea, necontestat, calitatea de administrator al SC S.L. SRL Iaşi.
Aria de responsabilitate şi respectiv de competenţă, în această calitate, este determinată de dispoziţiile Legii nr. 31/1990, care reglementează obligaţia conformării actelor acestuia contractului de societate, statutului societăţii comerciale şi legii.
Ca atare, apărările privitoare la exercitarea efectivă a funcţiei de conducere de către alte persoane nu pot fi primite, acestora lipsindu-le legătura de relevanţă vizată prin recurs, atâta timp cât nu este supusă examinării o acţiune în regres a părţii responsabile civilmente, ci acţiunile inculpatului îndreptate împotriva unei valori prevăzute de legea penală, ca urmare a neconformării obligaţiei de a-şi exercita, conform legii, mandatul de administrator, calitate în care s-a prezentat de fiecare dată părţilor civile, aşa cum s-a dovedit în cauză.
Pe de altă parte, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că inculpatul cunoştea faptul că societatea comercială administrată se afla în interdicţie bancară, cu referire la plata cu C.E.C. - uri şi că filele C.E.C. emise, fac parte dintr-un carnet C.E.C. retras din circulaţie. În acelaşi timp, cu referire la cele două file C.E.C. examinate în cauză, inculpatul cunoştea împrejurarea că, în momentul semnării filelor C.E.C., în contul societăţii comerciale nu exista provizia necesară acoperirii valorii lor.
Aşadar, semnarea de file C.E.C. dintr-un carnet C.E.C. retras din circulaţie, în condiţiile interdicţiei bancare şi, concomitent, inexistenţei provizioanelor necesare acoperirii lor, precum şi înmânarea acestora ca garanţie de plată şi dovadă a solvabilităţii societăţii administrate, în mod legal a fost reţinută de instanţe, ca acţiuni de inducere în eroare a unor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, aşa încât criticile formulate de către inculpat în recurs sunt neîntemeiate şi sub acest aspect.
Pe de altă parte, în cauză suntem în prezenţa a două contracte în formă simplificată, specifică activităţii comerciale, supuse condiţiei încheierii şi executării cu bună credinţă, prevăzută de art. 970 C. civ. Totodată, în raport de dispoziţiile art. 962 C. civ., potrivit cărora obiectul contractului este acela la care părţile s-au obligat, iar consimţământul, potrivit art. 953 din acelaşi cod, nu este valabil când este dat prin eroare.
Este evident că, în condiţii în care părţile civile nu ar fi fost induse în eroare cu privire la solvabilitatea societăţii comerciale cumpărătoare, precum şi cu privire la garantarea plăţii preţului, acestea nu ar fi consimţit la livrarea mărfurilor menţionate.
În consecinţă, apărarea formulată, cu referire la „fuga miresei” ca fapt generator al imposibilităţii de plată, nu poate fi primită întrucât reprezintă un fapt extraneu şi ulterior preluării mărfurilor, în modalităţile arătate şi atâta timp cât dispoziţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), într-o aplicare specifică a textelor legale menţionate, cu referire la patrimoniu ca valoare ocrotită de lege, examinează inducerea în eroare, prin raportare exclusivă la momentul prezentării, în cauză, a faptului mincinos al solvabilităţii, ca fiind adevărat.
Pe de altă parte, apărarea invocată nu este de natură a justifica eliberarea de file C.E.C., dintr-un carnet C.E.C. retras din circulaţie şi contrar interdicţiei bancare cunoscute, aşa încât nu are nici aptitudinea înlăturării caracterului penal al faptelor, reţinute în sarcina inculpatului.
A hotărî astfel, ar însemna să se procedeze la o dezincriminare judiciară a faptelor comise de către inculpat, în condiţii neprevăzute de legea penală şi contrar normelor legale în vigoare privitoare la încheierea şi executarea convenţiilor, principiile activităţii comerciale, definirii actelor de comerţ şi disciplina financiară.
În acelaşi timp, este adevărat că latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune include scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, a unui folos material injust.
