CSJ. Decizia nr. 2851/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2851/2003
Dosar nr. 1756/2003
Şedinţa publică din 13 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 25 din 30 ianuarie 2003, pronunţată de Tribunalul Arad, a fost condamnat inculpatul S.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 din acelaşi cod, a fost revocată suspendarea condiţionată, privind pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului, prin sentinţa penală nr. 1525 din 18 iulie 2002 a Judecătoriei Arad, dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită, în final S.C., urmând a executa 10 ani închisoare.
Conform art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul Arad pe o durată de 5 ani.
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat durata arestării preventive, cu începere de la 14 noiembrie 2002, la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 13 noiembrie 2002, în jurul orelor 20,30, inculpatul s-a aflat în incinta staţiei C.F.R. Arad, împreună cu martorii C.R., H.S. şi H.V., împrejurare în care l-a observat în holul sălii de aşteptare pe O.P. Inculpatul şi cei doi însoţitori ai săi, s-au apropiat de partea vătămată, C.R, i-a cerut o ţigară, iar în momentul în care victima i-a întins pachetul cu ţigări, inculpatul a prins-o de gât şi i-a smuls lănţişorul din aur cu cruciuliţă.
După comiterea faptei, inculpatul a fugit spre gard, s-a urcat într-un tren accelerat care pleca spre Timişoara. În urma sesizării organelor de poliţie T.F., inculpatul a fost depistat în staţia C.F.R. Timişoara şi în posesia acestuia a fost găsit lănţişorul sustras şi care a fost restituit părţii vătămate.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii părţii vătămate, proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, depoziţiilor martorilor F.V., B.I., C.R., H.S. şi H.V., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 97/ A din 12 martie 2003, a respins apelul formulat de inculpat, apel prin care a solicitat achitarea, întrucât nu a comis fapta.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, în care a reiterat motivul de apel invocat, solicitând în principal achitarea, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă, în textul de lege mai sus menţionat.
Fapta comisă de inculpat, de a smulge de la gâtul părţii vătămate pe timp de noapte şi în loc public un lănţişor din aur cu cruciuliţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., aşa cum bine au stabilit instanţa de fond şi cea de control judiciar.
Vinovăţia inculpatului rezultă din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate, cu declaraţiile martorilor F.V., B.I. şi C.R., precum, cu procesul verbal de depistare a inculpatului şi cu procesele verbale de ridicare de la făptuitor a bunului sustras şi de predare a lănţişorului, către partea vătămată.
Astfel, martora F.V., martor ocular al incidentului şi care cunoştea pe cei din grup, a indicat numele făptuitorului, l-a descris pe inculpat şi a descris îmbrăcămintea acestuia, elemente în raport, de care inculpatul a fost identificat şi reţinut în Gara Timişoara, la coborârea din tren. Cu ocazia percheziţiei corporale, asupra inculpatului s-a găsit lănţişorul din aur cu cruciuliţă, care a fost restituit victimei.
La rândul său martorul C.R., în două din declaraţiile date în faza de urmărire penală, l-a indicat pe inculpat ca autor al faptei, întrucât a văzut când acesta a smuls lănţişorul de la gâtul părţii vătămate.
Faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, nu are nici o relevanţă sub aspectul răspunderii penale, atâta vreme cât vinovăţia sa a fost stabilită prin toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză, considerent pentru care primul motiv de recurs nu este fondat.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate, Curtea constată, că în speţă au fost respectate dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de pericolul social al faptei comise cât şi de persoana făptuitorului.
Pericolul social concret al infracţiunii, rezidă în modalitatea în care fapta a fost comisă (pe timp de noapte, într-un loc public, după ce inculpatul a studiat momentul propice al atacării victimei) şi în consecinţele acesteia.
Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele administrate, rezultă că este recidivist, fiind anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 1525 din 18 iulie 2002, la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar cu privire la fapta reţinută în sarcina sa, prin hotărârea recurată a adoptat o poziţie nesinceră, în contradicţie cu probele administrate şi care evidenţiau vinovăţia sa.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului au fost analizate de prima instanţă şi verificate, pe calea controlului judiciar, pedeapsa aplicată, în cuantumul stabilit şi în modalitatea aleasă, fiind bine dozată, astfel că şi al doilea motiv de recurs invocat nu este întemeiat.
Examinând din oficiu cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că instanţele au omis să deducă durata reţinerii şi arestării preventive, pe perioada 19 mai 2002 – 19 iulie 2002, din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1525 din 18 iulie 2002, pedeapsă ce fusese suspendată condiţionat dar cu privire la care, prin hotărârea atacată, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Ca atare, recursul declarat de inculpat va fi admis, numai în sensul celor mai sus arătate, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.C., împotriva deciziei penale nr. 97/ A din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 25 din 30 ianuarie 2003 a Tribunalului Arad, numai cu privire la omisiunea deducerii perioadei executate, din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1525 din 18 iulie 2002 a Judecătoriei Arad.
Deduce din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi perioada cuprinsă între 19 mai 2002 – 19 iulie 2002.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Compută arestarea preventivă în cauza de faţă de la 14 noiembrie 2002, la 13 iunie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2850/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2852/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
