CSJ. Decizia nr. 2850/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2850/2003
Dosar nr. 1552/2003
Şedinţa publică din 13 iunie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 516 din 7 octombrie 2002, Tribunalul Dolj, l-a condamnat pe inculpatul B.M. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului, deducându-se detenţia executată de la 15 septembrie 2001, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui cuţit, corp delict ce aparţine inculpatului.
Rezolvând cauza civilă a cauzei, instanţa a obligat pe inculpat către partea civilă C.N., domiciliată în comuna Seaca de Pădure, judeţul Dolj, la plata sumelor de 15.000.000 lei cheltuieli de înmormântare, 7.579.000 lei prestaţie globală pentru minorii C.G.D. şi C.I.D., datorată pe perioada 14 septembrie 2001, la zi, şi în continuare la plata unei prestaţii periodice de 583.000 lei lunar, în favoarea celor doi minori, începând cu data pronunţării hotărârii, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei.
S-a respins cererea părţii civile C.N., de acordare a unei prestaţii periodice pentru aceasta.
În motivarea hotărârii instanţa de fond, evaluând probatoriile administrate în cursul procesului penal, a reţinut ca situaţie de fapt, următoarele:
În seara zilei de 14 septembrie 2001, inculpatul B.M. se deplasa către casa pe care o deţine pe raza comunei Seaca de Pădure, Dolj, după ce consumase într-un local public din comună alcool, în compania unor consăteni, printre care şi martorii N.M. şi C.P.
Când a ajuns în dreptul curţii sale, inculpatul aflat sub influenţa alcoolului s-a întâlnit cu victima N.C. şi el în aceiaşi stare.
Observându-l pe inculpat, victima s-a apropiat de acesta reproşându-i pe un ton ridicat, faptul că i-ar fi cules două rânduri de porumb, situaţie posibilă datorită faptului că terenurile celor doi cultivate cu porumbi se învecinau.
În prezenţa martorilor, inculpatul a negat acuzaţia adusă de victimă, adresându-i injurii, la care victima a ripostat prin ameninţarea inculpatului cu lovirea.
Martorii sesizând iminenţa declanşării unui incident între părţi, s-au îndepărtat, iar între cei doi pe fondul unor replici ofensatoare reciproce, victima l-a îmbrâncit pe inculpat, care a căzut la pământ şi din această poziţie a scos de la brâu un cuţit, pe care-l folosise la tăiatul cocenilor, aplicându-i cu putere o lovitură în zona şoldului stâng, care a avut drept urmare imediată secţionarea venei femurale.
Inculpatul a abandonat victima în acel loc, a intrat în curtea casei sale.
Deşi sângera abundent, victima a mai parcurs circa 50 metri strigând după ajutor, însă nefiind auzit de vreo persoană s-a prăbuşit în apropierea gardului martorului V.C., unde a decedat, fiind găsit în dimineaţa următoare de persoane ce locuiesc în zone.
Aşa cum rezultă din actul medico – legal aflat la dosar, decesul victimei s-a datorat hemoragiei externe cauzată urmare secţionării venei femurală stângi, leziune produsă cu un corp tăietor – înţepător, având lama de 2 cm lăţime şi 8 lungime cel puţin.
Situaţia de fapt descrisă este confirmată de declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale şi chiar recunoaşterea inculpatului, ce susţine însă că a fost provocat de victimă, lovit cu un cuţit, dovadă fiind leziunea pe care o prezintă la mână.
Reţinând vinovăţia inculpatului, instanţa, l-a condamnat la o pedeapsă sub limita minimă, prin aplicarea circumstanţei atenuante a scuzei provocării.
În termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, solicitând înlăturarea scuzei provocării cu consecinţa majorării cuantumul pedepsei, inculpatul ce solicită reducerea pedepsei şi partea civilă ce invocă greşita soluţionare a laturii civile.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 71 din 24 februarie 2003, a admis apelurile declarate de parchet şi de partea civilă şi desfiinţând în parte sentinţa atacată a dispus;
Înlăturarea aplicării art. 73 lit. b) C. pen. şi condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Majorarea la suma de 30.000.000 lei despăgubirile materiale, la care este obligat inculpatul faţă de partea civilă C.N. şi la 1.000.000 lei prestaţia lunară datorată minorilor C.G.D. şi C.I.D., începând cu 7 octombrie 2002, până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligaţiei.
Obligarea inculpatului la câte 10.000.000 lei daune morale, către partea civilă C.N. şi minorii C.G.D. şi C.I.D.
A dedus detenţia executată de inculpat de la 7 octombrie 2002, la zi.