Este de reţinut că sintagma „folos material injust” defineşte orice profit sau avantaj care poate fi evaluat în bani, cu privire la care nu există nici o îndreptăţire.
Astfel, actele de comerţ, ca activităţi legal prevăzute, de interpunere între producţie şi consum în vederea obţinerii de profit, se îndeplinesc în limita surselor financiare proprii şi atrase în condiţiile legii. Cu referire la societăţile comerciale, sunt surse atrase în condiţiile legii, disponibilităţile băneşti procurate de către acestea, prin creditarea bancară. Nimic nu se opune, este adevărat, ca aceste surse să fie realizate ca obiect al unui contract de împrumut, încheiat cu persoane fizice, în condiţiile legii.
Ori, vânzării-cumpărării, ca act de comerţ, îi lipseşte aptitudinea îndeplinirii condiţiilor menţionate, mai mult, în raport de dispoziţiile Legii nr. 31/1990 cu privire la autorizarea activităţii comerciale, creditarea neautorizată sub forma actului aparent reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare, încheiat chiar şi în forma simplificată realizată în cauză, este interzisă. De altfel, societăţile comerciale vânzătoare, părţi civile în cauză, nu au intenţionat a credita societatea administrată de către inculpat, livrarea mărfurilor fiind urmarea exclusivă a inducerii în eroare.
Aşadar, cumpărarea de mărfuri în scop de revânzare, în condiţiile lipsei intenţiei de a le şi plăti, caracterizează scopul prevăzut de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), în sensul atragerii de surse pe alte căi decât cele legal prevăzute de legea comercială şi consolidarea patrimoniului în acest mod, ceea ce reprezintă cu evidenţă realizarea unui folos material injust.
De altfel, aceleaşi considerente sunt riguros exacte şi în situaţia în care se intenţionează efectuarea cu întârziere a plăţii, ulterior datei scadenţei convenite, faţă de modificarea echilibrului stabilit la data contractării mărfii, cu referire la procesul inflaţionist în raport de care, prin deprecierea monedei de plată, prin simpla întârziere a plăţii se produce o pagubă, care se localizează însă în patrimoniul persoanei juridice neaflată în culpă. Totodată, neprimind la timp valoarea mărfii livrate, vânzătorul societăţii comerciale este pus fortuit în situaţia fie de a reduce activitatea comercială, fie de a atrage în compensare surse financiare în condiţii oneroase, ambele situaţii fiind de natură a duce la reducerea profitului realizat din activitatea comercială şi, în consecinţă, diminuarea nejustificată a patrimoniului acestuia, fără a i se putea reţine culpa proprie, atâta timp cât, dând dovadă de diligenţă, acesta şi-a asigurat garanţiile necesare privitoare la încasarea preţului, garanţii ce au fost anulate de reaua-credinţă a cumpărătorului, prin inducere în eroare.
Rezultă aşadar că, în cauză, latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune, cu referire la componenta realizării folosului material injust, este realizată.
Rezultă aşadar, că instanţele au administrat probe, reţinând corect starea de fapt, precum şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Pe de altă parte, pedeapsa aplicată este corect individualizată, în raport de criteriile generale reglementate prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi aceasta, prin cuantum şi modalitate de executare, are aptitudinea realizării scopului şi funcţiilor pedepsei, prevăzute de art. 52 din acelaşi cod, aşa încât în cauză nu se constată motive susceptibile de a justifica reducerea. Totodată, în raport de dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la cuantumul pedepsei aplicate în cauză acestui inculpat, în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu se poate dispune suspendarea executării acesteia.
În raport de aceste considerente, rezultă că hotărârile pronunţate în cauză sunt temeinice şi legale, acestea nefiind supuse cazurilor de casare invocate prin recursul declarat de către inculpat.
Totodată, examinând cauza şi prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat care, în temeiul art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei nr. 330 din 14 octombrie 2002, a Curţii de Apel Suceava, ca nefondat.
Obligă pe inculpat să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2832/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 2834/2003. Penal. Art.178 alin.1 c.pen. Recurs... → |
|---|
