CSJ. Decizia nr. 2915/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2915/2003
Dosar nr.4516/2002
Şedinţa publică din 18 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 244 din 10 iunie 2002, pronunţată de secţia penală a Tribunalului Prahova, s-a dispus condamnarea, printre alţii, a inculpatului S.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 76 lit. c) C. pen., faptă din 28 noiembrie2001, parte civilă SC S. SA Tătărani, prejudiciul fiind de 11.880.000 lei.
S-au aplicat acestora dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În latura civilă s-a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile a fost acoperit prin restituire, astfel încât, această societate nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în fapt, următoarele:
La 28 noiembrie 2001, inculpatul N.I. era de pază la SC S. SA Tătărani, având obligaţia de a asigura serviciul specific în incinta sectorului repartizat de către conducerea SC S. SA Tătărani, respectiv în cadrul Fermei nr. 7, la data menţionată acestaprezentându-se la locul de muncă la orele 16,00, urmând să iasă din tură a doua zi la orele 7,00.
În aceeaşi seară, în jurul orelor 19,00, ceilalţi doi coinculpaţi au hotărât, în cursul unei discuţii, să se deplaseze la SC S. SA Tătărani, pentru a sustrage elemente din aluminiu, folosite la construcţia serelor, pe care urmau să le valorifice ulterior, în interes personal.
În scopul realizării acestei hotărâri au pătruns în incinta Fermei nr. 7, printr-o spărtură a gardului, moment în care cei doi inculpaţi s-au întâlnit cu paznicul N.I. şi, profitând de împrejurarea că îl cunoşteau, deoarece lucrase el însuşi ca muncitor zilier la societatea respectivă, inculpatul D.D. i-a propus acestuia să le permită să sustragă elemente de aluminiu, fapt pe care inculpatul N.I. l-a acceptat, pretinzând însă să i se ofere suma de 100.000 lei.
Cei doi au acceptat propunerea, urmând să remită banii solicitaţi după valorificarea elementelor sustrase.
Inculpatul N.I., nu numai că le-a permis celorlalţi doi coinculpaţi să pătrundă în incinta fermei, dar le-a şi indicat locul de unde puteau să sustragă bunurile fără a se produce zgomot, după care paznicul s-a deplasat pe traseul de patrulare, asigurând paza inculpaţilor S.G. şi D.D., în timp ce aceştia sustrăgeau bunurile respective.
S-a reţinut că, în modul descris, cei doi au reuşit să demonteze un număr de 88 bucăţi de aluminiu cu lungimea de 1,75 m fiecare şi 44 bucăţi în lungime de câte 0,75 m fiecare.
Pe situaţia de fapt, s-a reţinut în continuare, că, în jurul orelor 21,30, după demontarea bunurilor, inculpaţii S.G. şi D.D. le-au aranjat în două pachete încercând să părăsească locul faptei, dar au fost surprinşi şi reţinuţi de gardienii publici, care au sesizat organele de poliţie.
Partea civilă a stabilit că valoarea totală a barelor demontate este în sumă de 11.880.000 lei.
La stabilirea împrejurărilor de fapt în care infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, au fost săvârşite, prima instanţă a ţinut cont de probele administrate la urmărirea penală, ca şi în faţa instanţei, înlăturând apărările inculpatului N.I., care nu a recunoscut săvârşirea faptelor, constatând că din declaraţiile celorlalţi doi coinculpaţi, constante în conţinut, pe parcursul întregului proces penal, rezultă participarea concretă a acestuia precum şi comiterea ambelor infracţiuni.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel cei trei inculpaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul S.G. a criticat hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptelor, precizând că acţiunile executate întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la furt calificat, nefiind fapte consumate, atât timp cât bunurile pe care intenţiona să le sustragă nu au intrat în stăpânirea lor efectivă, în momentul în care au fost surprinşi de patrulele de jandarmi aflându-se încă în incinta Fermei nr. 7.
În subsidiar, a invocat critici vizând greşita individualizare a pedepsei sub aspectul modalităţii de executare, susţinând că, date fiind circumstanţele sale personale, scopul preventiv educativ poate fi atins şi fără executarea pedepsei efectiv sau fără executarea într-un regim privativ de libertate.
Prin Decizia penală nr. 431 din 23 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul inculpatului S.G., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală, în latura penală, iar în baza dispoziţiilor art. 867 C. pen., a dispus executarea pedepselor aplicate acestora la locul de muncă, respectiv la SC B. SRL Ploieşti.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 869 C. pen.
A limitat pedeapsa accesorie aplicată acestuia la dispoziţiile art. 64 lit. a) C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul S.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă la infracţiunea de furt calificat şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.
Din examinarea actelor dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este fondat numai în ce priveşte incidenţa Legii nr. 543/2002, referitor la graţierea unor pedepse.
Astfel, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comise de inculpat.
În ce priveşte pedeapsa aplicată, se apreciază că aceasta a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele ţinând seama de gradul de pericol social al faptei, de modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Se constată, însă, că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, coroborat cu art. 8 din aceeaşi lege, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 18 din 2 aprilie 2003, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţele de judecată faptelor comise până la data de 4 octombrie 2002.
Pe de altă parte, în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 12 teza III din Legea nr. 543/2002, sunt exceptate de la graţiere infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 209 alin. (2) şi (4) C. pen., în redactarea în vigoare, comise după 25 iulie 2001, nu şi cele prevăzute în art. 209 alin. (1).
Aşa fiind, se constată că pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare la locul de muncă, aplicată inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., comisă la 28 noiembrie 2001 este graţiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, împrejurare ce constituie caz de casare, conform art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.
În consecinţă, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul, se vor casa hotărârile pronunţate şi se va constata pedeapsa graţiată.
Se va atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva deciziei penale nr. 431 din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 244 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Prahova numai cu privire la aplicarea graţierii.
În baza art. 1 şi 2 din Legea nr. 543/2002, constată că pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., cu executare la locul de muncă, este graţiată integral şi condiţionat.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Menţine celelalte dispoziţii.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2914/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2916/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
