CSJ. Decizia nr. 2917/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2917/2003
Dosar nr. 478/2003
Şedinţa publică din 18 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 551 din 11 noiembrie 2002, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe inculpatul S.V.V., în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 36.812.652 lei către partea civilă Spitalul Clinic Jud. Constanţa şi la 2.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut, în fapt, că în noaptea de 22 aprilie 2001, în loc public, inculpatul S.V.V. a lovit în mod repetat şi cu intensitate pe partea vătămată B.G., peste cap şi în zona toracelui, folosind pumnii şi picioarele.
Urmare leziunilor suferite, partea vătămată a avut nevoie de 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, cu menţiunea, făcută prin Raportul de expertiză medico – legală, că în lipsa îngrijirilor medicale leziunile duceau la moarte imediat prin contuzie meningo – cerebrală şi insuficienţă respiratorie acută.
Hotărârea sus-menţionată a fost atacată cu apel de către inculpat, solicitând desfiinţarea acesteia întrucât este întemeiată pe o situaţie de fapt nelămurită, din care rezultă că loviturile ar fi fost aplicate de o altă persoană.
Prin Decizia penală nr. 325 din 23 decembrie 2002, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul inculpatului a desfiinţat sentinţa pronunţată şi în baza art. 333 C. proc. pen., a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dreptului fundamental la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie şi art. 6 C. proc. pen.
Instanţa de apel a constatat că la data de 23 aprilie 2001, inculpatului i s-a luat o declaraţie fără a i se aduce la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 6 şi art. 171 alin. (1) C. proc. pen. Faptul că ulterior aceste dispoziţii legale au fost respectate nu este de natură să acopere neregularitatea actelor săvârşite anterior, cu nerespectarea legii.
Sancţiunea în acest caz, arată instanţa, nu poate fi decât cea a nulităţii absolute a tuturor actelor de urmărire penală, sancţiune reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., impunându-se refacerea urmăririi penale cu respectarea dreptului fundamental la apărare.
Decizia penală a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât, pe de o parte, motivul de restituire a cauzei nu a fost pus în prealabil în discuţia părţilor iar, pe de altă parte, au fost interpretate greşit dispoziţiile legale referitoare la asigurarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 6 C. proc. pen., orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal, iar organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul - verbal de ascultare. Din acelaşi text de lege mai rezultă că în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei judiciare a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.
În conformitate cu dispoziţiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.
Aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, este exactă constatarea instanţei de apel, potrivit căreia la 23 aprilie 2001 organul de cercetare penală a luat declaraţie lui S.V.V., fără ca, din conţinutul acesteia, să rezulte că i s-ar fi adus la cunoştinţă că are dreptul de a fi asistat de un apărător.
Numai că, în cauză, urmărirea penală a fost începută faţă de S.V.V. prin procesul – verbal din 25 aprilie 2001 dată de la care, conform art. 229 C. proc. pen., acesta are calitatea de învinuit.
Acţiunea penală fiind pusă în mişcare faţă de învinuitul S.V.V. prin rechizitoriul din 2 aprilie 2002, de la această dată sus-numitul are calitatea de inculpat şi, conform art. 23 C. proc. pen., este parte în procesul penal.
Faţă de aceste precizări, se constată că declaraţia scrisă personal de S.V.V. şi datată 23 aprilie 2001 a fost administrată în cursul actelor premergătoare începerii urmăririi penale, conform art. 224 C. proc. pen.
Ori, potrivit art. 6 C. proc. pen., cât şi art. 171 C. proc. pen., organul judiciar este obligat să-l încunoştinţeze pe învinuit sau inculpat cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător şi să consemneze aceasta în procesul - verbal de ascultare, neexistând această obligaţie în raport cu persoanele faţă de care se efectuează acte premergătoare urmăririi penale.
În sensul dispoziţiilor legale enunţate şi care garantează exerciţiul dreptului la apărare, după începerea urmăririi penale în cauză, la aceeaşi dată, respectiv 25 aprilie 2001, învinuitul S.V.V. a fost ascultat de procuror, aducându-i-se la cunoştinţă, şi consemnându-se aceasta în scris, obiectul învinuirii şi că are dreptul de a fi asistat de un apărător.
Învinuitul, în această fază a procesului penal, nu a solicitat să fie asistat de apărător şi nici nu i s-a asigurat din oficiu asistenţă juridică, aceasta nefiind obligatorie în raport cu prevederile art. 171 alin. (2) C. proc. pen.
Faţă de cele ce preced, recursul parchetului urmează să fie admis şi, casând Decizia penală criticată, se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 325 din 23 decembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe intimatul inculpat S.V.V.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2916/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2918/2003. Penal. Art.215 alin.4 c.pen. Recurs... → |
|---|