Totodată, prin aceeaşi decizie s-a respins ca nefondat apelul inculpatului, cu obligarea la 100.000 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a motivat că, în speţă, comportarea victimei constând în reproşul adresat inculpatului, în sensul că i-ar fi recoltat două rânduri de porumb şi apoi ameninţarea cu lovirea cu palma, nu a fost de natură a provoca o puternică tulburare ori emoţie inculpatului, care să-l determine să reacţioneze extrem de violent, astfel că în mod greşit instanţa de fond a reţinut existenţa circumstanţei atenuante a provocării şi a redus pedeapsa.
În consecinţă, a înlăturat aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului, la 15 ani închisoare.
Declarând recurs, inculpatul a cerut să se dispună achitarea sa, susţinând că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare. În subsidiar a cerut schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de omor, în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, deoarece nu a avut intenţia de a ucide victima.
Ambele motive de recurs sunt nefondate.
Instanţele au reţinut în mod corect starea de fapt, pe baza declaraţiilor martorilor, coroborate cu recunoaşterile inculpatului şi cu actele medico – legale aflate la dosar, care stabilesc natura şi cauza morţii victimei.
Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta, pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul.
Este de asemenea în legitimă apărare, se arată în art. 44 alin. (3) C. pen., şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările, în care s-a produs atacul. Pentru aplicarea prevederilor art. 44 alin. (3) C. pen., este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, şi toate condiţiile prevăzute în alin. (2) al acestui articol, lipsa oricărei dintre ele fiind de natură a exclude existenţa legitimei apărări.
Rezultă, aşadar, că pentru ca o faptă să fie săvârşită în stare de legitimă apărare, în modalitatea prevăzută în art. 44 alin. (3) C. pen., se cere, printre altele, ca atacul victimei (material, direct, imediat şi injust) să creeze un pericol grav pentru inculpat, care să implice producerea unui rău ireparabil sau greu de reparat, cum ar fi pierderea vieţii sau vătămări corporale grave, astfel încât activitatea acestuia, aşa cum a fost desfăşurată, să fie necesară pentru apărarea sa.
În speţă, din moment ce agresiunea victimei, care nu era înarmată cu vreun obiect vulnerabil, s-a limitat la împingerea inculpatului, din care cauză acesta s-a dezechilibrat şi a căzut, fără a continua să-l atace, în timp ce se află căzut la pământ şi fără a i se fi cauzat leziuni corporale, apare vădit că ea nu a pus în pericol grav persoana acestuia, astfel că riposta inculpatului, care a aplicat victimei o lovitură puternică cu cuţitul într-o regiune vitală a corpului, din care cauză acesta a decedat, nu poate fi apreciată ca un rezultat al depăşirii, din cauza tulburării sau temerii, a unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul; în consecinţă inculpatul nu s-a aflat în nici una din situaţiile prevăzute de art. 44 alin. (2) şi (3) C. pen.
Astfel fiind, în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că inculpatul nu a comis fapta în legitimă apărare, iar motivul de casare, prin care se critică această parte a hotărârilor este neîntemeiat.
Tot astfel nu este întemeiată critica adusă hotărârilor, cu privire la încadrarea juridică a faptei săvârşite.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 183 şi art. 174 C. pen., rezultă că, spre deosebire de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracţiunea de omor este condiţionată de existenţa intenţiei de a ucide, dedusă, între altele, din lovirea prin mijloace apte de a produce acest rezultat, regiunea corpului lezată şi intensitatea loviturilor aplicate.
Ori, în speţă, moartea victimei nu s-a produs doar datorită unei acţiuni praeterintenţionate, care caracterizează infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Aplicând o lovitură cu cuţitul, într-o regiune anatomică vitală, în speţă, în partea coapsei stângi, unde sunt situate vase mari şi importante de sânge, cu o intensitate deosebită, încât a fost secţionată vena femurală, ceea ce a provocat, la scurt timp, datorită hemoragiei intense, decesul victimei, inculpatul şi-a reprezentat fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acţionat cu intenţia specifică de a ucide.
În atare situaţie, instanţa de fond, ca şi cea de apel au încadrat în mod justificat fapta inculpatului, în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., hotărârile fiind şi în această privinţă temeinice şi legale.
Ca urmare, critica formulată prin motivul de casare analizat este neîntemeiată.
În ce priveşte dozarea pedepsei, instanţa de apel a apreciat în mod just pericolul social al faptei şi al infractorului, aplicând o pedeapsă bine proporţionată. Instanţele au avut în vedere lipsa antecedentelor inculpatului şi comportarea sa sinceră pe parcursul procesului penal.
În raport, de toate aceste elemente, pedeapsa aplicată de instanţa de apel apare justă şi bine proporţionată, nefiind cazul reducerii ei.
Motivele de casare invocate fiind nefondate şi la examinarea din oficiu a cauzei, sub toate aspectele privitoare la legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate neconstatându-se temeiuri, care să ducă la casarea acestora, recursul urmează a fi respins, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 71 din 24 februarie 2003, a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 15 septembrie 2001, la 13 iunie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 285/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2851/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
