CSJ. Decizia nr. 2967/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2967/2003

Dosar nr. 4967/2002

Şedinţa publică din 20 iunie 2003

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 142 din 27 august 2002, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul T.L.O. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi al arestării preventive cu începere de la 28 noiembrie 2001, la zi.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.200.000 lei.

S-a reţinut, în esenţă că, în ziua de 24 noiembrie 2001, în jurul orei 21,30, partea vătămată N.S. a consumat băuturi alcoolice la barul S. din piaţa Alexandria, inculpaţii T.L.O. şi M.A. (care s-a sustras urmăririi penale), observând că acesta are o sumă mai mare de bani asupra sa. După plecarea din local cei doi l-au urmărit pe N.S. şi la intrarea în bloc l-au trântit la pământ, M.A. l-a ţinut de mâini, iar T.L.O. i-a sustras din buzunarul pantalonilor suma de 1.400.000 lei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 693/ A din 23 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul inculpatului T.L.O.

Declarând recurs, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, prin acordarea unor circumstanţe atenuante.

Recursul nu este întemeiat.

În concordanţă cu probele administrate, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de acesta.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gravitatea faptei, împrejurările în care a fost concepută şi realizată activitatea infracţională şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului, pedeapsa aplicată reprezentând minimul special prevăzut de lege.

Faţă de circumstanţele comiterii faptei şi persoana făptuitorului, caracterizat pozitiv numai prin lipsa antecedentelor penale, nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 74 C. pen., în sensul reţinerii unor circumstanţe atenuante.

În consecinţă, cum alte motive de casare susceptibile a fi examinate din oficiu nu s-au constatat, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, acesta urmând să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.L.O., împotriva deciziei penale nr. 693/ A din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 28 noiembrie 2001, la 20 iunie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2967/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs